Intrată în Parlamentul României ca și parlamentar PSD, deputatul Ana Loredana Predescu a ales să schimbe formațiunea politică, fiind o alternativă serioasa pentru AUR, iar prin experiență atât politică cât și profesională să dea un plus valoare noului partid.
Într-o administratie predominată de bărbați, „a fi una dintre puținele femei candidate la acest nivel reprezintă o onoare și o responsabilitate enormă.
Candidatura mea vizează și implicarea mai activă a femeilor în politică. Cu experiența mea în economie și management, mă simt pregătită să adresez eficient provocările specifice județului Brașov, contribuind la creșterea calității vieții din județul Brașov.” – a declarat doamna deputat.

Prin candidatura sa pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov, Ana Loredana Predescu își propune să îmbunătățească infrastructura, educația și sănătatea, promovând în același timp transparența în administrația locală. „Vrem să asigurăm că fiecare comunitate din județ primește atenția și resursele necesare pentru dezvoltare, incluzând sprijin consistent pentru zonele rurale și eficientizarea proceselor birocratice.” – a completat Loredana Predescu.
Având ca prioritate asigurarea de șanse egale, oportunități și condiții de viață egale pentru toți locuitorii județului Brașov, indiferent dacă provin din localități mici sau din marile orașe ale județului, Ana Predescu vrea să ofere acces egal pentru facilități esențiale, atât elevilor și tinerilor, cât și persoanelor vârstnice. „Un element fundamental îl constituie dezvoltarea unei infrastructuri de transport robuste care să garanteze mobilitatea necesară în interiorul județului. Aceasta trebuie să faciliteze accesul la educație, servicii medicale, instituții publice și locuri de muncă, creând un circuit eficient și integrat care să sprijine nevoile cetățenilor în activitățile lor zilnice. Este surprinzător că o astfel de infrastructură, deși esențială, a fost neglijată până acum, deși ar fi trebuit să reprezinte o prioritate constantă pentru orice președinte al Consiliului Județean„.
Cu o viziune aparte față de relațiile între primar și președintele Consiliului Județean, doamna deputat consideră că o astfel de colaborare ar trebui să aibă la bază în principal respectul reciproc, iar cooperarea efectivă, necesită în primul rând, orientarea către nevoile reale ale comunităților, nicidecum nu pe cumetri politice: „Este esențial să îmbunătățim comunicarea și să colaborăm mai strâns. Voi promova transparența și implicarea activă a fiecărei localități în proiectele județene, pentru a asigura un mediu politic eficient și orientat spre rezultate.
Nu putem să facem, la nesfârșit, diferențe între municipiu și restul județului.”
Mesajul față de alegători, este unul cât se poate de sincer, bazat totodată pe mulțumirea față de încrederea acordată de către cetățeni: „Candidatura mea este un angajament sincer pentru viitorul județului Brașov. Fiecare semnătură de susținere pe care am primit-o reprezintă un vot de încredere esențial pentru mine.
Împreună putem să facem din Brașov un loc mai bun, un județ modern și inclusiv. Haideți să colaborăm pentru a transforma viziunea noastră comună în realitate.
Cred că împreună trebuie și putem să ridicăm Brașovul. Tot Brașovul!„

În Parlamentul României, 2020-2024, Ana Predescu a ieșit în evidență ca și membru al Comisiei de Învățământ. A fost un dintre cei mai activi parlamentari, inițiativele sale stând la baza modificarii Legii Educației, astfel încât Agenția Națională Antidrog să fie responsabilă de combaterea consumului de droguri în școli, un fenomen care a luat amploare în România și care afectează tot mai mulți adolescenți.
Doamna deputat are o pregătire solidă în domeniul economic și al managementului, obținută prin studii universitare. Deține o licență în științe economice, specializată în economie și afaceri internaționale la Academia de Studii Economice din București. A continuat cu un master în managementul proiectelor și Institutul Diplomatic.
De asemenea, a avut un rol activ în coordonarea proiectelor europene la nivel de ONG, în calitate de manager de proiect, contribuind la promovarea antreprenoriatului în mediul rural.
(P) ★ Negrea Răzvan ★ 21.05.2024