Diverse

Cum ar putea deveni Brașovul, orașul cu cei mai mulți milionari din România?

Cu o experiență de aproximativ 20 de ani în pariuri sportive, pot spune că, cu cât cota este mai mică cu atât șansele echipei cotate sunt mai mari. De-a lungul timpului, am observat faptul că cea mai nesigură cotă la pariuri este cota de 1.60 (în special atunci când este vorba despre victoria echipe gazdă). De multe ori bookmakerii oferă aceste cote pentru victoria echipei favorite tocmai pentru a ne atrage cu o cota relativ mare.

La prima vedere suntem tentați să mizăm fără ezitare pe echipa care ni se pare clar mai bună, dar dacă analizăm puțin mai atent vom observa faptul că acel meci este puțin mai greu decât pare și sunt șanse bune pentru un rezultat surprinzător.

De exemplu, în acest sezon de Superliga, echipa gazdă a avut o cotă de 1.60 la victorie, în meciul FCSB – Dinamo București. Din punct de vedere valoric, la ce au arătat aceste două echipe în ultimele sezoane, era clar pariu de 1 solist, dar scorul a fost 1-1.

Aceeași situație este și cazul acestor alegeri locale, unde Allen Coliban, în calitatea sa de actual primar joacă rolul de echipă gazdă, fiind cotat cu 1.60 pentru câștigarea unui nou mandat, iar fostul edil, George Scripcaru (echipa oaspete), are o cotă de 2.05 pentru victorie.

Teoretic, dacă fiecare „scripcarian” va paria 100 de lei pe favoritul său, după alegeri, George din Buruienesti i-ar băga în buzunar fiecărui votant al său, câte 100 de lei.

Situația se schimbă în cazul în care, „patrioți” precum Mache de la AUR ar paria toti banii luați de la candidații de pe listele de la Ghimbav, Codlea, Râsnov sau C.J. Brasov, pentru că față de cei doi favoriți, „dispărutul” Dan Tanasă, are o cotă de 25.

În cazul în care sunteti puțin mai supărați și susțineți „scroafele” agresate sexual de către George Simion și veți paria pe candidatul SOS, Adrian Ciobanu, veți câștiga de 1000 de ori suma „investită”.

Cu alte cuvinte, aparent bazându-se pe marile realizări ale lui Allen Coliban, până și bookmakerii (cei care se ocupă de organizarea, cotarea și evidența pariurilor) prevăd o înfrângere usturătoare a actualului primar, chiar pe propriul stadion.

Cu toate acestea, chiar dacă observăm această cotă de 1.60 pentru victoria lui Allen Coliban, nu este o regula ca de pe acum să votăm pe George Scripcaru. Sunt și multe partide în care favorita s-a impus deși avea această cotă la victorie. Trebuie să luăm în calcul și un eventual rezultat de egalitate. 

De cele mai multe ori aceste cote sunt oferite pentru derby-uri, fie foarte cunoscute sau derby-uri regionale, pentru favorite, care nu trec prin perioade foarte bune sau alte motive, cum ar fi jucători indisponibili (ex: Flavia Boghiu, accidentată puțin de către DNA pentru acest tur de alegeri).

De cele mai multe ori, când văd o cota de 1.60, pariorii experimentați analizează mai atent meciul respectiv și dacă sunt argumente, mulți dintre ei mizează pe cel puțin un gol înscris de echipa mai slabă, mai ales dacă este o campanie care se anunță spectaculoasă.

Așadar, având în vedere toate cele mai sus prezentate, propunerea Argumentul.ro pentru brașoveni, este următoarea:

Toți cetățenii cu drept de vot să parieze cel puțin 100 de lei la cota de 1000 pe candidatul SOS, Adrian Ciobanu, după care, toți cei care au pariat, pentru un câștig de 100 lei x 1000 = 100.000 lei, să îl și voteze. Astfel, Brașovul ar scăpa și de Coliban și de Scripcaru și de Tanasă. Unde nu mai punem că Brașovul ar deveni municipiul cu cei mai mulți milionari din România.

Pamflet ★ Răzvan Negrea ★ 25.05.2024

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.