Diverse

Pușcăriașul Ionel Spătaru, creierul din spatele familiei Butuza, împrăștie cu FAKE NEWS-uri.


Pușcăriașul Ionel Spătaru, căruia probabil doar din răutate colegii de celulă îi spuneau „Ionuț Cur”,
la fel ca orice creștin, a petrecut sărbătorile de iarnă în sânul
familiei, dar și-a făcut timp să se și laude prin cercul său de
prieteni, că el este creierul din spatele familiei Butuza, iar fără
acțiunile sale pe care le întreprinde în cadrul unei asociații ce
militează mascat pentru moralitate, stăpânii săi ar intra în colaps
financiar. Un lucru cât se poate de firesc dacă este să reflectăm puțin
asupra modului în care Marcel Butuza intimida 
odinioară jurnaliștii și
metodele pe care le practică în prezent.

Spre exemplu, în tinerețile sale încununate de succes financiar,
Marcel Butuza invita gazetari la el în mașină și sub pretextul că domnia sa
cunoaște situația materiala a jurnalistului, îl poftea pe acesta să se
servească cât crede de cuviință dintr-un fișic de euro. Dacă jurnalistul „punea
botul
” la ieșirea din mașina îl aștepta un ofițer judiciar pregătit sa finalizeze
flagrantul pentru șantaj. În prezent bătrânelul apelează la tot felul
de rezerviști FBI dispuși să dea „recomandări” despre ce este bine sa facă jurnalistul și ce nu este recomandat…

Ești patetic Don’ Marcel!!!

Dar să ne întoarcem la trimisul lui Dumnezeu pe pământ, „Geniul”
Ionel Spătaru”, care aparent doar dintr-o neglijență a făcut pușcărie
fiind prins cu 60.000 de euro șpagă la cel de-al II-lea flagrant…

Așa cum scriam și în materialele noastre anterioare, interesul celor
de la FIN ECO SRL, angajatorul soției lui Spătaru, este acela ca Județul
Brașov să nu primească de la Uniunea Europeană cei 120 milioane de Euro
în vederea construirii unei gropi de gunoi la standarde europene.
Motivul este unul cât se poate de simplu, FIN ECO SA este singura
deținătoare din județ a unei astfel de rampe, iar în aceste condiții,
societatea poate dicta după bunul plac prețul pentru sortarea, colectarea
și depozitarea gunoiului.

Ca
un mic aspect, această rampă de gunoi este situata la ieșirea din
Brașov spre Tărlungeni, peste o pungă de apă freatică din care se face
alimentarea cu apa a jumătate de Brașov.

Omul care se opune dorințelor urmașilor lui Butuza, și care în dauna
faptului ca este membru USR este un exemplu de moralitate, este actualul
președinte  ADI „ISO MEDIU”, domnul Szenner
Zoltan
, administratorul public al județului Brașov.

Pentru aceasta, pușcăriașul Ionel Spătaru și șleahta sa de activiști
nu ratează nicio ocazie în a-l denigra și de a pune presiuni pe domnul
Szenner, sperând că astfel, acesta va ceda, iar beizadeaua lui Burtuza,
care deține 91,40% din FIN ECO SA se va juca în continuare liniștită
printre gunoaie.

Ca un mic exemplu, pe site-ul asociației în care infractorul „Ionuț
Cur
” face pe moralistul, în 25.11.2024, au apărut o înșiruire de cuvinte
din care ar trebui să tragem concluzia că domnul Szenner Zoltan este un
fel de Satana pe pământ (Link: https://asum.ro/2024/11/25/abuz-gestionarea-deseurilor-la-brasov-o-adevarata-aventura/
). În așa-zisul
„articol”, aparent pentru credibilitate, este și un
filmuleț, la finalul căruia este folosită o bucată dintr-o înregistrare
de la ședința în care reprezentanții ADI „ISO MEDIU” s-au întâlnit cu
reprezentanții JASPER, înregistrare neautorizată pentru faptul că
participanții la ședință nu au fost înștiințați că sunt înregistrații.

Dar cum a ajuns această înregistrare la ocnașul Spătaru, în
condițiile în care participanții la ședință nu și-au dat acceptul pentru
transmiterea acesteia către ASUM?

Simplu. Gurile rele spun că directorul ADI ISO MEDIU, domnul ADRIAN MIRIA,
i-ar fi data înregistrarea lui Spătaru. Contactat telefonic, acesta a
infirmat informația, spunând că nu ar avea niciun interes în a face
acest lucru.

Revenind la celebrul „articol” al celor de la ASUM, în acesta este
vorba despre delegarea tratării mecano-biologice a deșeurilor către FIN
ECO, iar înregistrarea este despre cu totul altă temă. Mai exact, despre
stabilirea unei capacități reale a stațiilor de sortare existente la
FIN ECO și BraiCata, pentru că pe moment, acestea sunt autorizate la
capacități mai mari decât cele reale. În plus, la BraiCata diferența
între capacitatea reală și cea autorizată este una foarte mare. La FIN
ECO, după ultimele investiții, capacitatea reală probabil că se apropie
de cea autorizată, dar este departe de a atinge parametri de performanță
necesari.

Pe surse, redacția Argumentul a aflat faptul că în ședința A.G.A. din
13.09.2024, s-a stabilit ca reprezentanții C.J. Brașov vor transmite către
ADI o adresa în care își explică punctul de vedere, pe baza căruia s-a
solicitat scoaterea de pe OZ a delegării tratării mecano-biologice, iar
în articol se afirma că acest lucru nu s-a făcut. O afirmație cât se
poate de falsă, având în vedere că s-a transmis o adresă către ADI ISO
MEDIU, prin care s-a reluat și în scris argumentația și s-a explicat
în detaliu toate aspectele legale de ce nu este obligatorie și posibilă
delegarea tratării mecano-biologice în județul Brașov.

Concluzionând
și făcând promisiunea că în materialul următor ce îl va avea ca
subiect pe acest magnific coordonator al gunoaielor, vom detaila punct cu
punct strategia prin care se dorește creșterea prețului gunoiului
menajer, dar mai ales pericolul bacterio-biologic pe care FIN ECO SA și implicit și
primăria lui George Scripcaru (care deține 5% din acțiuni) îi supun pe
brașoveni, nu credem că am greși dacă prizonierului șpăgilor și clicii
sale de executanți le-am adăuga eticheta:

ASUM = FAKE NEWS!

★ 09.01.2025 ★

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.