ROJUST, Asociaţia personalului din justitie,
persoană juridică de drept privat, independentă, nonprofit,
neguvernamentală şi apolitică, asociație cu personalitate juridică, cod
de înregistrare fiscală 48219488, cu sediul în Ploiești, str. Ulierului,
nr. 6, județul Prahova, email asociatiarojust@gmail.com,
luând act de presiunile puse pe sistemul de justiție în ultima perioadă
și expunerea în mod constant a judecătorilor și procurorilor
oprobriului societății, face următorul
APEL
PENTRU REVENIREA LA NORMALITATEA UNEI SOCIETĂȚI DEMOCRATICE
ȘI A UNUI STAT DE DREPT
Trăim
o perioadă în care dezbaterea despre justiție a ieșit din zona
instituțională și a fost aruncată pe scena publică, unde zgomotul,
miturile și emoțiile de moment au înlocuit analiza rațională. Este
legitim ca societatea să-și dorească reforme în numele echității, dar
tocmai într-un stat de drept esența funcționării instituțiilor nu poate
fi dictată de percepții instabile. Instituțiile statului, inclusiv cele
judiciare, trebuie să fie conduse de reguli clare, previzibile și
stabile, nu de moralități reactive sau impulsuri populiste.
În
ultimele luni, am asistat la o escaladare periculoasă a discursului
public la adresa magistraților, transformată adesea într-o formă de
instigare la ură sau dispreț instituționalizat. Moartea regretabilă a
unei colege judecător a fost însoțită, în spațiul public, de comentarii
incalificabile – de la sarcasme privind motivele decesului, până la
urări sinistre ca „să mai plece și alții ca ea”. Asemenea reacții nu mai
țin de opinie, ci se apropie de o zonă penală: instigare la un
comportament prin care se poate pune în pericol viața, sănătatea sau
demnitatea unor persoane expuse.
De-a
lungul activității profesionale, magistrații s-au confruntat cu
nemulțumiri punctuale venite din partea justițiabililor. Este firesc
într-un stat democratic. Însă diferența fundamentală este că, acum,
aceste atitudini extreme sunt alimentate – direct sau tacit – chiar de
către reprezentanți ai guvernului și ai mass-mediei. Aceștia, în loc să
ofere clarificări, contribuie la confuzie și amplifică frustrarea
colectivă.
Dreptul nu poate funcționa
în valuri emoționale. Moralitatea socială se schimbă. Dar justiția
trebuie să fie o ancoră de echilibru, nu o barcă în derivă. Dreptul nu
este dictat de simpatie sau furie colectivă. Statul de drept presupune
că legile – inclusiv cele privind statutul magistraților – trebuie să
fie previzibile, neretroactive, fundamentate pe nevoile reale ale
instituțiilor, nu pe imaginea lor publică temporară. Reformele
construite pe mituri și valuri de opinie vor fi reforme instabile.
De
aceea, nu poate fi acceptabil ca drepturile legale, inclusiv pensiile
de serviciu, să fie eliminate sau ajustate drastic doar pentru că sunt
nepopulare. Nu se construiește încredere în justiție amputând sistemul
judiciar, ci investind în digitalizare, resurse umane, eficiență,
transparență și dialog instituțional autentic.
În
spațiul public se vehiculează adesea ideea că magistrații beneficiază
de venituri „peste medie”, iar acest fapt este prezentat drept un
privilegiu nemeritat. O analiză onestă și pertinentă a situației
salariale a magistraților impune o altă întrebare: cu cine trebuie, de
fapt, să ne comparăm? Pentru că, într-o societate democratică
funcțională, valoarea unei profesii nu se stabilește prin raportare la
medie, ci la rolul său constituțional și la nivelul de calificare
necesar exercitării ei.
A compara
veniturile magistraților cu salariul mediu pe economie este, în esență, o
manipulare retorică. Este ca și cum am compara un pilot de linie cu un
șofer de autobuz, doar pentru că amândoi conduc vehicule. Magistrații nu
sunt angajați ai unui simplu birou administrativ, ci reprezentanți ai
uneia dintre cele trei puteri fundamentale ale statului. Activitatea
magistratului presupune o formare profesională complexă, susținută de o
selecție exigentă, perfecționare continuă, o responsabilitate uriașă și
un grad ridicat de expunere. În mod firesc, un astfel de profil
profesional trebuie comparat nu cu orice salariat, ci cu cei din
categoria profesioniștilor ultra-calificați: avocați de elită, manageri
de top, experți financiari, medici specialiști sau ingineri IT de înalt
nivel. Or, în aceste domenii, veniturile sunt adesea mult mai mari decât
cele ale unui magistrat, fără ca respectivele persoane să fie supuse
acelorași limitări privind activitățile extrajob sau obligații de
rezervă.
Prin urmare, discuția despre
nivelul salariilor în justiție devine profund denaturată atunci când se
face o comparație incorectă, intenționat redusă la termenul „peste
medie”. Este o metodă de a alimenta suspiciunea și invidia social.
Echitatea nu înseamnă raportare la medie, ci la responsabilitate,
pregătire și rolul constituțional. Doar astfel putem garanta o justiție
independentă, profesionistă și credibilă. Mai grav, această abordare
riscă să genereze consecințe directe asupra calității actului de
justiție. Subevaluarea financiară a magistraților în raport cu colegii
lor din celelalte puteri sau cu profesioniștii de top din sectorul
privat poate conduce la demotivare, migrare profesională și chiar
periclitarea independenței sistemului judiciar. Un magistrat prost
plătit devine vulnerabil, iar justiția vulnerabilă este o amenințare
pentru statul de drept.
Statul
trebuie să explice, nu să amplifice mituri. Societatea nu poate susține o
justiție funcțională dacă nu o înțelege. De aceea, este obligația
statului să explice rațiunea existenței acestor pensii, impactul lor
real în sistem și diferența dintre o pensie de serviciu și alte forme de
pensii speciale. În lipsa unei astfel de comunicări, miturile domină
spațiul public, iar emoția ia locul analizei.
România
nu este singura țară confruntată cu astfel de tentații populiste. Însă,
state ca Lituania sau Slovacia au fost deja condamnate de CEDO pentru
eliminarea retroactivă sau brutală a unor drepturi, fiind obligate
ulterior la despăgubiri și reintroducerea sistemului desființat, cu
penalități. Continuarea ignorării deciziilor CCR privind caracterul
constituțional al acestor drepturi ar expune România acelorași riscuri.
Independența
financiară este fundamentul independenței judiciare. Independența
justiției nu este un concept abstract. Ea se susține prin garanții
legale și prin stabilitate financiară. Cine vrea să controleze justiția,
lovește mai întâi în resursele ei. O justiție fragilizată financiar
este o justiție vulnerabilă la presiuni, la migrarea cadrelor către
sectorul privat și, în cele din urmă, la obediență.
Nu
întâmplător, Comisia Europeană și PNRR solicită reforme sustenabile, nu
tăieri brutale sau retroactive. Reforma trebuie să se bazeze pe dialog
real cu sistemul judiciar, nu pe decizii impuse unilateral, fără
evaluare de impact, fără simulări bugetare reale și fără consultare
profesională.
În final, trebuie
spus clar: magistrații nu sunt deasupra societății, dar nici ținta
frustrărilor ei. Contribuabilii susțin bugetul public cu bani.
Magistrații susțin funcționarea statului de drept. Dacă sănătatea este
esențială pentru viață, justiția este vitală pentru dreptate,
stabilitate, ordine.
Să condiționezi
drepturile magistraților de percepția publică este periculos. Justiția
trebuie să poată lua și decizii nepopulare, dacă ele sunt legale și
corecte. De aceea, ea trebuie să fie independentă, protejată și
respectată. Și dacă statul român dorește o reformă reală, atunci trebuie
să o construiască pe fapte, principii, dialog și responsabilitate – nu
pe presiune publică, percepții instabile și măsuri de imagine.