Diverse

Promenada Inimilor revine și anul acesta la Brașov!


Promenada Inimilor, un proiect de suflet al Rotary Club Brașov, a
ajuns la ediția a 12-a, și are ca scop promovarea unui stil de viață
sănătos, dar mai ales prevenirea bolilor cardiovasculare.

În fiecare an, de Ziua Mondială a Inimii, Rotary Club Brașov în
parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Primăria Brașov,
Societatea Română de Cardiologie și Forumul Național de Prevenție,
organizează Crosul Inimii, un eveniment care este parte a proiectului
Promenada Inimilor .

„Vorbim despre un concurs de alergare dedicat elevilor
din ciclul primar și gimnazial, plin de energie, distracție și mișcare.
Este organizat pe trei categorii de vârstă pentru copii, dar și o
categorie distinctă pentru adulți
”.
La
start se adună anual aproape 500 de tineri din clasele I-VIII, alături
de peste 100 de participanți adulți, părinți, profesori și susținători.
Micii alergători vor avea parte de premii atractive, menite să le aducă
atât motivație, cât mai ales bucuriade a face sport.
” – a declarat pentru Argumentul.ro președintele Rotary Club Brașov.

Crosul Inimii va avea loc pe data de 05 octombrie 2025 începând cu
ora 10:00 la Baza Sportivă Carpați (Stadionul Carpați) de pe Strada
Zizinului vis-a-vis de Parcul Industrial Carfil, iar pentru a putea
ajunge RAT Brașov pune la dispoziție 5 rute de autobuz: 34, 34B, 610,
611 și 612.
(Locație Google Maps: https://maps.app.goo.gl/JLRmfYqqMcBfdbEZ7 ).

Participanții se pot înscrie accesând link-ul: https://forms.gle/Dnp3GBzajZwQx8Nq6 , iar kiturile de participare se vor ridică în ziua evenimentului între orele 08:30-09:30 de la Stadionul Carpați.

Sub sloganul: „Hai și tu alături de noi pentru sănătatea inimii tale!”,
organizatorii au ținut să mulțumească tuturor sponsorilor și
partenerilor care susțin dorința de a încuraja un stil de viață sănătos
și vă așteaptă în număr cât mai mare.

Prin prezența la eveniment, participanții își dau acordul de a fi fotografiați și filmați.

★ 26.09.2025 ★


Click aici pentru a urmări noul canal de WhatsApp Argumentul.ro.