La Brașov, sub Tâmpa, muntele cel mare,
Sta „Vulpoiul Geo” și privea în zare.
Cu asfalt, cu flori, cu gânduri măsurate,
Zece mandate? Da!… Aproape toate!
Iarna se-așterne cu zăpada-i grea,
El iese zâmbind: „Nu-i bai, se topește ea!”
Căci „Vulpoiul” știe, cu tact de edil,
Face din ninsoare… un ciubuc util.
Vine în Consiliu, cu-același tipar,
Doar Vulpoiul are, aer de primar.
Face sensuri unice, face „giratoare”,
Ca Brașovul să fie… unicul sub soare.
A promis gondolă, parcări și tunel,
A făcut jumate… dar mai face el.
Că „Vulpoiu-i” domn, și are valoare,
Dar doar din invidie, un dușman bârfește:
„E gospodar omul… dar parcă ciordește”.
Iară prin partid, membrii își doresc,
Să mai candideze, că-i ceva firesc.
Când pe scaunul ăla, „Vulpoiul” ia loc,
Timpul se oprește… nu-i grăbit deloc.
Și de când adună atâta cașcaval,
El la primărie, nu are rival.
Dar totuși se spune, pe la colț de stradă,
Că-ntr-o zi „Vulpoiul”, agale o s-o radă.
Va trece vremelnic și va sta pe tușă,
