Pamflet

Balada „Vulpoiului Geo”


La Brașov, sub Tâmpa, muntele cel mare,
Sta „Vulpoiul Geo” și privea în zare.
Cu asfalt, cu flori, cu gânduri măsurate,
Zece mandate? Da!… Aproape toate!

Iarna se-așterne cu zăpada-i grea,
El iese zâmbind: „Nu-i bai, se topește ea!”
Căci „Vulpoiul” știe, cu tact de edil,
Face din ninsoare… un ciubuc util.

Vine în Consiliu, cu-același tipar,
Doar Vulpoiul are, aer de primar.
Face sensuri unice, face „giratoare”,
Ca Brașovul să fie… unicul sub soare.

A promis gondolă, parcări și tunel,
A făcut jumate… dar mai face el.
Că 
„Vulpoiu-i” domn, și are valoare,

Iar urbea și-o știe ca pe buzunare. 

Orașul înflorește, un adevărat abis,
Are Mega, Lid’l… și-o stradă N. Labiș.
Oriunde mergi pe stradă, gropile-s puține,
Iar riveranii spun: „O ducem bine!” 


Dar doar din invidie, un dușman bârfește:
„E gospodar omul… dar parcă ciordește”.
Iară prin partid, membrii își doresc,
Să mai candideze, că-i ceva firesc.

Când pe scaunul ăla, „Vulpoiul” ia loc,
Timpul se oprește… nu-i grăbit deloc.
Și de când adună atâta cașcaval,
El la primărie, nu are rival.

Dar totuși se spune, pe la colț de stradă, 
Că-ntr-o zi 
„Vulpoiul”, agale o s-o radă.
Va trece vremelnic și va sta pe tușă,

Va lăsa în urmă… un nor de cenușă.

PAMFLET ★ 06.10.2025

Click aici pentru a urmări noul canal de WhatsApp Argumentul.ro.