Într-o epocă în care politicienii vorbesc despre manipulare,
manipulare și iar manipulare, apare un personaj care dă lecții… despre
manipulare! Da, nu e glumă: Liviu Pandele (sau cum îi
place să se semneze în tabloide și satiră), omul care poate transforma
orice declarație într-un spectacol pe scena publică.
Există oameni care vorbesc despre manipulare, există oameni care manipulează.
Și
mai există Liviu Pandele, care reușește performanța rară de a vorbi
despre manipulare în timp ce se încurcă singur în propriul discurs, ca
un magician care își scoate iepurele din pălărie, iar apoi și-l bagă cu
tot cu morcov, în … joben.
Recent, un cotidian fulminant din Brașov, l-a numit pe Pandele „profesor universitar doctor”… și apoi a explicat pe larg cât de „esențial”
a fost textul său despre vulnerabilizarea statului. Articolul, un șir
amețitor de fraze, metafore și teorii despre manipulare, a fost descris
drept ceva ce doar Inteligența Artificială combinată cu o iarnă
siberiană ar putea înțelege.
Când domnul Pandele scrie un articol, nu citești un text, ci participi la o experiență unică.
O
experiență în care propozițiile încep hotărât, continuă confuz și se
termină într-un loc unde nici Google Maps nu mai are semnal.
El
nu argumentează, el plutește printre concepte mari: stat, manipulare,
forțe oculte, vulnerabilitate, conspirație. Nu le definește, nu le
leagă, dar le aruncă pe toate în aceeași oală, sperând că iese o ciorbă
dacică: „Când nu știi exact ce spui, o spui cu multă convingere, doar doar să te creadă lumea.”
Asta ne ridică o întrebare simplă: când Liviu Pandele vorbește despre
manipulare, la ce se referă? La faptul că el însuși se poate manipula
în două limbi străine, trei dialecte locales și o semnătură? Sau poate
la abilitatea rară de a transforma concepte serioase în… parfumul
discursului său? Rămâne un mister.
Iar dacă mai aveai dubii, Pandele a demonstrat în emisiuni TV că poate aduce același nivel de „profunzime”
și pe ecran. De la afirmații despre plăți către anumite posturi de
televiziune (într-o confuzie spre comedie), până la declarații despre
cum colonia de aziluri din Voluntari i-a părut precum „rușii intrând peste noi” – totul pare desprins dintr-un stand-up de Netflix.
În platourile TV, Pandele atinge forma supremă. Acolo nu mai este
nevoie de logică, ci doar de: ton ridicat, pauze dramatice și replici
care sună grav, dar nu duc nicăieri. El este exemplarul care poate
transforma orice întrebare într-o declarație despre sine, orice critică
într-un atac personal și orice subiect într-o tragedie națională cu el
în rol principal.
De exemplu:
Moderator: „Despre subiect?…”
Pandele: „Stați să vă spun eu cum stau lucrurile în țara asta!…”
Și să nu uităm de punctul culminant al carierei sale TV: „Fac moarte de om pentru familia mea!”
— o declarație atât de dramatică, încât ar fi făcut și tragediile
grecești să roșească. Nu știe unde e ironia, dar o folosește oricum.
Să fim serioși… sau măcar să încercăm. Acest Pandele, care și-a
satisfăcut stagiul militar mai mult prin beciurile Miliției decât cu
arma în mână, vorbește despre vulnerabilizarea statului, evenimente
regizate, conspirații și… ruși imaginari — toate într-un stil ce
oscilează între tragicul poetic și comicul involuntar. Când un butoi cu
picioare și-a deschis stație de umplere peturi cu apă
carbogazgazificată, iar apoi se plânge că a avut impresia că „au intrat rușii” într-un scandal local, știm că am trecut de granițele unui control psihiatric.
Liviu Pandele ne avertizează că suntem manipulați. De cine? Cum? În ce fel?
Nu contează. Important este să ne fie frică.
Pentru că, în universul lui Pandele, orice eveniment este „regizat”, „suspect”, „parte dintr-un plan”, „exact ca atunci când au intrat rușii peste noi” metaforic, emoțional, scenic…
Este genul de analiză care începe cu „am avut impresia că…” și se termină cu „deci clar a fost manipulare”, cu alte cuvinte, un fel de: „Nu am dovezi, dar simt eu.”
Pandele este omul-orchestră: victimă a manipulării, expert în
manipulare, erou al familiei, analist geopolitic, martor ocular la
conspirații invizibile. Totul depinde de emisiune, de lumină și de …
Zamolxes: într-o zi, statul e vulnerabil, a doua zi, presa e
manipulatoare, a treia zi, toată lumea e vinovată, mai puțin… el. Dacă
nu înțelegi ce spune, înseamnă că ești manipulat.
Așadar, dacă Pandele ar fi o piesă de teatru, ar fi o comedie absurdă
cu pauze dramatice și replici inventate în timpul emisiunilor „Live”.
Dacă manipularea ar fi o artă, Liviu Pandele n-ar fi artistul. Ar fi
instalația. Este un exemplu clasic de manipulator care transformă orice
subiect — de la manipulare la scandaluri media — într-un serial de
senzație… pentru cel puțin un episod.
Și dacă tot vorbim despre manipulare, oare cine îi manipulează pe manipulatori?
