La peste 10 ani de Colectiv și la câteva zile de tragedia din
Elveția, în prin plan local apare din nou în discuție clubul ce
funcționează în Poiana Brașov fără niciun fel de autorizație, încă din
„regimul de tristă amintire Allen Coliban”.
În fiecare iarnă, Poiana Brașov devine scena unui paradox pe care tot
mai mulți localnici și observatori îl remarcă: reguli aplicate
selectiv, controale cu dublă măsură și o toleranță greu de explicat
pentru un club devenit simbol al exclusivismului. Nuba Chalet, cârciuma
despre care vorbesc toți, este mai mult decât un club – este un test al
egalității în fața legii.
Nuba Chalet este cunoscut drept unul dintre cele mai exclusiviste
cluburi din stațiune, locul unde se practică unele dintre cele mai mari
prețuri din țară (meniul este public și poate fi consultat online).
Iarnă de iarnă, aici pot fi văzuți lideri politici de prim rang, oameni
de afaceri și vedete din toată țara, într-un decor select, protejat
parcă de orice formă de inconvenient administrativ. Practic, Nuba Chalet
este locul în care în cazul unui incendiu asemănător celui de la
Colectiv, s-ar lăsa cu victime pe care aparent nu le-ar plânge nici
rudele: baroni locali, miniștrii, curve „botoxate” și beizadele setate pe opulență și nesimțire.

Problema
apare atunci când discutăm despre statutul legal al clubului. Potrivit
relatărilor apărute în spațiul public și discuțiilor din comunitate,
Nuba ar funcționa fără toate autorizațiile necesare, într-un fost hangar
de ratracuri din Poiana Brașov, transformat în club de lux. Fiind capul
de listă al afacerilor ce par să beneficieze de o îngăduință specială.
Contrastul devine și mai evident dacă ne uităm la alte cazuri recente. „Focarul de infecție”
din Traian 23 au fost intens mediatizate, discutate și verificate la
sânge. În cazul barului din Traian 23, deși există toate autorizațiile
legale, au fost ridicate semne de întrebare legate de îndeplinirea
normelor esențiale – de la spațiu, igienă, siguranță sau impact asupra
vecinătății. Cu toate acestea, controalele, presiunea publică și
articolele critice nu au întârziat să apară.
De ce, atunci, în cazul Nuba, lucrurile par să funcționeze invers?
De
ce un club despre care se spune că nu ar avea autorizațiile complete
continuă să funcționeze nestingherit, în timp ce alte localuri, mai mici
și fără protecție politică sau mondenă, sunt închise sau puse la zid
mediatic?
Întrebarea nu este dacă Nuba Chale este un club de succes – este,
fără îndoială. Întrebarea reală este dacă succesul și lista de invitați
justifică ocolirea regulilor. Statul de drept nu funcționează pe bază de
VIP-uri, iar autorizațiile nu ar trebui să fie opționale, indiferent de
cine îți trece pragul.
„Nu închideți Nuba!” a devenit, ironic, un slogan care spune mai mult
decât pare. Nu este doar despre un club, ci despre cum se aplică legea
în Brașov: uniform sau preferențial. Dacă vrem o administrație credibilă
și o comunitate corectă, răspunsul nu ar trebui să depindă de prețul
din meniu sau de numele celor care stau la mese.
Răzvan Negrea * 03.01.2026