La Brașov, legea pare să fi devenit un
accesoriu opțional atunci când primarul decide cine merită să stea în
fruntea unei instituții publice. Numirea lui Mădălin Florian Șuraru la conducerea „Miliției”
Locale nu miroase a rigoare administrativă, nici a respect pentru
funcția publică, ci a vechiului obicei balcanic al deciziei luate din pix,
împachetată apoi în limbaj oficial, ca să pară legală. Doar că într-un
stat de drept nu ajunge să semneze primarul o dispoziție ca să
transforme un pensionar precoce în director executiv. Nu așa funcționează legea!!! Nu așa funcționează accesul într-o funcție publică de conducere!!! Și nu așa ar trebui să funcționeze o instituție care pretinde că apără ordinea publică!!!
Pagina oficială a Primăriei Brașov îl prezintă fără echivoc pe Mădălin-Florian Șuraru drept „director executiv” al Poliției Locale Brașov. Nu „persoană desemnată temporar”, nu „interimar”,
nu „delegat să asigure continuitatea”, ci director executiv. Asta
contează enorm, pentru că directorul executiv dintr-o astfel de
structură nu este o invenție de protocol și nici o funcție ornamentală.
Este o funcție publică de conducere, adică exact genul de post care,
într-o administrație normală, se ocupă cu respectarea unui regim juridic
strict, nu prin voința suverană a edilului.
De aici începe scandalul real. Dacă această funcție a fost ocupată prin simplă dispoziție de primar, fără concurs, fără procedură transparentă
și fără respectarea regulilor aplicabile funcției publice de conducere,
atunci nu avem în față o banală controversă administrativă, ci un
posibil abuz de putere împachetat birocratic. În România, una dintre
marile boli ale administrației locale este exact această impostură
instituțională: oameni puși în funcții grele nu pentru că au trecut prin
filtrul legii, ci pentru că au trecut prin biroul primarului. Iar când
tocmai la conducerea Poliției Locale apare o asemenea suspiciune,
situația devine nu doar gravă, ci grotească. Astfel, o instituție care ar trebui
să vegheze la respectarea regulilor ajunge ea însăși condusă, posibil,
printr-o ocolire a regulilor, doar să protejeze consilierii locali și funcționarii publici.
Nici
experiența militară, nici trecutul în structuri de forță, nici gradul,
nici reputația personală nu suspendă legea. Un colonel pensionat nu
devine automat apt să ocupe legal o funcție publică de conducere doar
pentru că inspiră autoritate sau pentru că dă bine în poză lângă primar.
Statul român are reguli pentru accesul în funcția publică, tocmai
fiindcă administrația nu este cazarmă, iar primăria nu
este unitate de comandă. Funcția de director executiv nu este trofeu
pentru pensionari de lux și nici cadou politic pentru oameni considerați
„buni de pus la ordine”. Este o funcție publică, iar funcția publică nu se ocupă prin simpatie, obediență sau impresii despre fermitate.
Schema este veche și deja prea cunoscută: se evită concursul, se folosește o formulă ambiguă, se invocă urgența, continuitatea, nevoia de stabilitate, iar între timp omul rămâne bine înfipt în scaun.
Temporarul devine permanent, excepția devine regulă, iar legea este
tratată ca un obstacol administrativ enervant, nu ca limită obligatorie.
În multe cazuri, administrațiile locale au încercat să cosmetizeze
astfel de numiri prin delegări, împuterniciri sau alte formule de avarie
ieșite din pixul primarului, de parcă schimbarea etichetei ar schimba
natura juridică a funcției. Nu o schimbă. Dacă în fapt omul conduce
instituția ca director executiv, atunci contează dacă avea sau nu
dreptul legal să ajungă acolo. Restul sunt perdele de fum.
Mai rău este că această practică insultă
direct orice funcționar public care a înțeles că într-un stat civilizat
cariera administrativă nu se construiește la cheremul șefului politic.
Mesajul transmis este devastator: nu studia, nu concura, nu respecta
procedurile, nu te baza pe merit, pentru că în final tot pixul
primarului decide cine trebuie să execute ordinele! Asta distruge ideea
de administrație profesionistă și o înlocuiește cu relația de curte, cu
omul „adus”, „pus”, „sprijinit”, „uns”.
Iar când asemenea lucruri se întâmplă sub ochii publicului, fără
transparență completă asupra temeiului legal, apare dovada vie a
faptului că legea e doar pentru cei mici.
Să
fim clari! Simpla apariție a numelui Mădălin Florian Șuraru pe site-ul
oficial al Primăriei Brașov nu dovedește automat că numirea este
nelegală. Dar nici nu spală problema. Dimpotrivă, o amplifică, pentru că
instituția îl prezintă oficial ca director executiv, iar asta obligă
administrația să arate imediat și fără eschive care a fost baza legală
exactă a ocupării funcției. Dacă există concurs, să-l publice. Dacă
există temei de exercitare temporară, să-l arate. Dacă există o
dispoziție perfect legală, să o scoată la lumină. Dacă nu face asta,
suspiciunea că avem o numire din pix nu mai este o speculație, ci o concluzie rezonabilă desprinsă din refuzul de a dovedi
legalitatea.
Primarul nu este suveran, iar dispoziția
sa nu este izvor magic de legalitate. În administrație, semnătura nu
bate legea. Oricât de comod ar fi politic, nimeni nu poate fi împins în
fruntea unei funcții publice de conducere doar pentru că așa vrea
primarul. Dacă asta s-a întâmplat la Brașov, atunci nu vorbim despre o
simplă discuție tehnică, ci despre un test major de igienă
administrativă. Ori documentele justifică impecabil numirea, ori avem în
față încă un episod din lunga tradiție balcanică a feudalismului
local, unde legea este bună pentru cetățeni, dar negociabilă pentru
putere.
Iar dacă se va dovedi că Mădălin Florian Șuraru a fost instalat definitiv la conducerea Poliției Locale Brașov fără concurs
și fără respectarea regimului legal aplicabil funcției publice de
conducere, concluzia nu mai poate fi cosmetizată: ar fi o numire care
sfidează legea și care merită demolată în contencios administrativ, nu
apărată prin comunicate și formule de PR. Într-un oraș care pretinde
standarde europene, instituțiile nu se ocupă din pix. Se ocupă legal.
Tot restul este impostură cu antet oficial.
★ 16.03.2025 ★
