Editorial

De ce îl susține Scripcaru pe premierul desemnat Adrian „Fiind-că” Veștea?

Toată presa locală a
preluat declarația de susținere exprimată de George
Scripcaru
pentru Adrian „Fiind-că” Veștea,
propus pentru funcția de premier. Comunicate, declarații și
reacții oficiale au fost reproduse aproape integral, iar mesajul
transmis către public a fost unul de unitate și solidaritate
politică. Ceea ce nu a apărut însă în aproape niciun material
este întrebarea care ar trebui să stea la baza oricărei analize
jurnalistice serioase: de ce îl susține
Scripcaru pe Adrian Veștea?

Pentru cei care urmăresc
de ani de zile politica brașoveană, relația dintre cei doi lideri
nu a fost niciodată descrisă drept una exemplară. În interiorul
partidului au circulat de-a lungul timpului numeroase speculații
privind tensiuni, rivalități și diferențe de viziune, cel mai concludent exemplu fiind dosaru penal în care sunt implicați patru dintre oamenii lui Veștea: Liviu Cocoș, Toderică Șerban, Liviu Dragomir și Carmen Țop Ferghete. De
asemenea, nu au lipsit comentariile potrivit cărora Scripcaru ar fi
privit cu interes conducerea organizației județene, chiar dacă nu
și-a exprimat public o asemenea ambiție.

În acest context,
susținerea necondiționată afișată brusc ridică semne de
întrebare. Nu pentru că ar fi imposibilă, ci pentru că pare să
contrazică multe dintre percepțiile și discuțiile care au existat
în ultimii ani în jurul relației dintre cei doi lideri politici.

Desigur, nominalizarea lui
Adrian „Fiind-că” Veștea ar putea reprezenta o oportunitate pentru Brașov. Un
premier provenit din județ ar putea aduce o vizibilitate și o
influență suplimentară în raport cu administrația centrală.
Numai că politica, în nenumărate rânduri s-a dovedit a fi cea mai
veche meserie și  nu funcționează doar pe baza avantajelor
teoretice. Ea funcționează și prin raporturi de putere, prin
echilibre interne și prin respectarea procedurilor de partid.

Tocmai de aceea, în mediul
politic s-a discutat intens despre faptul că decizia nominalizării
ar fi fost luată fără o consultare largă a structurilor
partidului. Dacă aceste nemulțumiri se vor transforma în sancțiuni
politice, excluderea din partid a lui Veștea, în cadrul congresului
convocat de urgență, atunci actuala susținere publică ar putea
căpăta o cu totul altă semnificație.

Dincolo de declarațiile
oficiale, mulți observatori ai politicii brașovene interpretează
susținerea rapidă acordată de „
Vulpoiul”
George Scripcaru lui Adrian Veștea prin prisma unei posibile
repoziționări în interiorul PNL Brașov. În acest scenariu,
despre care se discută de mai multă vreme în mediul politic local,
o eventuală slăbire a influenței lui Adrian Veștea în partid ar
putea deschide calea unei reconfigurări a conducerii organizației
județene. De asemenea, se speculează că, în lipsa sprijinului
politic al lui Veștea, poziția actualului președinte interimar al
PNL Brașov,
Cătălin
Văsii
,
coroborată și cu atacurile comandate în 
„fițuica
T365
” a lui
Scripcaru, ar deveni considerabil mai vulnerabilă.

Dacă scenariul unei
rupturi între Adrian 
„Fiind-că” Veștea și conducerea centrală a partidului
s-ar materializa, consecințele la nivelul organizației județene ar
putea fi importante. Într-un asemenea context, actualele echilibre
de putere s-ar modifica radical, iar lupta pentru controlul
organizației ar intra într-o nouă etapă.

De aceea, adevărata
întrebare nu este dacă George Scripcaru îl susține astăzi pe
Adrian 
„Fiind-că” Veștea. Acest lucru este deja cunoscut și a fost relatat pe
larg. Întrebarea pe care presa locală a evitat să o pună este ce
se află în spatele acestei susțineri și cine ar putea avea de
câștigat politic din evoluțiile care vor urma.

Concluzia este una simplă: în politică, rareori gesturile sunt ceea ce par la prima vedere. Susținerea afișată de George Scripcaru pentru Adrian Veștea poate fi interpretată ca un act de loialitate și solidaritate politică, însă contextul din interiorul PNL Brașov ridică suficiente semne de întrebare pentru a justifica o analiză mai profundă decât cea oferită de comunicatele oficiale.

Dacă Adrian „Fiind-că” Veștea va ieși întărit din această confruntare politică, Brașovul ar putea câștiga un aliat puternic la nivel național. Dacă însă nominalizarea sa va genera o ruptură cu actuala conducere centrală a partidului, atunci efectele se vor resimți în primul rând la nivelul organizației județene, unde actualele raporturi de putere ar putea fi redesenate complet.

În acest context, susținerea rapidă și necondiționată venită din partea lui Scripcaru poate fi privită și dintr-o altă perspectivă: aceea a unui politician experimentat care știe să fie de partea câștigătorului, dar care este pregătit și pentru scenariul în care actualul echilibru de forțe se prăbușește. Iar dacă acest lucru se va întâmpla, este foarte posibil ca adevărații beneficiari ai crizei să nu fie cei care astăzi ocupă funcțiile de conducere în PNL Brașov, ci cei care așteaptă momentul potrivit pentru a le prelua.

Până atunci, presa locală continuă să relateze cine pe cine susține. Întrebarea esențială rămâne însă fără răspuns: este această susținere un gest de convingere politică sau o mutare calculată într-un joc de putere care abia începe?

Editorial ★ 15.06.2026

Click aici pentru a urmări noul canal de WhatsApp Argumentul.ro.