Despre managementul disfuncţional de la Spitalul de
Pneumoftiziologie Braşov am mai scris. Revenim cu două aspecte ce aparent nu au
nici o legătură între ele. În primul rând este vorba de cum sunt trataţi
pacienţii acolo.
De curând am discutat cu soţul unei paciente bolnave
de cancer.
Aceasta a suferit de curând şi de o ocluzie
intestinală. Cei de la Spitalul Mârzescu – care ştiau şi de cancerul pacientei
– după câteva zile de spitalizare au externat-o cu un alt diagnostic. Pacienta
a fost trimisă, la sfatul medicului de familie, la un spital privat unde i s-a
făcut rapid o intervenţie chirurgicală, salvându-i-se viaţa. Soţul pacientei ne
povestea, evident revoltat, că pe anumite asistente şi anumiţi medici i-a auzit
spunând mai direct, mai pe ocolite, că oricum soţia sa nu prea mai are şanse şi
de aceea nu mai are sens să lupte pentru viaţa acesteia.
Simultan, am înţeles că medicamentele sunt cumpărate
adeseori de rudele pacienţilor.
Deci, ca o primă concluzie, pacienţii sunt trataţi
într-un mod de necomentat, medicamentele sunt rare, mucegaiul înfloreşte în
saloane, însă managerul instituţiei dr. Dan Moraru s-a ocupat să realizeze o…
bucătărie proprie. Aceasta ar reprezenta al doilea aspect al problemelor de
acolo.
Reamintim că Spitalul de Pneumoftiziologie a
fuzionat acum peste un an cu cel de Boli Infecţioase şi de la inceputul acestui
an pavilioanele de la
Pneumoftiziologie din Stejăriş au reuşit să fie până la urmă mutate la
,,Mârzescu”. În urma fuziunii din aprilie anul trecut, dr. Dan Morar a fost
delegat ca manager pentru noua unitate formată din unirea celor două spitale.
Foarte bine.
Însă loc de eficientizare şi de rezolvarea cât mai
rapidă a acestei bulibăşeli administrative, despre care am tot scris, problema
stringentă a managerul dr. Dan Moraru a fost aceea de a… internaliza un
serviciu auxiliar care în majoritatea spitalelor din ţară a fost externalizat:
bucătăria.
Astfel încât în loc ca fondurile să meargă spre
aparatură medicală, de exemplu, managerul Moraru a ţinut cu dinţii să
investească într-o bucătărie la Mârzescu. Aşa cum am mai spus, unii membri ai
Consiliului de Administraţie nu au fost de acord susţinând că nu se justifică
investiţia, dar, se pare că pentru domnul doctor-manager era mai mult o
problemă personală de orgoliu. Şi poate nu numai…
De puţină vreme bucătăria din spitalul Mârzescu a
devenit funcţională, deşi din informaţiile noastre nu are aviz – încă ? – de la
DPS Braşov ci doar de la DSVSA Braşov.
Despre
faptele aiuritoare ce se întâmplă la DSVSA am scris adesea, vedeţi doar de exemplu articolul :
https://argumentul.ro/single.php?id=1768
Revenim. Din cauza acestei ,,investiţii” mirobolante
pacienţii de la Mârzescu beneficiază de un singur fel de mâncare, nu
realizat în funcţie de dieta necesară .
Dar pentru plăcerea managerului dr. Dan Moraru se pot face investiţii a căror utilitate
este suspecta, în timp ce în medicamentaţie nu prea, spre deloc, iar în
interesul repectării pacienţilor se dă dovadă de totală lipsă de deontologie. Dar
la bucătăria de casă…înainte fără reţineri(!?).
Asta
în măsura în care un singur utilaj pentru bucătărie pleaca de la 8.000 de euro,
apoi trebuiau realizate mai multe magazii de primire, fiecare magazie cu
specificul mărfii ( pentru zarzavat, lactate, carne, camera de tranşare a
acesteia din urmă, etc. Apoi reluarea activităţii de producţie, ce au însemnat
investiţii în personal, noii spaţii, etc.
Ca
entitate juridică legală Spitalul ar fi trebuit să organizeze licitaţii
pentru orice produs, de la banalii cartofi, la ouă, carnea de pui, porc
vită etc, ceea ce a înseamnat un act birocratic în plus.
Practic am înţeles că
acum o singură firmă se ocupă acum de tot, respectiv C&M Artic Import
Export SRL.
Întrebarea noastră rămâne: ce
logică a vut această investiţie dorită de managerul doctor Dan Moraru atâta
timp cât medicamentele necesare strălucesc prin absenţă, investiţiile în
tehnologia mediacală tind spre zero iar bolnavii cronici sunt trataţi cu
dispreţ?
Mai
ales că Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă anul acesta
Ministerul Sănătăţii a aprobat o finanțare nerambursabilă în valoare de 21,88
milioane de euro pentru noul spital de Pneumoftiziologie și Infecțioase la
Braşov. .
Suma este de 21,88 milioane de
euro, respectiv aproximativ 115 milioane de lei şi recunoaştem este substanţial
mai mică decât cea iniţial solicitată de
autorităţile locale braşovene, respectiv de 400 milioane de lei. Oricum de
bine apare faptul că pentru termenul limită de finalizare al spitalului este definit
anul 2026.
De
aceea întrebăm: mai tot timpul auzim discursul că nu sunt bani în sănătate, dar
cert pentru anumite activităţi conexe există aceste fonduri ce nu merg spre
modernizarea saloanelor sau aparatură medicală ci… către utilaje de la
bucătărie şi personal auxiliar şi firme…de casă? Serios?
Iulian
Rinder