Anchete

George Scripcaru doreşte înapoi la şefia DRPD Braşov pe pupila lui, Lilian Horga. Că tot au fost inculpaţi în acelaşi dosar!

Mai ştiţi expresia ,,comunismul nu a murit/ ci puţin
s-a odihnit”? Eh, merge, parafrazând, şi la George Scripcaru. Omul nu are
linişte… ci doar interese bazate pe revenirea la aroma mirodeniei publice. Chiar
prin interpuşi, momentan.

De când s-a apropiat periculos de parşiv de
interesele PSD, viicind astfel puterea ,,asociatului” său ..întru golănii”,
senatorul Fru-Fru Dunca, Scripcaru încearcă tot felul de ,,malversaţiuni” în
scop eficient, dar propriu.

După zvonul lansat de el că va deveni prefect al
Braşovului, după sondajul telefonic de acum trei săptămâni, în care braşovenii
erau întrebaţi ,,dacă duminica viitoare
vor fi alegeri pe cine aţi vota: Adrian Veştea ( PNL) sau George Scripcaru
(PSD)”
acum, de când s-a pus bine, căci se pare că i-a umplut cardul ca
leopardul, cu secretarul general al PSD, parlamentarul Paul Stănescu, vrea să
obţină pentru unul din oamenii lui funcţia de director al DRPD Braşov. Respectiv pentru
doamna (!!!) Liliana Horga, în detrimental pupilului senatorului Fru Fru Dunca,
Tudor Duţu.

Despre cine
este acesta din urmă povesteam în mai multe articole, precum

Despre re-LOVE și LOVEle pe drumuri spre PSD Brașov…

https://argumentul.ro/single.php?id=1260

,,Tudor
Duțu a înlocuit-o la conducerea DRDP pe doamna Liliana Horga, inculpată într-un dosar penal instrumentat de DNA
alături de George Scripcaru,
și a fost numită în funcție cu ajutorul senatorului PSD Marius Dunca (alias FRU-FRU). Iar
cum o mână spală pe alta și amândouă spală fața, același influent senator și-a
acordat sprijinul pentru beizadeaua lui Gheorghe Duțu.

Vă recomandam
să aruncați 
AICI o privire peste
declarațiile de avere ale tânărului Duțu făcând comparația între cea din anul
2015 și cea din anul 2020″.

Acesta din urmă este un om competent, clar deoarece
conform Agerpress:

,,Anul
trecut, ( 2017)  Gheorghe Duțu a fost
acuzat că a păgubit statul cu 7 miliarde de lei. 
Bugetul de stat a pierdut încasări de peste 7 miliarde de lei
(puțin peste 1,5 miliarde de euro) în perioada 2010 – 2015, întrucât preţul de
referinţă al gazelor la care se calculează redevenţele petroliere nu a mai fost
actualizat din anul 2008, după cum au relevat două controale ale Curţii de
Conturi, a declarat, miercuri Dorinel Unsărescu, consilier al preşedintelui
Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM)”, informa, în februarie 2018
sursa anterior citată.

Gheorghe Duțu, cunoscut membru PSD, a condus ANRM
timp de cinci ani, din 2012 până în 2017.

Dar înainte de Duţu la cârma instituţiei DRDP Braşov
s-a aflat Liliana Horga, totodată fost director executiv adjunct al Direcției
Tehnice a Primăriei Brașov,

Doamna Horga HORGA LILIANA, a fost iniţial numită, cu influenţa şi protecţia
lui Scripcaru , în vara lui 2018 Director Adjunct Exploatare la DRDP
Braşov deoarece şi ea era anchetată în dosarul CET Braşov alături de fostul
edil
sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: – abuz în serviciu
dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos
necuvenit,

– uz de fals,
– tentativă la abuz în serviciu dacă funcționarul
public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Ulterior a devenit
directorul regiei, în 2022.

Bănuiam că justiţia
are anumite ,,simpatii” pentru Georgel, aşa că în aprilie 2020 am scris acest
articol, din care vă prezentăm un fragment:

Nătăfleții
de la DNA învinși a treia oară de Scripcaru. Și Curtea de Apel Brașov îl achită
pe supremul de la Primărie!

https://www.infobrasov.net/natafletii-de-la-dna-invinsi-a-treia-oara-de-scripcaru-si-curtea-de-apel-brasov-il-achita-pe-supremul-de-la-primarie/

,,Călare
pe un cal alb, cu contractele de asfalt și de la giratorii în mâna stângă și cu
panseluța iubirii va ieși buruieșteanul George Scripcaru în viitoarea campanie,
cînd sub copita armăsarului său va sfărâma dovezile DNA.
După ce Judecătoria din Covasna l-a achitat în Dosarul ,,Spitalul Județean”, după ce de curând Tribunaul
Brașov l-a exonerat de orice vină în Dosarul RATBv, iată că și dosarul CET ( cel mai argumentat)
pică în fața justiției care este legată la ochi. Legată de casele de la RIAL.

Astfel,
primarul Brașovului George Scripcaru, judecat pentru fapte de corupție a fost
achitat după mai multe amânări consecutive. Mai precis 10 amânări în care
judecătorii Curții de Apel Brașov au cerut timp pentru deliberare.
Amintim că procurorii DNA Brasov l-au trimis în judecată, la jumătatea lunii
februarie 2016, pe George Scripcaru, pentru abuz în serviciu, instigare la
tentativă de abuz în serviciu și luare de mită.

În
aceeași cauză au fost judecați Adina Durbacă, viceprimar al Brașovului la acea
vreme, pentru instigare la tentativă de abuz în serviciu, Silviu Calin Pop,
administratorul firmei care ar fi fost favorizate de Primaria Brașov, pentru
complicitate la abuz în serviciu, uz de fals, dare de mită și spălare de bani,
Attila Radnoti, director al Direcției Tehnice a Primăriei Brașov, pentru abuz
în serviciu și uz de fals, Liliana Horga, director executiv adjunct al
Direcției Tehnice a Primăriei Brașov, pentru abuz în serviciu, uz de fals și
tentativă de abuz în serviciu
.”

Acum
Gerorgică vrea să-şi repună, de când a intrat în graţiile PSD, pupilele – cheie
în instituţiile pe care, până nu de mult, le controla. Un prim pas: inculpata exonerată
Liliana Horga.

Dunca
chiar nu mai ai de spus nici un cuvânt în PSD?

Că
funcţia de acolo de decenii era a voastră. Atât de tare te are Sripcaru la
mână? Nu este bine nici măcar pentru tine!

Iar
despre doamna Horga putem spune un singur lucru: are calitatea de a căra geanta
cui trebuie. Şi are a doua facultate exact cum o are absolvită şi Coliban. Vom
reveni.

Iulian
Rinder 

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.