Anchete

Om de afaceri reținut de DNA la Rupea pentru fraudarea de fonduri europene. Pe același subiect firma acestuia acuza acum un an presa și O.N.G. –urile de minciună!

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –
Serviciul teritorial Oradea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și
reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 08 aprilie 2021, a unui inculpat, la data faptei asociat în cadrul
unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut comiterea
infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare de
documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca
rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, în
formă continuată.

În ordonanța procurorilor se
arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de
fapt:

Între Agenția pentru Dezvoltare
Regională și societatea în care era asociat și inculpatul, a fost încheiat, în
anul 2014, un contract având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile
pentru implementarea proiectului intitulat: „Achiziționare
instalație de cracare termică de deșeuri de cauciuc, localitatea Rupea, județul
Brașov”.

În acest context, inculpatul
ar fi oferit ajutor administratorului firmei pentru a obține sumele de bani în
cadrul programului derulat, creând un circuit comercial fictiv care a avut ca
scop „justificarea” achiziționării respectivului utilaj industrial.

Astfel, inculpatul ar fi vândut societății respective un utilaj
asemănător
, vechi, la valoarea de
circa 650.000 euro, sumă care, în realitate, nu a fost achitată niciodată.

Ulterior, după mai multe „reparații și îmbunătățiri”
efectuate la mai multe firme din spațiul intracomunitar, utilajul respectiv s-a întors, ca unul nou, în patrimoniul societății
care încheiase inițial contractul de finanțare.

În realitate, utilajul
industrial „nou”, în valoare de 7.378.003
lei (achitați
din fonduri nerambursabile) nu a fost achiziționat niciodată.


Inculpatului i s-au adus la
cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile
art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează acte de
urmărire penală și față de alte persoane.

DNA reamintește precizarea că
punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată
de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de
administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să
înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

În final se menționează ,,că
prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din
Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media,
aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.
197/2019”.

Presa a mai spus de acum un an: depozitul de deșeuri de
la Rupea: este o BOMBĂ ECOLOGICĂ!

Fix acum un an de zile, pe
șase martiei 2020, colegii de la brasovstiri arătau că: Un adevărat
depozit de deșeuri periculoase a fost descoperit de membrii Asociației ASUM
vizavi de Gara din Rupea. Într-o împrejmuire care se întinde pe un hectar, zac
aruncate împreună zeci de mii de anvelope uzate și felurite alte deșeuri,
potrivit brasovstiri.ro.

O adevărată bombă ecologică este
amplasată în imediata vecinătate a zonelor locuite sau intens circulate din
Rupea (foto). Un loc despre care nimeni nu pomenește ceva. La adăpostul unor
garduri înalte, ca de cazemată, de ani de zile cineva colectează în mod voit
gunoaie.

Și nu orice fel de gunoaie,
ci unele care nu-și pot găsi locul pe nicio rampă de gunoi obișnuită. La
adăpostul zidurilor înalte, toate aceste deșeuri periculoase au fost depozitate
sub ferestrele locuitorilor din Rupea.

Locația pare complet
părăsită, deși vecinii spună că uneori pot auzi poarta masivă cum se deschide
pentru a permite accesul mașinilor de mare tonaj să intre și să descarce.

Membrii Asociației ASUM au
reușit cu ajutorul unei drone să „arunce o privire” peste gardurile care ascund
deșeurile periculoase: imaginile sunt cu adevărat înfricoșătoare.

„Cantități impresionante de cauciucuri și deșeuri depozitate sub cerul
liber! O nouă rețetă! O mixtură mizeră aflată în imediata apropiere a
locuințelor cetățenilor din zona Rupea-Gară! Locuitorii din zonă ridică
neputincioși din umeri! Autoritățile…doar ele știu ce fac. Să nu cunoască
primăria Rupea nimic despre locația din imaginii? Poliția! Cine sunt
proprietarii minunii? În ce scop sunt folosite? Cât de legală este această…
depozitare? Am încercat să găsim pe cineva la locația cu pricina, pentru niște
explicații. Liniște totala! Nimeni, bâtea „vântul” în zonă, atât! Solicităm
public intervenția Gărzii de Mediu să lămurească… existența minunii din Rupea
!!!”,
se arată atunci în postarea ASUM.

La rândul lor  Pyrocolect SRL a transmis un punct de vedere
personal la informațiile prezentate de jurnaliștii brașoveni un punct de vedere
care va putea fi vizualizat mai jos și prin care se încearca demontarea
acuzațiilor. Îl reluăm și acum, pentru că dacă ar fi fost așa presa,  oengeul amintit dar și DNA greșesc grav! Deci:

Instalația de cracare termica a
deseurilor transformă în cel mai mod ecologic mod posibil și foarte
eficient economic deseurile de cauciuc
 (anvelope auto, agricole, agabaritice, benzi
transportoare uzate si deseuri industriale de cauciuc) sau cele de plastic (
polietilena si/sau polipropilena, curate sau provenite din sortarea gunoiului
menajer) într-un amestec de hidrocarburi lichide, din care, prin
distilarea ulterioara in rafinarii, se obtin carburanți identici cu
cei obtinuți din petrolul brut, sau se pot obtine materii prime foarte
importante pentru industria mixturilor asfaltice și industria
chimica.

Procesul nostru tehnologic se desfasoara
într-un circuit inchis, perfect etans si anaerob, neexistand nici un
contact cu atmosfera, ceea ce inlatura orice forma de poluare a aerului, apei
sau solului,
solutia noastra
reprezentand cea mai ecologica forma de eliminare a deseurilor cu recuperarea si
valorificarea maxima a materiilor prime
din care au fost fabricate
initial respectivele deseuri.

Instalația este o inventie
românească a d-lui ing. OTTO
BOSNYAK
 si a fost construita printr-un program de finantare din
fonduri europene, iar la ora actuala se afla în procedura de autorizare, fiind
efectuate toate masuratorile de emisii si imisii de catre ICEMENERG SA
Bucuresti, institut acreditat RENAR si la nivel european.

Din aceste teste efectuate de
acest institut, atasate dosarului de autorizare aflat la APM Brasov, a reiesit
ca nivelul nivelul acestor emisii si imisii din jurul instalatiei noastre se
situeaza mult sub limita admisa de standarele in vigoare.

S.C. PYROCOLECT R.R.L.  detine Autorizatia de Mediu nr. 233/2010 si a
fost verificata anual de catre garda de mediu si de catre reprezentantii APM
Brasov.

În consecinta, postarea
facuta de catre Asociatia ASUM din Brasov reprezinta o dezinformare a opiniei
publice, izvorata din lipsa de documentare temeinica si din oportunism, in
conditiile  trendului mediatic pozitiv  de lupta impotriva invadarii
Romaniei de gunoi menajer autohton si din import si a arderii ilegale si
necontrolate a acestuia”.

Revenim: ce spune DNA despre ,,instalația
de cracare termica a deseurilor transformă în cel mai mod ecologic mod
posibil și foarte eficient economic deseurile de cauciuc
” !?
Reamintim: ,,În realitate, utilajul industrial „nou”,
în valoare de 7.378.003
lei
(achitați din fonduri nerambursabile) nu
a fost achiziționat niciodată”.

Q.E.D.

Iulian Rinder

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.