În martie 2020 scriam că la nu mai puţin de opt luni de la
achitarea lui George Scripcaru în dosarul Skoda că judecătoarea care l-a achitat
pe primarul în funcţie, după 10 amânări consecutive ale pronunțării hotărârii,– record absolut în justiţia braşoveană – a ieşit brusc la pensiel. Cercetat pentru abuz în serviciu, primarul de atunci George
Scripcaru a fost găsit nevinovat, iar celălalt inculpat, directorul RAT de la
acea vreme, Cristian Radu, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu
suspendare.
Între timp a mai trecut un an, iar procesul intentat împotriva
fostului edil al Braşovului a ajuns la Curtea de Apel
amânare azi. Ştiţi dosarul acela în care primul şmecher al Braşovului a cerut cu
tupeu maşini, patru la număr, în folosul
său de la o Regie publică a municipalităţii. Dar Paganini de la SC Primăria Scripcaru
SA rămâne manelizat de şmecher şi în continuare obţine amânări fără număr, amânări pe care un cetăţean normal nici nu le ar visa. Dovada.
Portal > Curtea de Apel PLOIEŞTI > Informaţii dosar
Informaţii dosar
|
|
|
Iulian Rinder