Anchete

SUPERBET – pariem că-i evaziune fiscală?!?



Conform Noului Cod Penal al României, infracțiunea de evaziune
fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1), lit. a și b, din
Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale
spune cam așa: „Constituie infracţiuni de evaziune fiscală
şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor
drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la
îndeplinirea obligaţiilor fiscale:
a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
b)
omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori
în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a
veniturilor realizate
”.

Probabil că ar fi benefic, ca acest fragment sa ajungă și pe masa reprezentantilor Superbet Interactive (România) Limited,
cu sediul în Malta, Level 1 Burlington Complex, Dragonara Road, St
Julians, având nr, de înregistrare C75273, care în calitate de
organizator de jocuri de noroc, licențiat clasa I-a, conform deciziei
1562/25.08.2016 a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc din România
și a reprezentanților săi de fapt, nu declară și nu plătește impozite pe
venit în România.

Acesta, în calitate de contribuabil nerezident, realizează venituri
pe care în conformitate cu dispozițiile Codului Fiscal, Codului de
Procedură Fiscală și a Convenției bilaterale de evitare a dublei
impuneri încheiată între România și Malta, pe care ar fi trebuit să le
declare organelor fiscale române și să achite impozitele și taxele
aferente acestora.

Faptele
sunt săvârșite în formă continuată, cel puțin de la momentul obținerii
licențierii Clasa I, acordată Superbet Interactive (România) Limited de
către ONJN la data de 01.09.2016, prin decizia 1562/25.08.2016 și până
în prezent.

Acestă societate (pe care o vom numerota cu numărul 1), nu este
singura din grupul SUPERBET România, pe lângă aceasta se mai regăsesc
și:

2. SB Cyprus Investments 1 LTD, cu sediul în Cipru,
str. Prespas nr. 2, etajul 4, biroul 404, cartier Agioi Omologites,
Nicosia 1082, având număr de înregistrare HE339773, în calitate de
acționar minoritar al Superbet Interactive (România) Limited și a
reprezentanților săi de fapt;

3. SBI Holdings Limited, cu sediul în Malta, str.
Abate Rigord, nr. 75, clădirea Quantum House, etajul G, biroul 1/1597,
loc. Ta’ Xbiex Xbx 1120, având număr de înregistrare C75986  în calitate
de acționar majoritar al Superbet Interactive (România) Limited și a
reprezentanților săi de fapt;

4. S.C. Superbet Betting & Gaming S.A., cu
sediul în România, str. Buzești nr. 75-77, et. 2, cam. 5, sectorul 1,
București, având CUI 30091981 și J40/11902/2015, în calitate de
organizator de jocuri de noroc (procesator de plăți), licențiat clasa
II-a, conform deciziei 868/28.04.2016 a Oficiului Național pentru Jocuri
de Noroc din România și a reprezentanților săi de fapt;

5. S.C. Superbet Online S.R.L., cu sediul în
România, str. Buzești nr. 75-77, et. 2, cam. 2, sectorul 1, București,
având CUI 34471347 și J40/5474/2015, în calitate de organizator de
jocuri de noroc (management și facilități de găzduire pe platforma de
jocuri), licențiat clasa II-a, conform deciziei 168/30.01.2017 a
Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc din România și a
reprezentanților săi de fapt;

6. S.C. SUPERBET HOLDING S.R.L., cu sediul în
România, str. Serg. Ion Nuțu, nr. 44, Clădirea Cotroceni Park, etaj 8,
sectorul 5, București, având CUI 33000929 și J40/3993/2014, cu cod CAEN
7022 – Activități de consultanta pentru afaceri si management, în
calitate de conducător al activității financiare al Superbet Interactive
(România) Limited și a reprezentanților săi de fapt.

Toate aceste persoane juridice, fac parte dintr-un grup de firme
nedeclarat, constituite în jurul unei societăți care le asigură
conducerea, grupurile reunesc întreprinderi independente din punct de
vedere juridic, dar legate strâns între ele prin participații și relații
contractuale.

În general, grupurile de societăți urmăresc fie o strategie
industrială, fie o strategie financiară. În acest caz, ele încearcă, pe
de-o parte să stăpânească piața în care operează și maximizarea
profitului, prin diminuarea cheltuielilor proporțional cu taxele și
impozitele pe care nu le declară și nu le achită Statului Român.

Atunci
când aceste ansambluri de societăți sunt foarte concentrate, puterea
economică este deținută, în fapt, de o singură societate. În acest sens,
în practică sunt întâlnite două posibilități:

a) societatea numită „șef de grup” sau „societate-mamă”,
care conserva o activitate industrială sau comercială, uneori în
legătură cu activitățile altor societăți, în care ea deține acțiuni și
recunoscute sub numele de „filiale”;

b) societatea-mamă este o societate holding, al cărei activ este
constituit numai din titluri și al cărei obiectiv este gestiunea acestui
portofoliu.

Veți observa că societatea 1 este deținută de societățile 2 și 3, în
timp ce societatea 3 este deținută în proporție de 100% de societatea 2,
iar societățile 4, 5 și 6, operează ca un agent dependent, fiind chiar
înregistrate la ONJN ca afiliați ai societății 1. Astfel se poate
concluziona ferm că în acest grup de firme, ”societatea-mamă” 2, înlesnește ca societatea 1 să nu evidențieze în actele contabile operațiunile comerciale.

Pentru a da o aparență de legalitate a activităților economice pe care le desfășoară pe teritoriul României, Superbet Interactive (România) Limited
se bazează pe o parte din legislația din România, Convenția bilaterală
de evitare a dublei impuneri încheiată între România – Malta și
prevederile OCDE (Organizația pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică).

Deși România nu este stat membru al OCDE încă, fiind candidat
aspirant acceptat la 25.01.2022, Codul Fiscal românesc prevede în mod
specific că liniile directoare și interpretările OCDE privind sediile
permanente sunt în general acceptate de autoritățile fiscale române.

Conform prevederilor Codului Fiscal, un sediu permanent este definit
ca un loc prin care un nerezident își desfășoară în totalitate sau
parțial activitatea, fie direct, fie prin intermediul unui agent
dependent. Rețineți că definiția sediului permanent este similară
definiției furnizate de Convenția Model OCDE.

De asemenea, definiția sediului permanent prevăzută în Convenția de
evitare a dublei impuneri încheiată în România și Malta este similară cu
cea prevăzută de legislația românească: un loc fix de afaceri prin care
o întreprindere își desfășoară în întregime sau în parte activitatea
sa.

Prin urmare, având în vedere că activitatea Superbet Interactive (România) Limited,
se desfășoară cel puțin în parte în România într-un loc fix, prin
societățile indicate la punctele 4, 5 și 6, care își au sediile
declarate în București, două dintre ele având aceeași adresă, se poate
concluziona în mod indubitabil că aceasta are un sediu permanent în
România, în accepțiunea Codului Fiscal.

Pentru
a evita interpretarea conform căreia Superbet Interactive (România)
Limited s-ar afla într-o situație de excepție, prevăzută de legislația
internă ca activități cu caracter pregătitor sau auxiliar (ex:
publicitate, depozitare etc.), acestea nefiind considerate a genera un
sediu permanent, veți observa că societatea 6 are obiect de activitate
”consultanță pentru afaceri și management”, deci o activitate de bază,
nu una auxiliară. Mai mult decât atât, articolul 5 alin (2) din
Convenția bilaterală de evitare a dublei impuneri încheiată între
România și Malta prevede că ”Expresia sediu permanent include: a) Un loc de conducere”.

Conform art. 7, stabilirea locului efectiv de conducere va rezulta și în stabilirea Societății ca rezidentă în România: ”rezident
– orice persoană juridică română, orice persoană juridică străină având
locul de exercitare a conducerii efective în România, orice persoană
juridică cu sediul social în România, înființată potrivit legislației
europene sau orice persoană fizică rezidentă
”.

În ceea ce privește situația unei rezidențe fiscale duble, alin. 1) al art. 8^1 prevede că ”dacă
o persoană juridică străină este considerată rezidentă atât în România,
cât și într-un stat semnatar al unei convenții de evitare a dublei
impuneri la care România este parte, rezidența acestei persoane se va
stabili potrivit prevederilor convenției de evitare a dublei impuneri
”.

Cu privire la rezidența contribuabilului, Convenția de evitare a
dublei impuneri încheiată în România și Malta prevede în cadrul art, 4
următoarele:
”(1) În sensul prezentului acord, expresia rezident
al unui stat contractant înseamnă orice persoană care, potrivit
legislaţiei acestuia, este supusă impunerii în acest stat datorită
domiciliului său, rezidenţei sale, locului conducerii sau oricărui alt
criteriu de natură similară.
(3) Când, potrivit prevederilor
paragrafului 1, o persoană, alta decât o persoană fizică, este rezidentă
a ambelor state contractante, ea va fi considerată rezidentă numai a
statului contractant în care se află locul conducerii sale efective
”.

Ori, dacă activitatea de management se desfășoară prin S.C. SUPERBET HOLDING S.R.L,
la sediul său din str. Serg. Ion Nuțu, nr. 44, Clădirea Cotroceni Park,
etaj 8, sectorul 5, București, este evident că nerezidentul Superbet Interactive (România) Limited,
are un loc permanent în România de unde își conduce activitatea
strategic și financiar prin agentul dependent mai sus menționat.
Existența agenților dependenți este din nou un motiv pentru
inaplicabilitatea Convenției de evitare a dublei impozitări, sub
aspectul declarării nerezidente a activității comerciale a Superbet
Interactive (România) Limited, deoarece există atât societatea 6, care
manageriază activitatea ”nerezidentului” Superbet Interactive (România) Limited, cât și societățile 4 și 5 sunt afiliate conform licențelor ONJN arătate mai sus.

Astfel,
firmele afiliate românești care nu se rezuma la a avea un caracter
auxiliar, acționează ca un agent dependent care generează un sediu
permanent pentru societate, urmând a declara profiturile pentru a fi
impozitate în România.

Doar că în speța de față, grupul de firme sesizate dau aparența unei
activități economice nerezidente pentru a nu declara și pe cale de
consecință pentru a nu achita impozite în România.

Așadar, având în vedere că locul conducerii efective este în România,
Superbet Interactive (România) Limited ar fi trebuit să devină persoană
juridică străină rezidentă în România.

Persoana juridică rezidentă în România potrivit locului conducerii
efective va avea următoarele obligații enumerate în cadrul alin. 2 al
aceluiași art. 8^1 și anume:
a) să se înregistreze la organul fiscal
central competent, potrivit declarației de înregistrare
fiscală/declarație de mențiuni/declarație de radiere pentru persoanele
juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în
România în termen de 30 zile de la data la care a fost notificat că este
persoană rezidentă în România;
b) să păstreze procesele-verbale ale ședințelor de consiliu și ale adunărilor acționarilor/asociaților;
c)
să conducă și să păstreze în România evidența contabilă, respectiv să
întocmească situațiile financiare conform legislației contabile din
România;
d) să se înregistreze ca plătitor de impozit pe profit;
e) să își mențină rezidența în România pe o perioadă de cel puțin un an fiscal.

Mai departe, conform Codului Fiscal, ”rezidentul are obligație
fiscală integrală în România, fiind contribuabil supus impozitării în
România pentru veniturile mondiale obținute din orice sursă, atât din
România cât și din afara României, conform prevederilor prezentei legi
și ale tratatelor în vigoare încheiate de România
”.

Având în vedere toate ce preced, apreciem că Superbet Interactive
(România) Limited, în principal și toți ceilalți în co-autorat se fac
vinovați de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută
și pedepsită de art. 9 alin. (1), lit. a și b, din Legea nr. 241/2005.

Observând doar cifrele de afaceri ale afiliaților, de peste 100 mil.
de lei anual, este evident că activitatea desfășurată pe teritoriul
României și nedeclarată are consecințe deosebite, prejudiciul Statului
Român depășind cu mult limita maximă prevăzută de alin 3 al art 9 din L
241/2005.

by: V.A.N.
07.12.2023

Click aici pentru a urmări noul canal de WhatsApp Argumentul.ro.