De George Toparceanu
Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,
Se plimba o coțofană
Când în sus și când în jos.
Un cățel trecând pe-acolo s-a oprit mirat în loc:
– Ah, ce mare dobitoc!
Nu-l credeam așa de prost.
Să ia-n spate pe oricine…
Ia stai, frate, că e rost
Să mă plimbe și pe mine!
Cugetând așa, se trage îndărăt să-și faca vânt,
Se piteste la pământ
Și de-odata – zdup! – îi sare
Bivolului în spinare…
Ce s-a intamplat pe urmă nu e greu de-nchipuit.
Apucat cam fără veste, bivolul a tresarit,
Dar i-a fost destul o clipă să se scuture, și-apoi
Să-l răstoarne,
Să-l ia-n coarne
Și cât colo să-l arunce, ca pe-o zdreanța în trifoi.
„– Ce-ai gândit tu oare, javră? Au, crezut-ai că sunt mort?
Cotofana, treacă-meargă, pe spinare o suport
Că mă apară de muste, de țânțari și de tăuni
Și de alte spurcaciuni …
Pe când tu, potaie proastă, cam ce slujbă poți să-mi faci?
Nu mi-ar fi rușine mie de viței și de malaci,
Bivol mare și puternic, gospodar cu greutate,
Să te port degeaba-n spate?” …