STOICA ENACHE – afacerist de „succes” din era tipografică în care Brașovul nu era împânzit cu atâtea antene de emisie ale internetului, timp de 30 de ani a încântat pupila cititorului cu ceasloavele apărute în Transilvania Expr€$. Cum timpul și dezvoltarea au așezat astrele în așa fel încât, la fel cum apar ciupercile după ploaie, au apărut tot felul de „giurnale”: T.366, BvTv, Niuz sau Argumentul.ro, filada lui Enache a a început să fie de trebuință doar la curățat ceapa și cartofii pe ea, tirajul a scăzut dramatic, iar mogulul a fost nevoit să facă un mic pas în spate.
Astfel, personajul care după ce ,16 ani de zile a mâncat o pâine de peste un milion de euro de la Aristotel și de la Scripcaru, pentru interesul și bunăstarea publică, a schimbat macazul și crede că domnia sa poate coordona un Hubb media „…cu care să-l susținem pe un anumit primar…” – dublu exmatriculat și campion la cur-ling.
Doar ca un mic exemplu pentru cele mai sus menționate, în timpul regimului de 16 ani, pentru a-l ridica în slăvi pe „Buruienescu”, prin HCL 494/27.09.2004, Transilvania Expres și Monitorul Expres, (adică Enache respectiv Stoianovici – consilier județean USR) ani de zile au încasat câte 20.000 lei/lună.

Patru ani mai târziu, tot printr-o Hotărâre de Consiliu Local (HCL 567/20.12.2012, scripcaru îi făcea lui Enache un cadou de Crăciun și prelungea înțelegerea publicitară pe care cei doi o aveau.

Revenind la pasul în spate pe care Enache l-a făcut, prin inteligența sa nețărmurită, acesta a „renunțat” la spațiul din str. Traian Grozăvescu primit de la RIAL pe via Ioan Seche (fost viceprimar și senator PSD), iar în locul tipografiei și a sediului de ziar au răsărit blocuri, iar domnia sa a început să se descotorosească de firmele care de-a lungul anilor, i-au adus atât de multă importanță. Astfel cele 27 de societăți dintre care în 17, Stoica Enache a fost administrator, prin care, gurile rele zvonesc faptul că stau în spatele încasărilor de sume mari de publicitate de la Primăria Brașov și de la Agenția Metropolitană condusă acum de Dragoș David (cel care asigură returnarea sumelor „la grii închis” către Allen Coliban și odinioară către George Scripcaru), rând pe rând au început să fie înstrăinate către aceeași matusalemică persoană.

Firmele cu probleme au fost preluate de către MOROȘANU LUCHIAN, născut la 14.06.1949. Scopul era unul cât se poate de limpede. Dizolvarea, falimentarea sau urmarea procedurii insolvenței cu ținta de a acoperi deturnarea banilor publici, făcută de-a lungul a 30 de ani.
Astfel: TIPOTEX SA cui-7356154 aflată în procedură de lichidare, BE FREE TRAVEL BUCURESTI SRL cui-22141620 și B.M.C. BRASOV MEDIA CENTER SRL cui-18133875 ambele radiate din data 7 ianuarie 2019, IT DATEX SRL cui-17203905 radiată din 11 februarie 2019, MASSMARKET SRL cui-17195144 radiată tot din 11 februarie 2019, LOG MEDIA SRL cui-15021095, radiata două zile mai târziu, S.S.M. ECOSERV SRL cui-16863490, TEX-SERV SRL cui-14329446, HIDALGO SRL cui-5096481, TIPO-COM SRL cui-14373719, TEXPERT INFO SRL cui-17214777, AGENTIA DE PUBLICITATE A.P. SRL cui-13148417, NEW STUDY SRL cui-17203913, TEX-INFO SRL cui-14373700, IT FACTORY SRL cui-17195136 și CURIER PRESS SRL cui-11422230, toate radiate, sunt societățile în care pentru a se scăpa de greutățile financiare ce le apăsau pe umeri, Enache și asociații săi au apelat la servicile bătrânelului de 75 de ani, care nu știm sigur dacă mai are discernământ fiscal și juridic.
Acum, nu putem spune că timp de zeci de ani, cu ajutorul lui moș Vasile Țibre, eternul finanțist al Brașovului, Stoica ar fi aplicat practicile lui Vlad Țepeș sau ar fi omis nenumărate plăți către bugetul de stat. Sigur nu putem spune acest lucru, dar din câte se pare, putem spune că HIDALGO SRL cui-5096481 și AEE EDUCATION & MANAGEMENT SRL cui-5253756 sunt firmele care sunt pe cale să aibă aceeași soartă ca și predecesoarele, pentru că în prezent, „caracatița” moșneagului pe care l-au găsit să fie țap ispășitor, arată cam așa:

Ca un mic deliciu, pur și simplu întâmplător și fără nici un fel de coincidență bizară, printre „clienții” care au apelat la serviciile lui Moroșanu, s-au numărat și răposatul Vasile Kraila și însuși Excelența Sa George Scripcaru, care la rândul lor au scăpat de greaua povară justificativă pe care trebuiau să i-o dea lui Vasile Țibre.
În epilog, urându-i uncheșului în continuare mult succes în afaceri și bucurându-ne că odată cu schimbarea din septembrie 2020 s-a făcut și trecerea de la SRL la ONG, îl vom asigura pe actualul edil, de întreaga noastră simpatie pe care i-o vom oferi din calitate de viitori asociați ai Hubb-ului media pe care Stoica Enache avea de gând să-l înființeze într-u susținerea lui Allen Coliban.
Sau NU!!!…
Răzvan Negrea ★ 03.02.2024