Hotărât lucru, vine un moment în viața fiecărui jurnalist când trebuie să răspundă insultelor nemeritate și nearticulate ale altuia, actual sau fost lucrător pe ogorul jurnalismului de partid și de stat, iar acela care n-a trecut printr-o asemenea contingență, fără îndoială că n-a practicat meseria de suficient timp. Iar cine a încasat zoaiele scrijelite de altul pe un palimpsest celulozic, sau pe o platformă informatică încropită din resturile unei pseudo-cariere îndoielnice a aceluia, știe câtă silă prezidențială îți provoacă lătura jurnalistică regurgitată de acela și retorsiunea obligatorie ce trebuie a-i fi administrată.
Așa și eu deunăzi, abia ce-mi trăsesem sufletul după o săptămână încărcată de evenimente și de corvoada consemnării și analizării acestora, că mi se transmise prin canale ale misterelor eleusine, anume, că un fost confrate de breaslă cuteză a sui bălăcăreală către obraz boieresc, pe blogul său simplu și personal.
Acu, d-aia e Internetul, pentru ca orice loază stupidă, împiedicată prin școlarizările incomplete și insuficiente românești, să-și reverse din preaplinul frustrării nedevenirii sale dialectice.
Doar că, acest Iulian Rinder, „viclean copil de casă”, parafrazându-l pe Eminescu și disprețul poetului nepereche față de personajul insidios din Luceafărul, fost jurnalist ce-și umple cupele sale mai degrabă decât pe ale mesenilor la masă, dar cu o hămeseală bahică pantagruelică ce lasă mai mereu birturile cu stocul epuizat, este pe cât de incoerent pe atât de inconsistent în scrijeliturile sale imunde.
În afară de faptul că busola sa morală este atât de defectă că nu-și găsește cu ea nici facturile din cutia poștală, se referă la subsemnatul ca la un colportor de sifoane în presă la adresa sa, însă nimic nu poate fi mai departe de adevăr, subsemnatul practicând un jurnalism curat și nesifonat cu adaosuri alterante.
Mai apoi, în cursul lăturii sale scriitoricești mi-a pocit intenționat și prenumele, deși mi-l cunoaște de câteva decenii, dorind pesemne să evite eventuale complicații juridice ulterioare, de unde acuratețea aserțiunii subsemnatului despre busola morală a individului.
Cât despre infamia abjectă a celor elucubrate de ipochimen, vizând fantasmagorice orientări sexuale ale subsemnatului, în afară de faptul că aiureala postată pe blogul său personal reprezintă un afront adus nu numai mie, ci și legii penale, anume Articolului nr. 77, litera h din Codul Penal, este suficient să parcurgem presa națională de acum 24 de ani, luna noiembrie, cu referire la elevarea estetică a subsemnatului în privința sexului frumos și mlădios.
Acu, sigur că și o potaie scârbavnică te mușcă pe nepregătite pe la spate, fără să-i fi adus vreo stricare ei și haitei sale, dar acestea țin de natura jurnalismului abscons și imund de prin catacombele subterane ale societății brașovene.
Cât despre speța de față ce-mi irosește timpul editorial, stau și mă întreb ce-l mână în troaca deversărilor blogger-istice putrefacte pe cel menționat la începutul acestei retorsiuni scriitoricești a subsemnatului.
O fi vreo necesitate stringentă a drenării de mirodenie de către vreunul în direcția buzunărașului său de la spate, sau o decoerență neuro-psihologică îngrijorătoare în perimetrul cortexului său prefrontal, de unde probabil și incapacitatea perpetuă a acestuia de a exercita funcții cognitive superioare?
„Ne sutor ultra crepidam!”, adică „Cizmarule, nu mai sus de sandală!” – spuneau latinii, nivel jurnalistic ce-i este recomandat spre nedepășire și lui Iulian Rinder.