În urmă cu zece zile, în cadrul articolului „RAR Brașov acoperă stațiile ITP care fac „mișmașuri”?„, scriam despre anumite nereguli, referitoare la modalitatea în care se
efectueaza inspecția tehnică periodică a autovehiculelor la o stație
ITP din județul Brașov.
În conformitatea „cutumelor deontologice„,
reprezentantul societății ne-a solicitat un drept la replică, iar probabil în urma consultării unui avocat, ștergerea articolului mai sus
menționat și divulgarea surselor care ne-au dat informația și fotografiile.
În ceea ce privește punctul de vedere acordat domnului Bosman Alin, cu multă plăcere il vom reda mai jos:
„Subscrisa SC FREE LANCER SRL prin administrator Bosman
Alin Romică neg categoric veridicitatea informațiilor apărute în spaţiul
public în ceea ce priveşte activitatea neconformă reclamată și arăt că
acestea au doar un rol șicanator din partea persoanelor direct
interesate de activitatea comercială al societăți noastre, aspecte ce se
confirmă şi prin amplele declarațiilor oferite de reprezentanții RAR
Braşov.
Arătăm că se prezintă o imagine din care se observă fum
provenit de la o mașină de culoare închisă, desi în articolul se referă
şi descrie o maşină de culoare argintie al cărui Certificat de inspecție
tehnică periodică se publică. Totodată precizăm că subscrisa SC FREE
LANCER SRL este o societate prestatoare de servicii multiple în domeniul
auto incluzând diverse operațiuni de mentenanță auto, dar şi alte
servicii precum efectuarea de ITP, aceasta din urmă nefiind principala
activitate a societății. Față de acestea nu există niciun element care
să conducă la stabilirea neechivocă a faptului că maşina de culoare
închisă care emana fum excesiv nu a fost supusă unei alte operaţiuni
mecanice de reparație ori întreţinere, decât efectuare ITP. În ceea ce
priveşte programul desfăşurării activității subscrisei menționăm faptul
că subscrisa am pus la dispoziție un program de lucru prelungit şi
ulterior orei 16:00, adresându-se astfel şi clienţilor ce nu pot ajunge
în timpul programului normal de lucru 08:00 – 16:00 și celor care doresc
efectuarea inspecțiilor tehnice periodice în afara programului de lucru
specific majorității populației.„
În ceea ce priveșc doleanțele avocatului referitoare la divulgarea sursei și la ștergerea materialului „RAR Brașov acoperă stațiile ITP care fac „mișmașuri”?„,
nu putem decât să salutăm inițiativa, la fel cum Ioan Andone a salutat
conducerea partidului în perioada comunistă, după înscrierea unui gol într-un meci Steaua – Dinamo!!!
Răzvan Negrea * 01.11.2023