Diverse

Este vreo legătură între dealerul polițist și minora decedată la spital?

În cursul săptămânii precedente, redacția noastră a scris atât despredespre polițistul REMUS BERTEA care vindea droguri de mare risc îmbrăcat în uniforma statului, iar în cadrul articolului „Monitorul Expres ia la rost (fără rost), biroul de presă IPJ Brașov și Spitalul de Pediatrie Brașov”  prezentam cazul minorei din Sânpetru care a decedat la un spital din Brașov, unde ajunsese în urma unei supradoze și pe care o vom denumi în continuare „japoneza”, deoarece tatăl fetei este cetățean nipon,  .

Cu siguranță nu este întâmplător faptul că în urmă cu două zile, mai exact luni 11 Septembrie 2023, cazul de la Brașov cu ramificațiile sale privind consumul și distribuția de droguri a fost unul dintre subiectele delicate de discuție în C.S.A.T. fiind catalogat ca subiect de siguranță națională.

Din câte se pare, acest aspect, precum și nopțile petrecute la răcoare de către domnul polițist s-au dovedit a fi un sfetnic bun, astfel încât acesta ar fi luat decizia de a accepta un acord de recunoaștere cu anchetatorii.

În urma acestui acord, dealerul polițist ar urma să facă dezvăluiri șocante despre membrii rețelei care sunt ierarhic deasupra lui și care ar avea sub control o diversitate mai mare de activități infracționale cu întindere regională spre națională.

Chiar dacă sursele noastre nu ne-au convins pe deplin, nu putem să nu lansăm zvonurile că dealerul polițist s-ar cunoaște bine cu o tânără decedată recent la un spital din Brașov, după ce ar fi fost, plimbată, tratată și ”curățată” (lavaj gastric) înainte la un spital privat și mai multe echipaje private de ambulanță, sigur pe banii unor binevoitori.

Dacă tot e pornit pe recunoaștere, avem de la sursele neconvingătoare, câteva întrebări pentru dealerul de la rutieră:

1. Poziția pe care o aveați în rețea vă dădea dreptul să știți dacă în județul Brașov sunt ascunse cantități apreciabile de cocaină și pe unde ?

2. În activitatea dumneavoastră de marketing necesară vânzării cocainei ați invocat nume de instituții de forță ale statului pentru a lăsa impresia ”cumpărătorilor” că sunt în siguranță?

3. Printre șefii dumneavoastră din rețea aveți și copii de foști primari cu mulți bani, sau doar din categoriile pe care le-ați indicat până acum prin diverse ziare?

4. Marketingul agresiv pe care l-ați făcut pentru a vinde drogurile a ajuns și la elevi din instituții de învățământ cu statut special, care pregătesc viitoarele cadre?

5. Cum ați contribuit la organizarea activităților de vânzare a drogurilor la festivalurile de muzică unde instituțiile specializate au descoperit consum și trafic?

6. Cine sunt persoanele carea au manifestat o grijă excesivă pentru tânăra decedată recent și de ce voiau cu atâta ardoare să pună mâna pe efectele personale ale acesteia?

7. În paralel cu activitatea de „marketing” necesară vânzării drogurilor ați prestat și pentru plasarea de fete la diverși clienți cu bani mulți?

8. Ați contribuit în mod direct la „pregătirea” unor colegi de-ai dumneavoastră pentru a-i specializa în marketingul specific activității de dealer de substanțe interzise ?

Răzvan Negrea ★ 14.09.2023

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.