În 26 mai 2021 „Pericolul Roz” din Primăria Brașov pentru a-și impresiona oaspeții, uda cu „lacrimi amare” o piatră de mormânt aparținând unui soldat georgian – singurul soldat georgian, ajuns prin nu se știe ce împrejurimi pe meleagurile brașovene.


Nu o putem bănui pe marxistă de interese cu urmașii lui Stalin și nici nu vrem să scoatem în evidență faptul că ar fi procedat eronat în prezența delegației georgiene, dar parcă atâta prefăcătorie din partea „țoapei” ne-a frânt și nouă inimile.
Ciudat este faptul că de Ziua Națională a României, venetica nu și-a scos chipul cel cald și pictat din bârlogul de aluminiu afumat în care coabitează, tratând cu indiferență sfidătoare evenimentul de care întreaga Românie este mândră.


Acolo unde normal era să fie „Rozalinda” cea mult iubitoare de grote și morminte, a fost o familie brașoveană, care cu mândrie a depus însemnele naționale aducând ofrande eroilor care au plătit cu prețul vieții pentru reîntregirea României.
Respectele și felicitările noastre pentru spiritul civic de care ați dat dovadă!!!
Cât despre Flavia Boghiu, viceprimarul Brașovului, RUȘINE DISTINSĂ DOAMNĂ! (dacă mai sunteți o doamnă…)