În săptămâna ce tocmai s-a încheiat,
hocheiștii de la Corona au pierdut finala Campionatului național,
desfășurată la Brașov, pe propriul patinoar. Noii campioni ai României
au devenit oaspeții din Harghita, de la ACSH Gheorgheni, la capătul unui
meci decis de arbitri, după o fază controversată și mult discutată.
Eșec sportiv și revoltă generală în public! Maximul penibilului în
patinoarul din Parcul Tractorul însă nu l-au atins arbitrii, ci
viceprimarul Brașovului, Dan „Guiță” Dumitru.
Prezent în calitate oficială la mult
așteptatul joc, caraghiosul personaj i-a lăsat perplecși pe toți cei
prezenți: spectatori, galerii, jucători, oficiali. El a jucat, fals,
rolul suporterului cică împătimit. Și a descins în patinoar îmbrăcat cu
un tricou cu nr. 26 al echipei gazdă, ponosit, același ca de fiecare
dată, vechi de vreo două sezoane, care îi aparținuse unui hocheist din
Canada, Owen Williams – un protențial tovarăș de șpriț.

Drăcovenia dracului e că „Ouăn”
ăsta nu mai e jucător la Brașov de ceva timp. Ba din contră, evoluează
tocmai pentru rivala din Gheorghieni! Adică în confruntarea cu mulți
nervi și scântei de sâmbăta trecută a fost adversarul direct al
jucătorilor de la Corona. Stupoare! Cum vine asta, ca viceprimar de
Brașov și fan al Coronei să susții un adversar? Și ca tacâmul să fie
complet, canadianul a marcat în poarta brașovenilor unul din cele două
goluri ale victoriei formației de la Gheorgheni.
Din popor e o vorbă: „Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul”.
La fel și în cazul nostru, pentru că nerozia a continuat și după fluierul de final, în huiduielile brașovenilor din patinoar.
În loc să stea naibii în banca lui, și așa
era mânjit pe spate cu spârcâială de trădare și inconștiență, după
înfrângerea hotărâtă printr-o decizie scandaloasă de arbitraj, vicele „Guiță”
a participat senin, zâmbind ca tolomacul cu gura căscată, la
festivitatea de premiere, alături de mult huliții reprezentanți ai
Federației. Etnici maghiari cu toții, bineînțeles.
Normal, galeria a luat foc, văzându-l pe
nătărău pierdut în spațiu. Ce i-au mai auzit urechile..! Totuși, omul se
distra în continuare pe gheață, nu realiza efectiv cât de penibil este.
„Guiț-guiț-guiț!” Era în lumea lui.
Că
el s-a făcut de râs, nu-i prima și nici ultima oară. Dar când
reprezinți orașul într-o așa manieră, la un eveniment sportiv de o
asemenea importanță pentru imaginea, orgoliul și spiritul Brașovului,
vorbim deja de iresponsabilitate, ba chiar și de lipsă de discernământ.
Odată plecați acasă, brașovenii l-au luat
la șuturi pe fostul DJ de pe Olteț. Unde altundeva dacă nu pe Feisbuc,
pe pagina clubului Corona și pe grupurile suporterilor de hochei. S-a
sunat și s-au dat mesaje la greu, în toată părțile, la intervenție cum
se zice, ca acele cuvinte de ocară să fie șterse sau ascunse. Multe au
dispărut, mai ales de pe pagina clubului sportiv finanțat din banii
cetățenilor. Jos cenzura, Corona! Însă am reușit să salvăm destule comentarii.
„E penibil să îi găsești scuze
domnului viceprimar. Dan Ghiță! În ce sport ai mai văzut așa ceva? Unde
este respectul față de actualii jucători ? Nu zice nimeni să îl
demonizăm pe Owen (a fost jucătorul nostru) dar una-i una, alta-i alta! A
fost un gest absolut indecent să apari la premiere cu un tricou cu
numele unui jucător din echipa adversă! Mai ales și ca oficial al urbei
noastre! Absolut rușinos!”, a scris Ciprian Ene. „Să
ne băgăm capul în pământ ca struțul și să ne prefacem că e normal ca
domnul viceprimar al Brașovului să apară la premiere în fața jucătorilor
Coronei Brașov (echipa finanțată de Primăria Brasov) cu un tricou cu
numele unui jucător al adversarei Brașovului din finala – este total
indecent și penibil!”, a continuat tăios același comentator.
„Eu
urmăresc de foarte mult timp hocheiul dar până acum nu am văzut
nicăieri ca un oficial, la o festivitate de premiere să apară cu un
tricou al vreunui jucător. Nu am știut că e viceprimarul Brașovului, nu
am știut al cui tricou a purtat. Nu trebuia să facă!”, a opinat András Kovács.
No, acum, dragă domnule, ai făcut cunoștință cu bufonul de curte veche și nouă de pe Eroilor 8.
Dan-Cătălin Buzdugan l-a luat la mișto, și el, pe tolomac: „Un
apel către Corona Braşov, să împrumute viceprimarului Ghiță la astfel
de festivități un tricou din sezonul curent, al unui jucător al
Brașovului care își rupe oasele acum pentru club”.
În schimb, Ionuț Cîrjan i-a băgat un acroşaj ca-n hochei, un bodycheck la mantinelă, de i-au zburat toți fulgii: „Papagal Ghiță ăsta!”.
Szasz Roby l-a mai tăvălit și el: „Să
îl lase pe săracu să se pregătească în continuare să devină primar!! Nu
are ce căuta pe la sală, vine doar pentru reclamă ieftină!!”.
Uite că oamenii din oraș l-au citit repede pe Dănuț SRL și nu dau nici
doi bani pe gândurile lui de preamărire în primărie. Și Dinamo s-a
pregătit de Champions Ligue, dar sfârșitul a fost tragic.
Cele de mai sus sunt doar câteva din multele reacții la adresa viceprimarului „Guiță”, prins cu garda jos ca o damă de consumație când își face necesitățile cu bichineii în vine.
La
ce să ne așteptăm la acest adevărat profitor de pe spatele sportului,
care sâmbăta trecută a asistat impasibil la o ilegalitate comisă chiar
sub ochii lui. Adică un cetățean român, un înalt oficial al unui mare
oraș din Transilvania / România nu a făcut nimic atunci când LEGEA A
FOST ÎNCĂLCATĂ de către organizatorii unei manifestări: Federația Română
de Hochei pe Gheață.
Concret, conform Legii nr. 91/ 2017, ce a
completat Legea nr. 75/ 1994 privind arborarea drapelului României,
intonarea imnului național și folosirea sigiliilor României, în
patinoarul din Brașov trebuia să răsune și să fie ascultat „Deșteaptă-te, române!”. Bună precizare și pe grupul fanilor de hochei brașoveni, Andrei Strugariu!
Legea invocată specifică foarte clar (lit. e), că imnul României trebuie pus „pe
stadioane şi alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor
sportive oficiale de nivel naţional doar la finala unei competiţii sau,
după caz, la turneul final, pentru toate categoriile de vârstă”. A fost finala Campionatului național de hochei seniori, deci imnul trebuia să cânte. Categoric!
Uitați-vă cine se dă mare patriot şi român
(doar!) în poze. Te uiți la el, găligan cum e și îți vine o imensă
lehamite, o scârbă profundă. Printre care pătrunde, oare semn divin, și o
picătură de inspirație, pentru un catren cu dedicație:
Vezi o diferență doar,
Privind capul lui și luna.
Luna-i în eclipsă rar,
Capul lui, întotdeauna.
★ 10.03.2025 ★
