Diverse

Mârşavul trădător al PNL Braşov și-a găsit adăpost fix în primăria unui liberal de la țară.


Aflat la al 5-lea mandat de primar al comunei Feldioara, Sorin Taus eeste unul dintre primarii așa-zis bazați ai PNL în județul Brașov. Aceasta doar la modul declarativ, că la fapte s-a târât mereu prin hăul mediocrității de la un mandat la altul.

El se trage dintr-o familie de tradiție și cu stare de prin locurile nemțescului Marienburg, iar în timpul anilor de primărie a devenit cunoscut și s-a remarcat prin însușirile oricărui politician mioritic: mincinos, vrăjitor și gargaragiu, fără de cuvânt, arogant, lipsit de punctualitate, pus numai pe luate, incapabil de proiecte cu adevărat importante pentru comunitate. Că în afară de restaurarea cetății Feldioarei (mulțumiri lui Bebiță Căncescu! şi partidului), reamenajarea Căminului cultural pentru chermezele locale si o bază sportivă rurală, pe care nu o folosește nimeni, personajul nostru nu se poate lăuda cu altceva în cei 16-17 ani de domnie de acolo, decât cu o nouă primărie „tichie de mărgăritar” așezată exact lângă cea veche. Da, ați auzit bine, Taus are doua primării, una lângă alta.    

Pentru a vă lămuri cât îl (nu) duce capul, să v-o zicem pe ultima pe care a comis-o. Ce credeți că i-a venit lui să facă? No, dragii moşului, Sorinache și l-a băgat pe dracu’ în casă, adică în Primăria Feldioara, pe unul din cei mai malefici trădători din politica și viața publică a Brașovului. Cum pe cine? Pe scabrosul Dragoş Florin David, fostul șef al Agenției Metropolitane, care în slugărnicia lui desăvârșită pentru ColiBan și tot ce reprezenta USR-PLUS în centrul țării, ajunsese să se (în)creadă un manager numai bun de un club de fotbal.

Otreapa asta care se dădea mason de ritul nu știu care, l-a trădat prima dată exact pe cel care l-a făcut om în viață (în politică, în administrație, în funcții publice) și l-a scos din întunericul anonimatului. I-a întors spatele din prima clipă în care nu a mai fost primar sub Tâmpa și a sărit cu limbi și pupături în dos, stilul burghiu, direct în tabăra progresiștilor mânați prin Brașov de puiul de nomenclaturist cu aere de franțuz efeminat.

Apoi a continuat să-și desăvârșească odioasa misiune subversivă, lucrându-i din toate direcțiile și prin toate mijloacele pe toți colegii de partid, de la PNL, care i-au ieșit în cale, pe viceprimarul de atunci Rusu și pe consilierii locali care au realizat, după câteva luni de alianță, că Alenuş, discriminata cea penală și toată gașca reprezintă un imens rău și un mare pericol pentru comunitatea Brașovului și oamenii de prin aceste părți. Într-un final și-a dat demisia şi a părăsit un PNL, care nu se mai ridica la nivelul importanței și valorii sale de… mare lichea!

Însă a venit momentul 9 iunie 2024 și s-a schimbat… schimbarea, când brașovenii l-au trimis acasă pe Primarul Zero, sub poalele mahalagioaicei Clem. Doar, doar îi va mai umezi menopauza.

Culmea nesimțirii și gândirii luciferice, posesorul burdihanului cirotic visa să rămână mai departe şef la Agenția Metropolitană, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat în ultimii 4 ani. Doar că încă de la anunțarea rezultatelor oficiale a fost primul cap picat de pe Lista Neagră despre care v-am tot scris și a făcut atâtea furori la nivelul administrației publice locale de la noi. Și asupra căruia, promitem, vom reveni de îndată cu noutăți! Că prea li s-a urcat la cap unora.

De atunci, de când la AMB i-a luat locul Adriana Miron, nicio veste nu ne-a mai răzbătut despre politicianul cu privire de Iuda și aspect de gâde. Până când, hopa!, a fost uns city manager (administrator public) de feldioreanul Taus. Adică un primar de la țară face ceva cu jet și boltă pe toți liberalii. Lipsă de respect față de colegi, sfidare, inconștiență, prostie? Probabil câte un pic din toate s-au depus pe fundul puțului gândirii sălcie, cu miros de mâl puturos, din care a izvorât scandaloasa lucrare a cabotinului primar.

Cam asta e PNL Braşov în prezent, un partid fără personalitate, unitate și consistență, searbăd ca zerul, însă cu mari probleme de imagine și credibilitate, cu oameni din conducere trimiși în judecată pentru fapte de corupție în grup organizat. Un partid în care nu există vreo strategie și nu se acționează, ci doar se stă la pândă, pe furiș, fiecare așteptând ceva, fără să știe ce anume. Iar câteodată se mai trezește unul, ca Taus acum, să facă ce-i trece prin cap, fără să întrebe pe nimeni și să țină cont de… care ordine de partid?

Şi dacă tot ne-am plimbat pe la țară, e trist cum la Brașov reprezentanții celui mai vechi partid din România și unul dintre cele mai de tradiție din Europa, alcătuiesc o formațiune politică decăzută la coada vacii și care se mișcă și arată în zilele noastre exact ca pișatul boului.

Răzvan Negrea * 27.12.2025

Click aici pentru a urmări noul canal de WhatsApp Argumentul.ro.