Diverse

Primarul PNL și viceprimarul PSD de la Jibert au fost împreună până când moarte i-a despărțit…


Se pare că ultimul șpriț cu alcool, paie și bataie pe care Iancu Boeriu, primarul PNL al comunei Jibert din județul Brașov l-a tras împreună cu viceprimarul PSD și cu un consilier local, i-ar fi cauzat moartea.

În urmă cu câteva zile, cei trei ar fi avut o întâlnire la ferma consilierului local, înmuiată bine în afaceri și alcool, după care „distracția” s-ar fi mutat acasă la acelaș proprietar.

Tulburați bine de vaporii alcoolului și deranjați de unele neînțelegeri, despre care nu cunoaștem dacă au fost pricinuite de afaceri, proiecte comunale sau afinități politice, gazda împreună cu viceprimarul și-au pus puțin la punct șeful. Cu pumnul.

Puțin, însemnând că în aceeași seară primarul în vârstă de 64 de ani, a ajuns în comă la spital, unde a și murit în urma loviturilor primite.

Sursele noastre ne-au spus că în cazul de față s-a deschis un dosar penal pentru LCM (lovituri cuzatoare de moarte), dar până în prezent nu s-a emis niciun mandat de arestare.

Vom reveni cu amănunte.
Răzvan Negrea ● 31 martie 2022
 

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.