Ani la rând PSD și PNL au coalizat împreună pentru binele comun, dar nu al țării ci al propriilor buzunare, fără a-și deranja „afacerile” unii altora. Și asta în timp ce în lumina reflectoarelor, de fiecare dată când au avut ocazia, s-au ponegrit doar pentru a se justifica în fața electoratului.
În tot acest timp, fiecare membru mai sus pus, fie ca a fost de la PSD, fie ca a fost de la PNL, iar în așa zis-ul „Ținut Secuiesc” cei de la UDMR, și-au pus în funcții cheie oamenii de încredere sau cotizanții de mare finețe.
Cum martie nu poate să lipsească din post, nici Brașovul nu are cum să lipsească de pe harta orașelor în care interesul poartă fesul prin instituțiile publice.
Redacția Argumentul.ro, pe surse de mare încredere politică a aflat că, profitând de interimatul generat de demiterea Irinei Holerga din fruntea DSVSA Brașov, demitere pe care distinsa fostă directoare a aruncat-o în „cârca” noastră, Senatoru FRU-FRU, pe numele sau real, Marius Dunca încearcă să intervină și să-l numească în locul lui Necula Valentin în funcția de director adjunct al DSVSA Brașov, pe veterinarul Călin Mihalache, fiul lui Ovidiu Mihalache, un alt renumit doctor de animale din zona Cața – Rupea.
Aceleași surse, tot de mare încredere politică ne-au relatat faptul că familia Mihalache este cunoscută în zonă ca fiind o veche cotizantă de finețe a partidului, nu de puține ori contribuind cu celeritate la depășirea piedicilor pe care FRU-FRU & gașca le-ar fi întâmpinat.

Neavând studii de specialitate în domeniu, nu putem evalua competența doctorului Călin Mihalache, așa că nu ne rămâne decât să dăm crezare zvonurilor care circulă prin cadrul Direcției Sanitar Veterinare Brașov, zvonuri care spun că, profesionalismul acestuia cam lasă de dorit, în sensul că, în nenumărate rânduri colegii lui Mihalache au fost nevoiți să refacă documentele pe care acesta le-a întocmit la serviciu.
Acest aspect a fost adus și la cunoștința ANSVSA București, care însă neavând încotro ar fi șters cu buretele activitatea incompetentă a lui Călin Mihalache.
O a doua situație din care putem concluziona faptul că PSD și PNL nu s-au dezis de vechile practici prin care „Cașcavalul” bate competența, este legată de PNL și de doamna deputat Cristina Vecerdi, membru al Comisiei pentru sănătate şi familie în Parlamentul României.

Aceleași surse ne-au relatat faptul că la Colegiul Medicilor, „tanti Geta” ar fi primit un telefon din partea „fetei cea faină și profesionistă” și ar fi fost „rugată”, ca atunci când se va constitui comisia de examinare ce va da deznodământul concursului pentru postul de manager al Spitalului Clinic pentru Copii Brașov, să țină cont și de recomandările pe care apropiații doamnei deputat le au din partea acesteia.
Oare la acest examen va participa și o apropiată a reprezentantei brașovenilor în parlament? Oare această persoană va urma rețetarul folosit și la concursul din Martie 2023 de la Spitalul CFR Brașov, despre care am scris în cadrul articolului „Concurs cu „DEDICAȚIE” și ÎMBRĂȚIȘĂRI la Spitalul CFR Brașov”?
În încheiere, menționând faptul că nu ne-am mai strofocat în a obține punctele de vedere din partea domnului Dunca și a doamnei Vecerdi, fiind evident că cei doi vor nega cu vehemență cele mai sus relatate, dăm încă o dată crezare sursei noastre autointitulată „Nostradamus”, așteptând cu nerăbdare să vedem dacă și de această dată, ca și în cazul Călin Donca, predicțiile acestuia se vor adeveri.
Răzvan Negrea * 05.10.2023