Când instituțiile statului aleg să tacă,
nu puține au fost situațiile în care victimele au fost copiii, aceștia
fiind expuși la abuzuri emoționale și expunere la droguri fără protecție
instituțională. Un astfel caz semnalat în municipiul Săcele, județul
Brașov, ridică suspiciuni extrem de grave privind protecția reală a unor
minori și modul în care autoritățile competente își îndeplinesc
atribuțiile legale.
Potrivit mai multor sesizări, în mediul familial al doamnei Albu Comăniță Andreea Maria,
notar public, ar exista indicii temeinice privind existența unui climat
de abuz emoțional sever, creat și tolerat de către părinte și de către
concubinul acesteia, persoană cunoscută în comunitatea locală ca având
legături cu mediul infracțional.
Conform
informațiilor semnalate, minorii ar fi fost expuși în mod repetat și
sistematic la comportamente incompatibile cu interesul superior al
copilului, constând în conflicte verbale violente și agresive,
amenințări și injurii adresate direct unui copil minor și discuții
explicite privind consumul de droguri de mare risc, purtate în mod
deschis în prezența copiilor, inclusiv a fiicei minore Albu Comănița Ana
Maria.
Astfel de conduite nu pot fi tratate ca simple „tensiuni familiale”.
Ele reprezintă factori majori de risc pentru dezvoltarea psihică și
emoțională a copiilor și pot avea consecințe pe termen lung.
În
mod particular, existența unor discuții despre droguri de mare risc în
prezența minorilor ridică suspiciuni grave din perspectiva art. 49 din
Legea nr. 143/2000, care incriminează orice formă de tolerare sau
favorizare, chiar și indirectă, a consumului de droguri. Jurisprudența a
statuat constant că normalizarea discursului despre droguri în fața
minorilor constituie o formă de periclitare a dezvoltării acestora și un
risc real de inițiere.
Totodată, amenințările și intimidările
verbale adresate lui Albu Andrei Albert (fiul doamnei notar) legate de
faptul că, concubinul doamnei Marin Octavian (foto jos)
consumă substanțe interzise cu minori în casă, confirmări ce pot fi
probate cu înregistrări audio, pot întruni elementele constitutive ale
infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art.
197 Cod penal, care sancționează nu doar violența fizică, ci și actele
ce produc suferințe psihice intense și repetate.
Din
păcate, unul dintre cele mai grave aspecte ale acestui caz îl
reprezintă pasivitatea instituțională. Deși ar fi existat sesizări,
DGASPC Brașov nu ar fi dispus nicio măsură de evaluare, monitorizare sau
protecție a minorilor, contrar obligațiilor clare prevăzute de art. 94
și art. 96 din Legea nr. 272/2004, care impun intervenția de urgență
atunci când există suspiciuni de abuz.
În spațiul public au apărut suspiciuni privind o relație de apropiere personală între un angajat DGASPC, menționat sub numele „Roxana”
și persoana vizată de sesizări. Dacă aceste informații se confirmă,
situația ar putea întruni elementele conflictului de interese și ale
abuzului în serviciu, prevăzut de art. 297 Cod penal, prin omisiunea
deliberată a îndeplinirii atribuțiilor legale.
La fel de alarmant este modul în care ar
fi fost gestionată o plângere penală înregistrată la Secția 2 Poliție
Brașov. Conform relatărilor, un agent de poliție, identificat ca fiind
un anume Răduță, s-ar fi antepronunțat, comunicând părții că într-un
anumit dosar „se va da clasare”.
O asemenea afirmație este flagrant nelegală, întrucât, potrivit art. 315 Cod de procedură penală, soluția de clasare aparține exclusiv procurorului.
Antepronunțarea unui agent de poliție într-un dosar aflat în lucru
poate întruni elementele infracțiunii de favorizare a făptuitorului
(art. 269 Cod penal) sau, cel puțin, ale unei abateri disciplinare
grave, fiind de natură să compromită imparțialitatea cercetării.
Cazul
descris conturează imaginea unui posibil pattern de protecție
informală, în care statutul profesional, relațiile personale și
influența locală par să funcționeze ca mecanisme de descurajare a
intervenției statului, în detrimentul copiilor. Ori, art. 2 din Legea
nr. 272/2004 consacră caracterul absolut al interesului superior al
copilului, care trebuie să prevaleze asupra oricărui alt interes.
Într-un stat de drept, notarii, polițiștii și funcționarii publici nu
beneficiază de imunitate parentală sau profesională. Dimpotrivă,
standardul de responsabilitate este mai ridicat.
În concluzie, tăcerea nu mai poate fi
acceptată, iar faptele semnalate impun verificări urgente, independente
și transparente, atât sub aspectul protecției minorilor, cât și al
posibilelor infracțiuni conexe, al omisiunii sesizării din oficiu și al
compromiterii actului de justiție.
În astfel de cazuri, tăcerea
instituțională nu mai poate fi interpretată ca neglijență, ci riscă să
fie percepută ca o formă de complicitate pasivă.