La Consilul Judeţean fiinţează un ipochimen de rit nou.
Sau neo-corporatist. Ceva, un paramec. Fiinţa este atăt de jos încăt ca să ajungă la dosul unui şarpe are nevoie
de scară. Omul este atât de inútil încât conceptul de inútil din dicţionarul
limbii române şi-a demisia din DEX. Iar incompetenţa a plecat în semn de
solidaritate. De ce? Cuvintele anterior aminite nu doreau să-şi asocieze
imaginea cu el. Le era ruşine. Banalul s-a sinucis.
Aşa
că avem o întrebare către el, tovărăşelul Szener Zoltan: de principiu
vicepreşedinte al CJ Braşov, din slugărnicie, amploiat USR: de ce, inutilule,
haleşti ca fomistul banii publici?
Mărunţelul
politruc suferă de o patimă: patima banului public. Omul doarme atât de frumos în
timpul activităţii, are aşa o serenitate senină, de zici că este viu. Şi da,
miracol ateist, este viu la şedinţele de CJ, când eu bănuiam că, faptic, i-au
adus doar urna.
El
este genul de funcţionar public ce stă cu cardul bine înfipt pe banii naţiunii pe
care o saboteză. Mai parşiv, golanul boşorog UTC, acum USR, critică cu
adevărată mânie oengistă greşelile sistemului de unde este plătit. Frumos, sau
ce?
Are involuţia auto suficentă. Are viclenia ticălosului parvenit. De ce? Pentru
că îi place leafa şi alte beneficii de şef dintr-o instititiţie pe care nu o
respectă.
Parţial ecozatule – expresia lui Boanchiş – atenţie dacă
ai o fărâmă de demnitate: daţi-vă demisia.
Cum. Nu se poate? Nu? A ieşit secretara la o pizza? Nu
este o problema, domnule vicepreşedinte UTC/ USR, pardon ,,vice” la Consiliul
Judeţean, Szener. Vă aduc eu o foaie. Nu
aveţi nici pix sau creion? Vă fac un mic cadou cu condiţia să vă semnaţi
demisia. Plătesc eu şi taxiul pentru acest fericit eveniment. Rog seriozitate
şi nu abureli politicianiste.
P.S. Tovarăşelule Szenner, Crăciunul nu înseamnă ziua de
naştere a lui K. Marx, Enghels, Mao, Hodja, Dej sau Stalin. Nici măcar ziua
femeilor bărbaţi bine, precum Ana Pauker sau urmaşa sa Boghiu. Este alt
concept. Nu te chinui, nu-l înţelegi.
Hai pa, UTC-istule. Pardon USR-istule. Rimează cu o ,,plăcuţă
suedeză”
Iulian
Rinder