Editorial

723 lei. Prețul cu care Primăria Brașov a vândut un apartament RIAL.


În urma interpelării din cadrul ședinței de Consiliu Local Brașov a consilierului PNL, Ciprian Chiricheș, au iesit la iveală lucrurile incredibile care se întâmplă în cadrul administrației Coliban.

„Prin cererea de chemare in judecata dosar nr. 12196/197/2022, formulata de reclamant Suciu Lucia, in contradictoriu cu paratii SC Rial SRL si Mun. Brasov prin Primar, s-a solicitat obligarea paratilor la incheierea contractului de vanzare-cumparare a locuintei (apartament) situata in Brasov, str. Dobrogeanu Gherea, nr. 3, imobil proprietate privata a Mun. Brasov. Prin intampinarea formulata, SC Rial SRL a aratat ca nu se opune actiunii, ca reclamanta are dreptul sa cumpere imobilul si ca a transmis spre aprobare Consiliului Local al Mun. Brasov, intreaga documentatie necesara aprobarii vanzarii, insa cererea nu a fost solutionata pana la momentul introducerii cererii de chemare in judecata. Aceste aspecte au fost retinute de catre instanta de judecata, in sensul in care reclamanta indeplinea conditiile prevazute de L112/1995 pentru a cumpara imobilul, data formularii ultimei cereri de cumparare fiind 21.07.2021 (prima cerere fiind formulata in data 29.08.1996).


Cererea de chemare in judecata a fost admisa, obligand paratii SC Rial SRL si Mun. Brasov la efectuarea formalitatilor de vanzare a respectivului imobil, pretul de vanzare urmand a fi stabilit conform prevederilor Dectet-lege 61/1990 si Legii 85/1992 in vigoare la data formularii primei cereri a reclamantei de cumparare a imobilului, respectiv, 29.08.1996.

Instanta s-a pronuntat conform Sentintei civile nr. 1175 din data 15.02.2023, cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Dupa comunicare, in perioada posibilitatii formularii apelului, SC RIAL SRL nu a calculat pretul imobilului conform celor dispuse de instanta pentru a cuantifica impactul pe care acesta asupra societatii si pentru a identifica daca sunt motive intemeiate in vederea formularii caii de atac. Precizam ca nu a fost formulata cale de atac impotriva sentintei de SC Rial SRL sau Mun. Brasov.

In consecinta, dupa ramanerea definitiva a sentintei prin neapelare, reclamanta s-a adresat executorului judecatoresc care a solicitat executarea acesteia si surprizaaaa … cei de la RIAL au descoperit ca pretul aferent apartamentului este in suma de 723 lei iar cheltuielile de executare sunt in suma de 5000 lei.”

Sentința pe scurt: „Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta SUCIU LUCIA, în contradictoriu cu pârâţii MUNICIPIUL BRAŞOV, prin Primar, şi S.C. RIAL S.R.L. Obligă pârâţii la efectuarea formalităţilor de vânzare cu privire la locuinţa ce a format obiectul contractului de închiriere cu nr. 5172/15.07.1976 şi al contractului de închiriere cu nr. 1886/19.03.2020, locuinţă situată în Braşov, str. Dobrogeanu Gherea, nr. 17, ap. 3, jud. Braşov, înscrisă în CF nr. 169711 Braşov (nr. CF vechi 26243), cu nr. top. 6579/2/b/2/c/b/1/a/1/1/1/1/1/a/III, compusă din 2 camere, bucătărie, baie, debara, balcon, 1 din culoar, cu cota de 2116/10.000 din părţile de uz comun generale (terenul construit şi neconstruit cu nr. top 6579/2/b/2/c/b/1/a/1/1/1/1/1 în suprafaţă de 578 mp, accesul în curte) cu cota de 23,04% din părţile de uz comun speciale I (fundaţiile, faţadele, acoperişul, branşamentele instalaţiilor existente la corpul I) şi cota de 50% din părţile de uz comun speciale II (accesul la subsol, holul comun din subsol, centrala termică, accesul în casă, casa scărilor cu scările), preţul de vânzare urmând a fi stabilit conform prevederilor Decretului Lege nr. 61/1990 şi ale Legii nr. 85/1992, în vigoare la data formulării cererii de cumpărare – 29.08.1996. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata unor penalităţi de 1000 lei pe zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii, ca inadmisibil. Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, ca neîntemeiată. Ia act că reclamanta şi-a rezervat dreptul de a solicitat cheltuielile de judecată reprezentate de onorariul de avocat pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.02.2023.
Document: Hotarâre 1175/2023 15.02.2023„.


Răzvan Negrea ★ 26.07.2023

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.