Editorial

Coli-banii au intrat în legalitate. Au semnat contractul în 21 decembrie 2021 iar publicarea s-a făcut pe 1 februarie 2022.


Despre contractul atribuit direct de către primăria Brașov celor de la SC LAVARIA FLOR SRL în data de 21 decembrie 2021 prin care firma din Timișoara lui Fritz
urma să asigure curățenia la centrul de vaccinare de la Sala Sporturilor
am mai scris în 29 ianuarie 2022. (https://argumentul.ro/single.php?id=1088)
Interesant este faptul că deși în contract la „Art. 4. Durata contractului 4.1. Prezentul contract intră în vigoare la data semnării acestuia (adica 21 decembrie 2021) de către părți și işi produce efectele pâna la data de 31.12.2021
cu posibilitatea prelungirii valabilității acestuia pentru perioada
01.01.2022 până la data de 30.04.2022, sub condiția existentei
fondurilor bugetare alocate și aprobate cu accastă destinație. In
conditiile in care, in cadrul termenului contractual se atinge limita
maximă a valorii contractuale, contractul se consideră a fi incheiat la
data atingerii limitei respective.” Coliban și gașca de „flămânzi” din
dotare au intrat în legalitate abia după apariția articolului în
Argumentul.ro

Dacă ar fi fost vorba despre o licitație, răutăcioși din fire cum
suntem, am fi putut spune că timișorenii au câștigat licitația la
aproape o lună și jumatate după semnarea contractului și la o lună după
prelungirea acestuia.


Dar având în vedere că primarul „a mers pe burta pe sub masa” și avem o NEGOCIERE FĂRĂ PUBLICARE PREALABILĂ, „combinația” a apărut pe
site-ul de licitatii din România abia în data de 1 februarie 2022.


Contactați în vederea unui răspuns oficial, cei din primăria Brașov,
prin vocea maestrului Sorin Toarcea, ne-au comunicat urmatoarele:

„Este vorba de contractul din 21, decembrie, dar fiind vorba de o
atribuire prin negociere fara publicare, publicarea atribuirii pe SICAP
se face dupa semnarea contractului. Personal, cred ca puteau sa publice
mai repede de 1 februarie. P.S. Atentie, suma din contract se refera la
serviciile pentru o perioada de 5 luni, semnarea contractului, pentru
ca vorbim de an bugetar, s-a facut pana in 31 decembrie, iar pentru
restul perioadei se face act aditional.”


Concluzionând, ne bucurăm de intrarea în legalitate a primarului și
așteptăm cu nerăbdare ca și contracul prin care „VICTIMA ORAȘULUI ” care a
dat școlarilor brașoveni o ditamai „ȚEAPA” cornult-lapte-fruct să
iasă la lumină. (https://argumentul.ro/single.php?id=1094)
De Răzvan Negrea ● 19.02.2022

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.