Editorial

Coliban continuă neregulile lui Scripcaru?…(partea I)


O persoană bine intenționată ne-a adus la redacție o xerocopie a Deciziei 22 a Cărții de Conturi Brașov din 14.08.2021 în care sunt consemnate o serie de nereguli în cadrul Primăriei Brașov. Menționăm faptul că neregulile găsite în urma controlului nu sunt prevăzute de legislația penală, dar din punct de vedere fiscal, considerăm că prejudiciul este unul major.

Deși controlul a fost făcut în 2018, în ultimul mandat al edilului Scripcaru, suntem curioși  dacă neregulile persistă și la un an după schimbarea primarului, motiv pentru care, în baza legii 544/2001, Argumenrul.ro a solicitat Primăriei Brașov să ne comunice dacă neregulile au fost îndreptate.

Până la primirea răspunsului, haideți să vedem primele nereguli semnalate de către Curtea de Conturi:

1. „Neconducerea evidentei contabile conform prevederilor legale, respectiv înregistrarea eronată pe cheltuieli a unor active circulante de natură a obiectelor de inventar.” … „a constatat neînregistrarea în evidența contabilă în conturi de active circulante a obiectelor de inventar”.

Cu alte cuvinte, la acea dată Primaria Brașov nu avea o evidență a obiectelor de patrimoniu și a monumentelor situate pe raza teritorială a orașului. La aceast patrimoniu se adaugă și lista locuințelor RIAL.

La acea dată, director era domnul „Doruleț” al cărui mamă, cu mare scandal, susținea sus și tare că la momentul concedierii, scumpul dumneaei fiu și-a făcut exemplar datoria, lăsând instituția pe profit.

Cum putea să fie pe profit dacă dumnealui nu avea un inventar al caselor aflate în patrimoniu?

Oare apartamentul din zona pieței Astra în care „Doruleț” locuiește este luat în evidențele RIAL?

3. „Neurmărirea în unele cazurile, a regularizării taxelor pentru eliberarea autorizațiilor de constructie la terminarea lucrăilor sau la expirarea termenului de executare prevăzut de autorizația de construcție în funcție de valoarea reală a construcțiilor” …

„În 4 cazuri nu s-a efectuat regularizarea acestei taxe la termenele prezentate de lege deși lucrările erau finalizate conorm documemtelor depuse la compartimentul de specialitate din cadrul Primariei MunicipiuluiBraşov, … situație ce a condus la neevidențierea în contabilitate și neîncasarea diferitelor rezultate din regularizarea acestei taxe”.

Traducând, unele blocuri nou construite în cartierul Tractorul de anumiți ,,dezvoltatori” imobiliari  nu au fost luate in evidența Direcției Fiscale și automat nu au fost impozitate, acest lucru ducând la un prejudiciu pentru bugetul orașului.

De ce a omis doamna director al Direcției Fiscale Brașov, Mihaela Gabor, acest lucru?

Noi nu putem credem că atenția dumneaei ar fi putut fi atrasă de către eventualele foloase necuvenite, dar probabil lipsa timpului a impiedicat-o sa își încetinească atribuțiile de serviciu. Timp probabil ocupat cu organizarea de jocuri ,,țigănești” și CAR-uri în rândul angajaților.

Să mai amintim oare și de un penthouse de pe str. Avram Iancu din Brașov, dat în chirie pentru 900 de €/lună și pentru care nu știm dacă s-au plătit taxele către CASS?

VA URMA!…

Brașov ● 24 sept. 2021

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.