Editorial

Coliban, primarul din Veneția!…

După inundațiile generate de furtuna din noaptea 19 – 20 iulie 2021, în care un autobuz și un tractor au rămas blocate sub podul din cartierul Craiter, iată că administrația locală nu a învățat nimic, iar la o lună distanță, istoria se repetă.

Dacă în articolul și în emisiunea „Divina Comedie” din acea perioadă îi luam apărarea primarului Coliban spunând că vina este a celor de la Compania Apa, de data aceasta putem să îl învinuim direct pe alesul Brașovului, deoarece nici la o lună distanță nu a luat măsuri în ce privește aceasta problemă! Acesta și consilierii săi fiind interesați doar de „a pune mâna” pe această companie.

După furtuna de aseară o mare parte a Brașovului s-a transformat din nou într-o mică Veneție, făcând ravagii mai ales în Cartierul Stupini unde zeci de case și gospodării se află și la aceasta ora sub ape.

Oamenii sunt disperați, în unele locuri apa este de peste o jumătate de metru, iar agoniseala unora de o viață este distrusă.

Situații asemănătoare au fost și pe strada Sitarului acolo unde apa a inundat subsolurile blocurilor, pompierii nereușind să remedieze situația nici până la această oră.

Pe strada Carpaților, Râul Timiș s-a umflat și a creat o frumoasă cascadă, strada devenind necirculabilă fără încălțăminte adecvată.

Astăzi echipa Argumentul.ro a fost pe baricade, încercând să constate pagubele din urmă furtunii.

În tot acest timp edilul facebook pozează de la București împreună cu alta „caricatură” de senator USR, umblând cu „cioara vopsită” și pledând pentru un USR curat și modern, dar mai ales pentru un post în Biroul Politic Central.

Domnule primar, înțelegem că sunteți angrenat în lupta pentru CIOLAN și nu aveți timp de oamenii care v-au votat, dar cum este posibil ca un oraș ca Brașovul să nu aibă un corp de intervenție pentru dezastre?

Cum este posibil să nu îți pese de cei aflați în necaz, cu lacrimi si durere, iar tu să nu faci nimic?

Click aici pentru a urmări noul canal de WhatsApp Argumentul.ro.