Propunerea organelor de cercetare în dosarul de neglijență în serviciu a fost: CLASARE.
De acest nefericit eveniment au profitat din plin cei de la Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM), care au mediatizat cazul în stilul lor caracteristic.
Motivul?…
În anul 2022, au ieșit la iveală informații despre doamna administrator al Centrului de Plasament Brădet de la acea vreme, Georgea Simona, în sensul că în vederea ocupării acelui post, doamna ar fi folosit o diplomă de Bacalaureat falsă. Doamna a fost eliberată din funcție iar autoritățile au emis decizii de impunere în vederea recuperării sumelor de bani încasate ilegal de către respectiva, pe întreaga perioadă în care domnia sa a ocupat funcția de administratorr.
În semn de răzbunare față de persoana pe care doamna o bănuia vinovată de „ilegala” descoperire, au fost contactați prietenii domniei sale de la ASUM, iar de aici pentru angajatul Centrului de Plasament Brădet a început un calvar nejustificat.
Sub pretextul eticii și a moralității a unui fost pușcăriaș șpăgar, ANONIMIZAT 1, la ASUM a început să apară o serie interminabilă de articole defăimătoare care îl vizau pe un anumit domn:
1. „Copii în lanțuri? Orfelinatul GROAZEI…din Brașov!?
2. „Frământări la Protecția Copilului Brașov!?
3. „VIDEO! Dezvăluirile unui angajat de la Protecția Copilului Brașov
4. „EXPLOATAREA, prin muncă, a tinerilor cu dizabilități, la Protecția Copilului Brașov!?
5. „Orfelinatele groazei! Unde sunt autoritățile Statului Român???
6. „Marea epurare?
Tot personalul implicat în cazul tinerei de la orfelinatul din Brădet urmează să fie detașat, la alte unități din subordinea Protecției Copilului Brașov.
7. „Vă mai aduceți aminte?
Este o tânără instituționalizată într-un orfelinat din Brașov.
8. „Tânăr alergat și amenințat de către un angajat de la Protecția Copilului Brașov.”
9. „Angajat al Protecției Copilului Brașov trimis in judecată pentru supunere la muncă forțată sau obligatorie!
În încheiere vă lăsăm pe dumneavoastră să reflectați asupra eticii și a conștiinței unor oameni care, pledând în moraliști cu suflet mare se folosesc de necazurile unor copii deja bătuți de soartă, în vederea obținerii unor interese nejustificate a celor certați cu legea.
