Editorial

Cum a uitat Șerban Todorică de 30.000 Euro, timp de 14 ani?

Cum noul trend de globalizare este de a consuma cât mai
mulți greieri și cărăbuși, precum și din dorința de a ne reprofila, cei
trei membri ai redacției Argumentul.ro, de comun acord, am luat decizia
de a construi o crescătorie de lăcuste.

Așadar am luat la pas primăriile din județ, pentru a găsi eventuale terenuri pe care am avea un mediu propice în desfășurarea activității.

Așa am ajuns și la Primăria Comunei Prejmer, acolo unde până în anul 2020, primar a fost domnul ȘERBAN TODORICĂ, actualul președinte al C.J. Brașov, sau altfel de a spune, roata de rezervă a lui Adrian Veștea.

În cei peste 16 ani petrecuți în fruntea Primăriei Prejmer, ca orice primăraș de țară care se respectă, și „Latifundiarul PNL”, căci termenul de Baron este atribuit PSD-iștilor, nu a stat degeaba, astfel încât dacă aruncăm o privire peste declarațiile de avere ale domniei sale, vom vedea numeroase terenuri, extra și intravilane, și un conac de 800mp, care l-ar face invidios până și pe protectorul său, George.

De ce protectorul său George??? Deoarece, legenda spune că în prima parte a lunii octombrie 2023, la ceas de seară și la adăpostul întunericului, Todorică a avut o cină, mai mult sau mai puțin romantică, la care au participat și alți rivali politici de-ai actualului său șef de partid. Asta, ca să nu mai amintim și despre alte „combinații”, pe care le-a făur-it împreună cu Nelu Ochi, „combinații” despre care se zvonește că doar simpla slugărnicie față de un fost edil brașovean, a contat semnificativ, ca întâlnirile dintre Todorică și Flornța să nu fie de o parte și de cealaltă a unor gratii groase de oțel.

Dar să revenim la impresionanta avere a latifundiarului.

Deși în ultima declarație de avere publicată, care poată semnătura stimabilului secretar general PNL mai figurează doar o casă dobândită în 2006, cu suprafața de 812 mp în localitatea Prejmer și trei terenuri intravilane de 1614mp, 5554mp respectiv 2529mp, în trecut lista a fost una mult mai stufoasă.

Spre exemplu, în declarația de avere din 2012, pe lângă alte multe hectare deținute, apare și un teren în suprafață de 2.227 – unitate de măsură nespecificată, dobândit în perioada 2003 -2010, adică, aparent domnul preș. C.J. nu își mai amintea cu exactitate anul dobândirii.

Cum acest teren de 2.227 ar putea îndeplini cu exactitate cerințele fermei de lăcuste, am pornit în identificarea acestuia. Iar cum, Todorică nu a fost unul dintre cei mai maleabili primari din Prejmer, s-a găsit un cetățean care să ne ușureze munca.

Terenul este extravilan, are suprafață de 22.013 mp, adică 2,2 hectare și are front stradal la DN 11, în „Pădurea și mlaștinile eurotrofe Prejmer”,care din anul 2000 alcătuiesc o arie protejată de interes național, ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip botanic).

Foarte interesant, este faptul că în declarația de avere din 2014, pe lângă faptul că apăreau și alte terenuri și clădiri, dobândite înainte de 2012 și în dreptul cărora apare cuvântul „Cumparare”, domnul Todorică își amintește cum au fost dobândite cele 22.000 mp din aria protejată: „=Notă= Nu am deținut și nu deținem clădiri sau alte bunuri în străinătate. Toate bunurile au fost …(scris indescifrabil)… de către familia Șerban, mai puțin 22.000 mp moștenirea din partea părinților d-nei Șerban Florența”.

Trecând peste toată această joacă de-a terenurile, pentru o mai bună informare am scos un extras C.F.

Terenul are drept de intabulare, drept de PROPRIETATE cu titlu de drept de cumpărare dobândit prin Convenție – act Notarial nr. 619/22/10/2009 emis de BNP Dobrescu, în cota de 1/2 respectiv 3/8, doamnelor Moraru Siminița (soția) și Chitic Luminița (fiica), în calitate de succesoare ale defunctului Emil Moraru, decedat în anul 2023.

Doar ca fapt divers, regretatul Emil Moraru a ocupat funcția de șofer în cadrul Primăriei Comunei Prejmer și nu putem decât să bănuim că până la sfârșitul anului 2020, era responsabil cu transportul primarului prin locurile în care acesta, într-un mod exemplar urma interesele …. comunei.

Din câte se pare pe vremea când era privilegiat cu transportul marelui primar, Moraru și Todorică au pus-o de-o românească, întrucât din acelasi CF aflam ca și în prezent succesoarele șoferul îi datorează, președintelui C.J. Brașov suma de 30.000 Euro, sumă notată ca sarcină: „se intabuleaza privilegiul vânzătorilor Șerban Todorica-Constantin și Serban Florenta pentru suma de 30.000 Euro”.

Deși în cei 14 ani în care domnul Todorică a completat declarații de avere, nu apar nici cei 30.000 Euro, nici Convenția nr. 619/2009, suntem foarte curioși cum va justifica înstrăinarea terenului ce va avea la bază o executare silită, deoarece din spusele localnicilor se pare ca fiica defunctului cu care dl. Todorică a vrut să facă respectivul aranjament, nu prea împărtășește aceleași sentimente ca și președintele C.J. Brașov.

Concluzionând, trecând peste salariul de bugetar ce a stat la baza mai multor contracte de cumpărare și ținând cont de faptul că terenul situat în Pădurea și mlaștinile eurotrofe Prejmer, este arie protejată de interes național încă din anul 2000, întrebarea care se pune este dacă nu cumva, în 2009, vânzătorul a vrut să profite de o clipă de neatenție a cumpărătorului, iar notarea este una fictivă?

Aceeași sursă, fără a putea să ne identifice, ne-a lăsat de înțeles că acest teren nu ar fi singurul gravat cu astfel de sarcini de către familia Șerban.

Până la data publicării, domnul Șerban Todorică a refuzat sa prezinte un punct de vedere referitor la cele mai sus relatate.

Vom reveni (de îndată ce vom descoperii și celelalte terenuri) până la nunta din 8 iunie 2024, data ultimei zi de mandat al președintelui C.J., nuntă la care acesta va avea calitatea de socru’ mare și de la care toți PNL-iștii vor pleca mahmuri, direct la secțiile de votare.

P.S. Invitați!!!! grijă mare pe ce puneți ștampila a doua zi!!!

Răzvan Negrea ★ 13.03.2024

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.