Editorial

„FRU-FRU, Feblețea Vădanelor” a tăcut într-un an cât în precedenții patru.

După ce în decursul anilor în care presa a tot scris despre puterea financiară a liderului PSD Brașov, Marius Dunca ak. „FRU-FRU” , acest subiect rămâne încă o enigmă, asa că Argumentul.ro a aruncat o privire peste declaratia de avere și de interese, activitatea și competențele trecute în CV de către Excelenta Sa, senatorul văduvelor.

Dacă în unele materiale apărute Marius Copilul Minune al PSD-ului își etala ceasuri de 15.000 de Euro și „boarfele” scumpe pe care le deține printre milionarii din Mamaia, însoțit fiind de tot felul de duduițe dornice de șampanii scumpe, uneori fiind băgat chiar și în scandaluri cu orgii sexuale, ținută la ascuns filmarea cu sticla de wisiky și expresia: „Hai! …. Că până acum ați golit … „, în alte reportaje „piticul de grădină” este prezentat ca fiind un „amărăștean” întreținut de consoartă, în ciuda faptului că se plimba cu X5 sau A8.

Despre chermezele și „gagicile” lui FRU-FRU, atât noi cât și cei de la aktual24.ro am mai scris și nu vom reveni, căci un anumit lider PSD ne-a adus reproșuri că nu este treaba noastră „cine pe cine și care pe care” dându-ne de înțeles că așa e moda în PSD, dacă dai ai, nu dai ești exclusă din partid, ne mai punând la socoteala faptul că o tânără lăsată din brate ne-a relatat cu subiect și predicat, dar neștiind lumânarea la curu’ lor nu putem demonstra.

Ce ne-a atras însă atenția este faptul că în unele articole se vorbește despre un penthouse de pe str. Dobrogeanu Gherea ce valora, ba 130.000 de euro, ba 305.000 de euro. După părerea noastră 165.000 de euro este o suma cam măricică ce probabil trebuia justificată, dar când ai fost șeful antidrog și uiți să menționezi acest aspect, probabil pentru că nu ai fost niciodată cadru activ este ușor de trecut cu vederea.

Suntem curioși dacă FRU-FRU ne va primi la următoarea conferință de presă a domniei sale, pentru a asculta și noi vocea și să admiram talentul care probabil l-au recomandat pentru o astfel de funcție. Asta ca să nu mai vorbim despre șefia de la ANPC (unde se pare că a început „războiul” cu Șusanu) funcție cu care din câte am văzut din CV-ul domniei sale, nu are nici în clin nici în mânecă, la fel cum nu are nici cu tineretul sau sportul. Chiar porecla de FRU-FRU arătând că desi nu pare, este o gloabă ce tragea trăsura pisicilor aristocrate (din PSD).


Tot la fel de interesant este și un master ce apare în CV-ul „cârmaciul” a cărui ascensiune politică se pare că s-a decis la fostul restaurant Kaiser din Timișului de Sus unde ca un câine turbat a muscat mână binefăcătoare a lui „Don’ Protocol” .

Spuneam despre un Master în Management Politic obținut la Institutul Ovidiu Șincai București, un fel de școală de vara a PSD-eilor, ce o putem asemăna foarte ușor cu Academia de Științe Ștefan Gheorghiu sau cu Școala Interjudețean de Partid a PCR.

– Domnu’ senator! puteți pune o vorba buna și pentru noi? Vrem sa ne aprofundăm cunoștințele în neuro-chirurgie iar cu Coliban săracul vorbim degeaba. El nu a putut rezolva nici pentru domnia sa, ce sa mai intervina si pentru noi?…

Tot din „Cursul Vieții” – CV-ul vedetei noastre de astăzi, aflăm că în perioada 2007 -2008 a fost consilier Cabinet Europarlamentar la Parlamentul European.

Ce o fi consiliat FRU-FRU cu un nivel „B1” de scris și vorbit în engleza și franceza, nu știu, dar dacă era o bună leafa politică, de luat de ce să nu o profite băiatul?!?…

– Apropo, Mr. FRU-FRU, avem și noi o curiozitate! Lu’ Ancuța cum ii ziceai, „I love you” sau „Je t’aime” ?…

Actualmente, Mariusică, parcă de o eternitate este la cel de-al II-lea mandat în Parlament, deținând funcția de Chestor Sef în Senatul României.

Din câte se pare în ultimul an FRU-FRU s-a apucat de treaba și înțelegând zicala „Tacerea este de aur” iar aurul se ține la ghiul sau la beregată, în primul an din cel de-al II-lea mandat, „a tăcut” cât a facut-o în patru ani din primul mandat.


Conform celor de la Newsweek.ro în primul sau mandat Marius Dunca a încasat 85.000 de euro de la bugetul de stat, preocupat fiind mai mult de amanta decât de politichie, ( https://newsweek.ro/politica/psd-istul-preocupat-de-amante-a-vorbit-o-data-pe-an-in-senat-si-a-incasat-85000-euro-de-la-buget ) vorbind în plenul camerelor reunite doar două secunde. Probabil președintele camerei uitase microfonul deschis, a trecut și Dunca pe acolo și a scăpat o „râgâială”. Dar iată că în ce-l de-al II-lea mandat, flăcăul nostru s-a apucat să tacă puțin mai mult și timpul pierdut de catre domnia sa la prezidiul parlamentului a fost de 38 de secunde. (Date obținute de pe site-ul Parlamentului)

În schimb, probabil după ce a călcat într-un scuipat de-al primarului, FRU-FRU rupe facebook-ul în două iar după un an în care ne-a spus cât de nenorocit este PNL-ul și cât rău face acest partid României, „haț!” cu 10 mâini la ciolanul puterii alături de cine?… De groaznicul PNL.

Ca sa nu mai amintim de aberațiile din ziarul de campanie a cărui redactare în 2020 a costat PSD Brașov costisitoarea sumă de 300 de lei.


În încheiere, vă lăsăm pe voi să trageți concluziile, nouă nerămanându-ne decât să-i urăm mult succes în cariera, multă sănătate,
capacitate de muncă și spor la bani, poate în acest fel reușește și domnia sa să-și plătească datoriile. La cele morale mă refer că despre cele materiale nici nu poate fi vorba.

P. S.: Următoarei vedete de care ne vom ocupa, îi transmitem salutări din partea doamnei L. I. Vlaicu.

Răzvan Negrea * 16 dec. 2021 * Editorial

Click aici pentru a urmări noul canal de WhatsApp Argumentul.ro.