Ca ministru al finanțelor și
ca premier, Cîțu a îndatorat România cu peste 30 de miliarde de euro, în mai puțin
de 2 ani. Tocmai ce s-a descoperit* că, pe șestache, România a accesat deja
împrumutul de 16 miliarde de euro care face parte din „celebrul”, dar
neterminatul PNRR, care are și o componentă de finanțare nerambursabilă, de 13
miliarde de euro**, dar care nu a fost accesată, pentru că_Cîțu și, mai ales,
ministrul său delegat cu afacerile europene, Ghinea, sunt prea proști ca să
convingă UE că pot trece clasa cu încropelile lor de elevi repetenți la
aritmetică și economie.
Evident, Cîțu nu a explicat
niciodată ce a făcut și ce va face cu acest morman de bani scumpi, pe care i-a
împrumutat pe cârca noastră. Dimpotrivă, când Daniel Zamfir, singurul
parlamentar care a îndrăznit să îl cheme pe iresponsabil în parlament să dea
explicații, individul s-a fofilat ca un elev prins cu copiuța și a evitat ca un
laș să vină în parlament să dea piept cu „aleșii” noștri. Când am propus ca
astfle de împrumuturi masive, care grevează generații întregi de datorii
imense, să nu mai poată fi făcute fără aprobarea parlamentului, Cîțu a luat
foc, în stilul binecunoscut, pe feisbuc, cu fraze delirante, de afumat de la
iarbă sau amețit de la ayahuasca, și a asmuțit underdog – ii săi din presă
asupra ideii, făcând ca toată lumea să ia poziția mucles.
Atrag atenția că, până și
împrumutul de 20 de miliarde de la FMI și de la CE din 2009, perfectat de
Isărescu (via consigliere Croitoru), Băsescu și de mini me -ul său, Boc, a fost
trecut prin parlament. De formă, dar a fost trecut, totuși.
Nu și aceste 46 de miliarde
de euro.
Nu și această creștere a
ponderii împrumuturilor în PIB, de la 38% în 2019, la 52% în 2021.
Știți care este culmea
ironiei?
Că avem un Consiliu Fiscal
care, pe vrema „ciumei roșii”, sărea de fund în sus de fiecare dată când
apăreau măsuri de politică economică bazate pe împrumuturi și pe ajustarea
deficitului bugetar în jurul sau dincolo de cifra de 3% (obligatorie conform
pactului de stabilitate fiscală din 2011, dar ignorată de toate economiile UE,
inclusiv Franța). De fiecare dată când afacerile și profitul bancar erau „în
pericol” (așa cum a fost cazul „pericolului” legii dării în plată, care nu a
depășit niciodată 10 mii de cazuri, în ciuda temerii cartelurilor bancare că
vor fi sute de mii …), ex-președintele acestui consiliu, Ionuț Dumitru, ocupant
în paralel și în conflict de interese al poziției de economist – șef al
Raifeissen, ieșea prompt cu texte-fluviu și luări de poziție violente, de
înfierare cu mânie nelo-liberală a „ciumei roșii”.
Absolut nicio vorbuliță nu
vedem acum de la Consiliul fiscal, în raport de nenorocirea edificată zi de zi
de jucătorul la păcănele bancare Cîțu, cel care, printre altele, a atacat
ilegal leul, în toamna lui 2008, în preajma falimentului Lehman Brothers,
pentru a face profit ilegitim din operașiuni valutare, în favoarea Ing Bank. În
SUA ar fi făcut pușcărie grea pentru asta. În România este premier.
A, și să nu uităm de
Comitetul Național de Supraveghere Macro-Prudențială, instituția – cadou
patronată de Manole, alias Mugur I., guvernator BNR, și populată cu toată șefimea
BNR, plus șeful ASF, plus Ministrul Finanțelor, instituție utilizată de Manole
ca supra-guvern, pe vremea aceleiași „ciume roșii”. Instituția, plus alte
câteva instrumente – jucărie auto-reglementate de Manole, i-a permis să facă
cea mai dură și mai eficientă opoziție la guvernarea pesedistă (nici nu era
greu, la cât de „tari” pe poziții erau ăia) și să câștige respectul religios al
tefeliștilor, haștagreziștilor și fanchisitizenilor care au adus în fruntea
bucatelor actuala putere ilegitimă, prostocrația care ne „guvernează”.
Ei bine, acest supra-guvern,
utilizat de Manole inclusiv pentru a torpila legile de protecție a
consumatorilor scrise de mine și promovate de Daniel Zamfir, tace mâlc. Tace
asurzitor.
De altfel, cele 2 instituții
tac mâlc și în raport de feuda lui Arafat, care a cerut și a obținut, anul
trecut, un buget de cca 900 de milioane de euro, exceptare de la procedurile
licitațiilor publice (pentru a încheia contracte prin încredințare directă,
adică, „agenților economici” csre trebuie), precum și imunitate în cheltuirea
banilor publici.
În schimb, BNR, șefimea sa,
consiglierii, lăudătorii, apăratorii din oficiu, influencerii etc., se preocupă
și muncesc pe rupte la recondiționarea măreței statui a turnătorului la
securitate, Manole, alias persoana care semnează, de 31 de ani, totalitatea
bancnotelor care au circulat în România și vor mai circula până la sfârșitul
veacurilor, amin.
*a se vedea editorialul de
azi din Zf, al lui Sorin Pâslaru, text pitit în stânga paginii doi, ca să facă
loc interminabilelor cearceafuri de ode la adresa turnătrorului Manole, alias
M. Isărescu, guvernator BNR
**aceste 13 + 16 + 29 de
miliarde de euro sunt cele 89 de miliarde de euro „obținuți” de la UE anul
trecut, de Werner Iohannis, marele priceput care a „negociat la sânge”, timp de
4 zile, acest sferto-nimic, pentru care vom plăti dobânzi vreo zece ani de acum
încolo