Editorial

Godină strălucește din nou

După nenumăratele „broșuri” publicate de-a lungul vastei sale cariere de „paznic al liniei continue”, cu mari șanse de apariție a „ceasloavelor” în programa școlară, după excelentele sale păreri împrăștiate langa-danga prin Facebook, ilustrul formator de opinie cu brandu’ mai umflat decât căpățâna, uimește din nou și vrea să-și arate cinicul umor, la adresa unor tineri teribiliști, care „cică”, își strigau ofurile în miez de noapte, cocoțați pe mașini.

Dacă cu doar câteva săptămâni în urmă, tânărul „boacter” își făcea public salariul, exprimându-și civilizat antagonismul felicitându-se „el singur pe sine însuși” și separat fiind de colegii cu fumigene, legați metaforic cu lanțuri la picioare în timpul protestelor de la București, de această dată, celebrul garcian Godină, iese și „face mișto” de faptul că tinerii sunt pasibili de amendă, sugerându-le să stea cu „ploapa” pe poștă, că cine știe…

Pai domu’ fermier alpacacian, dacă de ăștia ai tăi cu chipiu și probabil cu mai multe trese, pe silențios te-ai „delimitat” fără să evidențiezi faptul că toate peluzele din țară i-ar invidia pentu spectacolul pirotehnic, în condițiile în care, parcă era interzis, de pustii ăștia teribiliști îți permiți sa faci caterinca?

Din păcate, nu-mi aduc aminte de vreo reacție referitoare la moartea misterioasă de după Secția 12 și nici de petrecerea de la „Burebista”…

În cazul ăsta, având în vedere imparțialitatea de care dai dovadă, Domn’le, nu prea mai prezentați nici siguranță, nici încredere!

Așa că lasă „Matale” fițele astea de „cașchetă”, și mai pune un balot de iarbă la Pablo!

Mă refeream la fânul din ogradă, nu la ăla de la muncă și nici nu făceam aluzie la Escobar!…

Cu respect! Răzvan Negrea

Sursa foto: Libertatea.ro & Facebook

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.