Vă mai amintiți această broșură, prin care un descalificat se lăuda că este „calificat la locul de muncă” și că va debloca Brașovul?

Eventual, calificat în minciuni sfruntate, țepe și snobism, căci în România nu există un certificat de calificare profesională pentru funcția de primar
și nici nu este obligatorie absolvirea vreunui curs de calificare
pentru a putea candida sau exercita această funcție.
Funcția de primar
este una de demnitate publică aleasă, nu o ocupație pentru care legea
impune o calificare profesională.
Cu alte cuvinte, orice țăran venit la oraș
cu opinca spartă poate promite verzi și uscate, iar dacă obține votul
credulilor, poate ajunge primar fără nicio calificare.
Ce blestem pe acest oraș!… Să aibă un
primar care se lăuda cu o facultate neterminată și unul calificat la
locul de muncă, de parcă Primăria Brașov ar fi centru de formare
profesională…
Dar să revenim la fițuica cu pricina.
Cu broșura de mai sus, iubitul nostru Don’
primar, ca orice intelectual în devenire, având imaginația bogată și
pleoapa vizionară, promitea realizarea cincinalului într-un mandat de
patru ani și readucerea Brașovului pe cele mai înalte culmi ale
progresului și ale bunăstării. Astfel, frumoasa urbe de la poalele
Tâmpei avea să concureze, în materie de arhitectură – în special la
capitolul poduri – cu San Francisco și al său Golden Gate Bridge sau cu
Londra și Tower Bridge.
Aparent,
după ce a călcat într-un scuipat de-al lui Apolodor din Damasc, care,
în urmă cu 2.000 de ani, a construit un pod peste Dunăre în doi ani, „Manole Buruieșteanul” al nostru a visat într-o noapte că el vrea „Pod hobanat Gară – Coresi”. Și la trecut la rubrica: „Facem!”

Dar stai!!! Dacă
e campanie electorală, este ca la teleshopping și e SUPEROFERTĂ!!! Așa
că, pentru dumneavoastră și doar pentru dumneavoastră, Manole va face două poduri hobanate la preț de unul, cel de-al doilea
intitulându-se: „Pod hobanat Minerva – Timișul Sec”.

Aloo!!! Bunelu’!!! Las-o mai moale cu „hobanatul” ăsta!!! Căci din câte se pare, nu prea cunoști termenul, dar mai ales din câte se vede nu îl susții!!!
Dar trebuie recunoscut un lucru: privind
randările, nu ai cum să nu rămâi impresionat. Două poduri hobanate
desprinse parcă din revistele de arhitectură, menite să fluidizeze
traficul, să lege cartiere, să reducă timpul petrecut în ambuteiaje și
să transforme Brașovul într-un concurent serios pentru San Francisco. O
adevărată lecție de urbanism… Dar doar pe hârtie colorată. Dacă s-ar
acorda premii pentru cele mai frumoase poduri imaginare, Manole era deja
campion mondial. Din păcate, în lumea reală, traficul tot în coloane
stă, iar singurele lucruri care au traversat cu succes aceste poduri
sunt promisiunile electorale și imaginația autorilor broșurii.
Și să ne amintim puțin și de anul 2016,
când un primar, nu spui cine, la vremea aceea necalificat la locul de
muncă, închidea circulația pe Podul Fartec, pod gata construit pe care
se circula. Și a făcut o seră pe el și l-a ținut închis până la sfârșitul
mandatului. Norocul podului / ghinionul Brașovului sau viceversa a fost
că, în anul Satanei 2020, ne-am trezit cu un alt „inginer”,
care, în 2021, a turnat niște asfalt, a redeschis podul, dar nu a făcut
recepția lucrării nici până astăzi, astfel încât, în prezent, nu știi
dacă mergi pe traversele hobanate ale Podului Fartec sau pe cele
nehobanate de pe calea ferată: „Tâgâdâm! Tâgâdâm!” – o adevărată ruletă rusească.

Acum, la doi ani din ultimul mandat al „calificatului” (gura păcătosului adevăr grăiește), „Manole Buruieșteanul”
pare să fi avut o scurgere de memorie și confundă San Francisco cu Las
Vegas. Nu mai face poduri hobanate, face poduri peste suflete sau peste
portofele, și mută toate „păcănelile” prin malluri și hoteluri
de 4 și 5 stele. Hoteluri pe care le administrează tot supuși de-ai
domniei sale, de unde se încasează lunar chirii în valoare de 60.000 de
euro la baza podului de la Gară și 40.000 de euro la baza podului din
Coresi. Vorba cântecului: „Bună tocmeală, proastă urzeală, mama ei de rânduială!”
În concluzie, cu speranța „că-calificatul” de „la locul de muncă”
va debloca Brașovul așa cum a promis, tragem nădejdea că, într-o zi din
cei doi ani de mandat care au rămas, cocoșelul va scăpa din plisc
punguța cu doi bani, din ea vor cădea două boabe de fasole și, peste
noapte, vor ieși două vrejuri de pod hobanat: unul de la Gară la Coresi,
iar celălalt de la Minerva la Timișul Sec.
Până atunci, îi urăm mult succes în viitoarea campanie electorală, dar nu la Brașov, ci în „Păsălandia”, căci doar păsările poate mai cred în minciunile calificate!
