Nu vom începe prin a ura gânduri bune dragilor noștri vecini de la vest pentru data de 20 august, ci o vom face cu ocazia Trianonului, deoarece suntem convinși că nici noi nu le vom primi pe 1 decembrie.
Vom începe prin a transmite mesajul patrioților brașoveni, celui care a aprobat ca în seara de 20 august 2021 literele ce compun numele orașului, amplasate pe Tâmpa, precum și Primăria Brașov, să fie iluminate în culorile drapelului Ungariei. Acest mesaj este: „De-om murii să ne porți căciulă, de-om trăii să ne ….!”.
Nu știm dacă cel care a dat aprobarea este însuși edilul Brașovului, dar presupunem că aceasta nu se putea întâmpla dacă distinsul nostru primar se opunea.
Așadar redacția Argumentul.ro, după cum l-a mai denumit și în numerele anterioare, „primarului neputinței”, exmatriculatului cu diplomă în CV, prins cu minciuna în nenumărate rânduri, cercetatului penal și se pare executantului fără comentarii al ordinelor venite pe linie de partid, aflat în apropierea finalului primului an de mandat, fără nicio realizare considerabilă, îi roagă să asculte cu atenție aceste versuri:

Dacă tot vorbeam despre neputiințele pe ramură ale fostului senator ce se visa ministrul mediului și care peste noapte s-a trezit primar, dintre acestea amintim:
1. auditul și transparența pe care nu le-a văzut nimeni.
2. cheltuirea cu responsabilitate a banului public pe beculețe de Crăciun și artificii de Revelion în valoare de 150.000 lei + TVA în plină pandemie, la care se mai adaugă 4 ceasuri de gară, înfipte într-un par metalic în valoare de 160.000 lei.

3. defectuoasa dezăpezire din aprilie 2021 urmată după semnarea unui act adițional prin care se înjumătățeau utilajele firmei prestatoare.
4. tentativa de desființare a secției de fotbal a CS Corona și „lăsarea cu ochii în soare” a fanilor SR Brașov de care a profitat în campania electorală purtându-le însemnele.
5. dosarul P&P în care doamana avocat ce pierde procese pe bandă rulantă strânge bani de la bugetul local.
6. nerespectarea și modificarea certificatelor de urbanism aferente a ≈40.000 € + ≈20.000 € și propunerea în C.L. pentu a angaja avocați în interese personale din bani publici.
7. atribuirea „pe ochi frumoși ” a catacombelor pentu BUM, care a funcționat ilegal timp de două luni.
8. nerecepționarea unui pod făcut de mântuială și cu o intarziere de două săptămâni, întârziere ce trebuia penalizată pentru aducerea banilor la bugetul de stat.
Nu mai amintim de faptul că prin oraș, avem pe străzi urșii liberi mai mulți ca la Zoo, iar când plouă sistemul de canalizare nefăcând față ne transformă orașul într-o „Mică Veneție”.
În schimb avem litere și o primărie frumos iluminate în culorile steagului unguresc.

În cazul în care exmatriculatul nostru nu știe, îi lăsăm câteva link-uri spre informare despre masacrele și abuzurile făcute de hortiști prin Transilvania:


http://bistritanews.ro/index.php?mod=article&cat=18&article=25434
Având în vedere toate aceste aspecte stăm și ne întrebăm dacă nu cumva Brașovul este condus de un incapabil, care doar duce la îndeplinire ordinele lui Soroș, ce dorește dezbinarea Românie, ordine venite pe linie de partid prin via fostei Simona Tcacsuc, actuală Flavia Boghiu, dublă cercetată penal și multiplă deținătoarea a unor dosare (40 la număr) care probabil asemenea hortiștilor îngrijea bătrânii din Transilvania.
Totuși trebuie să fim mândrii de marele nostru primar, deoarece, spre deosebire de omologii săi din apropiere, probabil știe că arborarea unui drapel străin fără să fie însoțit de unul național, este infracțiune, iar orașul nu arata așa:
