În încheierea articolului precedent, „Coliban, când te trezesti, dă și tu un semn de viață!…” spuneam despre o instituție a Statului Român, care sperăm să urmeze exemplul celor de la Jandarmerie sau a Instituției Prefectului Braşov și să nu își mai piardă timpul cu notificări pentru sume modice trimise în vederea recuperării creanțelor.
Pentru cei care încă nu au înțeles, este vorba despre Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov (ANAF Brașov), instituție care de curând și-a schimbat conducerea.
Neștiind dacă din dorința de a rezolva problemele neterminate de către Moș Vasile (Țibre), sau probabil doar pentru a intra în grațiile noului șef, unii angajați au început să fie „mai catolici decât Papa” și au pornit executări silite pentru mirobolanta sumă de 125 lei.

Nimic de contestat, datoria este datorie iar oamenii își fac cuviincios treaba strângând pentru Cezar, ce este al Cezarului.
Doar că…
Aceeași angajați conștiincioși ai departamentului care se ocupă de întreprinderile mijlocii, probabil nu cunosc prevederile GDPR și nici procedura de distrugere a documentelor cu caracter confidențial de care vor să scape.
Întâmplător, sursa acestui material, făcând o vizită la ANAF și așteptându-și umil „decizia de ghilotinare” pe holurile instituției, a găsit într-un coș de gunoi, o listă cu debitorii statului care din păcate nu se ridică la nivelul societății domniei sale.


Întrebați despre acest aspect, niste prieteni din cadrul ANAF, uimiți și îngrijorați, ne-au confirmat faptul că hârtiile nu ar fi trebuit să ajungă pe mâinile noastre și ne-au recomandat să nu le facem publice.
Blurarea acestor două fotografii nu se datorează rugăminții prietenilor noștrii, ci am făcut-o doar pentru a nu crea neplăceri și celorlalte societăți aflate în portofoliul bugetarului neglijent care a aruncat lista la gunoi.
Doar ca exemplu, o societate ce activează în domeniul medical, deloc străină unui fost primar, la data de 28.12.2022 figurează cu o datorie de aproape jumătate de milion de RON, în timp ce o altă companie din același domeniu, ce își face aprovizionarea de la Sibiu prin intermediul unei don’șoare cu aspirații de Miss PSD, mai are de achitat la bugetul de stat, puțin peste 350.000 RON.
În dreptul unui vecin (persoană juridică) de-al lui Moș Vasile, este înregistrată o creanță de două milioane RON, iar firma unor aparținători veniți de pe malurile Dunării aflați într-o strânsă legătură cu un primar care încă hibernează, societate care a obținut în anul 2022 Locul 1 în Top Afaceri România, județul Brașov, domeniul: tratarea și eliminarea deșeurilor nepericuloase și-a respectat prestigiul și din 2.6 milioane RON datorie s-a străduit să achite, rămânând un rest de plată de aproximativ 850.000 RON.
Am putea să mai amintim și despre anumite regii publice forestiere, sau de filiale ce activează în domeniul industriei de armament, dar fiind vorba despre active ale statului, din umbra unor partide mai galbene sau mai roșii, cu siguranță situația se va remedia cu celeritate.
La 28 decembrie 2022, valoarea totală a creanțelor societăților AFLATE DOAR PE LISTA CE A AJUNS LA NOI este de 58.470.944 RON din care mai sunt de recuperat 31.449.708 RON.
În încheiere, după ce am aruncat un ochi și peste activele firmelor la care am făcut referire, situația este una cât se poate de clară; așa că ne punem și noi întrebarea: De ce este pentru ANAF Brașov, prioritară recuperarea sumei de 125 RON și nu cea de 31.4 milioane de RON?
Răspuns: persoana ce datorează 125 de lei, nu are apartenență politică.
Răzvan Negrea ★ 05 ianuarie 2023