În ajunul zilei de 8 Martie, orice persoană își dorește să facă declarații de dragoste, atașament, promisiuni și dorințe de a învinge împreună vicisitudinile vieții. Și unde ar fi cadrul cel mai favorabil decât la un restaurant cu renume dar și cu semnificație sugestivă. În acest sens Restaurantul Romantic este de departe cel mai căutat.
Dar, uneori, unei noi declarații de dragoste îi corespunde și una de trădare a altui partener cu care ai promis să pornești la luptă. Mai ales dacă subiectele tradarii sunt sapte dudui focoase si mai ales cand această luptă este una politică.
“Trădare, trădare dar să o știm și noi”- spune un fost și atât de actual personaj caragialesc.
Da! vrem să știm și noi și mai ales un primar plimbareț abia întors de pe la Marcilia și de pe la Paris.
Oare ce trădare a pus la cale viitorul fost director al SC RIAL S.R.L., Jula Sorin Nicolae, la “Prânzul politic cel de taină” care s-a consumat la Restaurantul Romantic din Brașov, În compania a șapte doamne ( despre care nu știm dacă erau din subordine sau erau soțiile subordonatilor ) în ziua de 7 martie 2022.
Dar brusc și dintr-o dată că și cum cele șapte fetițe nu erau de ajuns, domnul Jula s-a mai apucat să tulbure și alte mese la care serveau în liniște prânzul coloranții politici ai stăpânului său, proaspăt pierzător în procesul cu predecesorul.
Presa ne spune cu obstinație că super-managerul din mahalaua Bucureștilor, Jula Sorin Nicolae a fost adus la Rial Brașov, cu surle și trâmbițe, de însuși actualul primar Coliban pentru calitățile sale de lider necontestat în mătrășirea fondului imobiliar al municipiului Brașov uitat în administrarea societății Rial.
Alții încearcă să ne convingă că meritele sunt unele de ordin politic și că Jula Sorin Nicolae nu mai poate de dragul USR-ului și că a jurat credință pe viață primarului Coliban cu care se cunoaște din vremurile tulburi ale luptei de clasă din parlamentul țării.
Iată în schimb, că este posibil ca sângele albastru să se înroșească, nu numai la figurat, ci chiar la propriu.
Agenda de lucru a ședinței “Romantic 1” nu este de necunoscut.
Având în vedere căderea verticală în sondaje a USR-ului și posibila părăsire de scenă a primarului Coliban, Jula Sorin Nicolae, care a jurat că nu mai calcă prin București, a prins un harpon politic la Brașov oferindu-și serviciile, pentru viitor, în schimbul atașamentului său profesional prin punerea la picioare a spațiului locative, iar politic prin obținerea unei funcții în consiliul local, din altă parte, apoi de parlamentar în viitoarele alegeri.
Pentru aceste motive unii, mai de rasă, cârtesc pe la colțuri spunând că ei au luptat politic mai mult și cu rezultate mai bune, dar Jula Sorin Nicolae le dă cu tifla arătându-le că “obrazul subțire cu locuințe se ține”.
Alții se tem pentru Jula Sorin Nicolae că va afla Coliban de întâlnirile lui politice cele de taină și de trădarea lui fata de cele șapte doamne, prin punerea usereului în altă palmă cu arme și muniții, cu tot.
Noi suntem mai realiști și fără a fi acuzați de conspiraționism susținem că totul este o acțiune concertată chiar de Coliban care l-a infiltrat pe Jula Sorin Nicolae în mișcarea brașoveană pentru a o manevra politic, iar lupta pe față dintre partide ar fi doar așa, de fațadă.
Poate oare Consiliul Local Brașov ca, asemenea Săracului Lazăr să se bucure de câteva firimituri de adevăr de la masa bogaților care au luat “prânzul politic cel de taină” la Restaurantul Romantic?
Răzvan Negrea ● 10 martie 2022