Editorial

Unde-s ajutoarele pentru refugiați? (partea II)

După cum spuneam și în urmă cu o lună în articolul „Unde-s ajutoarele pentru refugiați?” se pare că pentru unii, drama creată de catre Putin în Ucraina este un foarte bun prilej de speculă și îmbogățire.

Dacă în cazul ONG-ului de casă „Kastel”, ONG ce coordonează activitatea strângerii ajutoarelor de la CATTIA, au început cercetările în cadrul dosarului penal nr. 2885/P/2022, revenim cu noi informații și persoane care se pare că practică aceeași metodă de înșelăciune și probabil chiar furt.

Doamna Anca Petrescu, foarte cunoscută între USR-istii din oraș, este persoana care coordonează activitatea de strângere de ajutoare și fonduri din statia CFR Brașov.

Neștiind în ce bază aceasta distinsă doamnă a folosit ghișeu/casa de bilete nr. 6 pentru strângerea de fonduri și ajutoare, redacția Argumentul.ro a făcut o solicitare în baza legii 544/2001 către Regionala CFR Brașov, deoarece din câte spun prevederile legale, un spatiu monitorizat și securizat a statului, în care se lucrează cu bani, nu prea poate fi închiriat sau concesionat terțelor persoane.

Mulțumind pe această cale persoanei care ne-a ajutat în realizarea acestui material, și pe care o vom denumi în continuare „Doamna D.P.”, care a donat hârtie igienică, iaurt și mere pentru sinistrați, vă prezentam în continuare scenariul pe care l-am urmat.

La sfârșitul lunii martie 2022 „Doamna D.P.” A donat un bax de iaurt și unul de hârtie igienică la ghișeul/casa de bilete nr. 6 din statia CFR Brașov, după care aceeași persoană a așteptat pe peronul gării trenul cu care urmau să fie transportate ajutoarele, pentru a vedea dacă bunurile sunt într-adevăr donate.

La sosirea trenului, surpriză! bunurile persoanei nu erau printre cele încărcate în tren.

A doua zi, aceeași „Doamnă D.P.” a donat câteva lădițe cu mere și a repetat acțiunea.

Din nou surpriză, merele nu au ajuns în tren.

Întoarsă la ghișeu, „Doamna D.P.” a întrebat-o pe doamna Anca Petrescu unde sunt bunurile primite, iar răspunsul a fost unul cât se poate de răspicat, în sensul că:” Haideți doamnă! Ați donat câteva mere și acum ați venit să faceți scandal?„

Făcând o mică și nesemnificativă paranteză interesant este modul prin care se încasau și bani fără a se înmâna chitanță sau fără a se nota într-un registru de cheltuieli, lucru care după părerea noastră este cam la fel de ilegal.

După micul scandal de la ghișeu, brusc „binefăcătorii Ucrainei” au dispărut de la ghișeul rr. 6, oferinduli-se un alt spațiu, de aceasta dată nemonitorizat video.

Nici despre aceasta rocadă nu știm în ce bază s-a făcut dar bănuim că s-a folosit același procedeu.

Pentru cei cu inima largă și portofelul deschis, dar mai ales pentru cei care vor ancheta în dosarul penal ce va rezulta în urma plângerii formulate de catre „Doamna D.P.” vă punem la dispoziție și conturile în care puteți dona pentru Ucraina:

Donații in Lei
RO50RZBR0000060006130572

Donații in Euro
RO74RZBR0000060011394330

Răzvan Negrea | 14 aprilie 2022

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.