Pamflet

Amenințată, hărțuită, schinguită și ne…băgată în seamă…


După ce în data de 10 noiembrie 2021, la fel ca și acum, într-un mod pamfletic foloseam o fotografie photoshopată făcând referire la răspunsul dat de către Instituției Avocatului Poporului la tentativa viceprimarului (parte femeiască) de a încălca drepturile reprezentanților presei și după ce aceasta s-a simțit amenințată abia după trei luni de la apariția articolului, iată că „Victima orașului” de la începutul anului 2022, aceeași „ȘTOARFA” (după cum a fost numită de Garbis-Vincenţiu Kehaiyan) sau „Flavia este o c…” (după cum o caracteriza Nelu Corbu, coleg de partid de la vremea aceea), pentru că măritată fiind la sfârșitul anului 2020 ocupând locurile de parcare prin Avangarden mergea la „consiliere administrativă, financiară, juridică, morală și de război”, fiind pe calea să devină o anonimă, lovește din nou.

Deși NE ESTE FOARTE GREU SĂ CREDEM că unii posesori de site-uri din Brașov, precum cei de la BîzBîz sau Tică.com și cameramanii de la NițăTv ar fi încasat sume de bani pentru a resuscita o „CATASTROFĂ” din primăria campionului la sportul femeilor de serviciu, prin nu știm ce metode, după producerea „chiuretajului regal” și după detașarea „fruncea-șei” mai la dos, iată că putoarea din peșteră iese la iveală și acoperă parfumul Mironosesc, profitând de faptul că: „KEHAIYAN ESTE UN TÂMPIT ȘI O BAGĂ IN SEAMĂ!!! „

Pentru că nu am mai făcut-o de multă vreme și pentru a nu se simții neglijată, coborâm nivelul și o tratăm așa cum se cuvine pe „duoamna” ce își desfășoară activitatea ca un adevărat construct de trotuar al orașului din zona Dedeman – Griviței.

Atât într-o emisiune la cea mai mare, strălucită și frumoasă moderatoare tv a orașului, cât și în scris la un patron de trust care de la atâta credibilitate și-a permis să treacă de la presa scrisă la cea online, „viceprimarul femeie, tânără și frumoasă” a cărei părinți sunt deranjați de faptul că odraslei îi place p…olitica mai mult ca ciocolata, a scos din nou capul de sub birou și a deschis gura.

Dovedindu-ne că știe să numere chiar până la 20, aceasta se laudă că în 20 de luni de „guvernare” la Brașov ar fi făcut mai mult decât Scripcaru în 20 de ani… Nebănuind că asemenea veșnicului în concediu Allen Coliban, trăiește într-o lume virtuală presupunem că atunci când făcea această afirmație duduița se referea la dosarele penale în care „dânsa” și edilul sunt implicați.

Ușor comparabilă cu o șoșoacă, nu după gabarit ci după nivelul de mahalagism, după ce i-a luat puțin apărarea unei alte paiațe din „Alianța Împărțim Cașcavalul„, „smiorcăita lui Coli” pronunță cuvântul „GARAGARA”, fără să ne spună dacă se referea la corn, lapte și fruct pentru toți școlarii din Brașov, la deschiderea curțiilor școlilor în perioada vacanțelor, la contractele atribuite direct prietenilor de partid sau la banii cheltuiți aiurea de către Primăria lui ColiBan după terminarea pandemiei.

Vizibil afectată de amenințările ce i se aduc din partea dezvoltatorilor imobiliari care au refuzat să dea șpagă, care au câștigat 90% dintre procesele pe care le-au avut cu Primăria Brașov și care se numesc Garbis Kerhaiyan, „doamna Cap Vopsit” ne liniștește și ne asigură că va lăsa instanța să își facă treaba Î (N CAZUL AMURAL) domnia sa fiind mai tulburată de „războiul de lângă noi care ne afectează puternic liniștea”.

Oare se referea la liniștea drogatului de lângă ea pe care l-a cărat la Ambasada USA precum își cară maimuța puiul, sau se referea la liniștea celor de la Kastel care sunt cercetați penal pentru dispariția unui TIR cu ajutoare strânse pentru Ucraina?

Pe final înainte să treacă la subiectul de care dă dovadă că duce lipsă cu desăvârșire, CULTURĂ, „Mis. Minte Creață” mai scoate un adevăr. Iar pentru a demonstra acest lucru, ne permitem să încheiem apoteotic și să cităm doar trei cuvinte pe care diva le-a rostit în frumoasa emisiune, referindu-se la tradiția prin care se avizează proiectele urbanistice în Brașov (min 20:00): „…bunul simț blochează…”

Ați prins-o?

P.S.: Ca să înțeleagă toate amenințatele, hârtiuțele și nehosuitele, pentru a nu se mai simți lezate, menționăm faptul că acesta este un PAMFLET

Răzvan Negrea ★ 19 iulie 2022

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.