Cu capul chel și minte de bou.
Cu cap lucios, ca un bec aprins,
Și un „cuc” mic, dar foarte convins.
Capu-i lucește ca bugetul tăiat,
Fără de umbră și făr’ de păcat.
Chelia-i steag și-i flutură-n vânt,
Semn că ideile nu au avânt.
Se laudă tare și vorbește gros,
Că el este regele, ăla faimos.
Dar vântul știe, și luna la fel,
Doar lauda-i mare, dotare… nițel.
„Eu sunt alesul!”, strigă în microfon,
De parc-ar fi rudă cu Napoleon.
Dar când tragi linie și faci un bilanț,
Găsești doar orgoliu și-o țară în șanț.
Chelia-i lucește ca oglinda în soare,
E singurul lucru ce iese-n valoare.
Cucu-n poveste, e secundar,
Mic, bleg… imaginar.
Că cucu-i e mic, nu e o problemă,
Problema-i atunci când mintea-i dilemă.
Când ești o păpușă atârnată în sfori,
Și faci spectacol doar să nu zbori.
Se dă drept deșteptul cu vorba unsă,
Dar în realitate e doar, tăietorul de frunză.
Cu privirea-i de fier el cere austeritate,
Dar vrea să ne vândă, în totalitate.
Așa defilează chelia cu trup,
Cu cucu-i timid ca un trântor din stup.
Un nume mare, pus pe-un corp mic,
Ce face acum, ce-a făcut și-un pitic.
Morala e simplă și nu e de râs:
Nu mărimea contează, ci doar ce-ai de spus.
Dar dacă te umfli și nu te ferești,
