Pamflet

Cum poate salva Botoşaniul Braşovul? Ei au curling dar nu îl au pe ColiBan. Noi îl avem pe ColiBan dar nu avem curling.


După cum se ştie, mafia internatională a IQ-ul neagă faptul că cei mai inteligenţi oameni din lume sunt românii.

Fruncea nu este în Banat, acolo unde transgenul Bruxelles consideră greşit vârful inteligenţei, pentru a deruta cercetătorii de la marile universităţi, ci în Buruieneşti.
Buruieneştiul, condesat referitor la expansiunea sa intelectuală, a dat trei uriaşe genii:
1. Wilhem Dâncă – n. 1959 – profesor universitar de teologie romano-catolică, membru corespondent al Academiei Române,
2. Alexandru Suceu – 9 septembrie 1943 decedat 23 iulie 2011 – profesor de teologie şi filosofie, rector al institutului Teologic Francican, şi totodată director al Armatei Maicii Domnului
3. George Scripcaru  (născut 1966, nedecedat întru fericirea şpăgarilor, „întru” cum ar spune C. Noica, că restul spunem noi) politician român, viceprimar cu tupeu în anii 2000 – 2004, cu sprijinul mafiei din Cooperativa Locală Braşov, primar din 2004 până în 2020, combinator de primă clasă cu case de la RIAL pentru justiţia independentă şi alţi apropiaţi cu ochii albaştrii şi sufletul negru – se mai poate spune negru sau e rasism?
Evident. NU!

Pe locul doi se află Botoşaniul.
Oraşul meu de baştină, ca fost domiciliat pe strada Războieni nr. 5 între cele două biserici armeneşti. Botoşaniul a dat şi el ceva personalităţi: Mihai Eminescu, Ştefan Luchian, Nicolaie Iorga, George Enescu, Grigore Antipa, Mihail Sorbul, Octav Băncilă, Teoctis etc şi primul pe listă eu, Iulian Rinder.

Dar să revenim.
Ştiţi ce îi lipseşte Botoşaniului pentru a avea coroniţă finanţată UE: braşoveanul ColiBan.
De ce?
Pentru că din fonduri ale Uniunii Europene Botoşaniul a primit 18 milioane de euro să creeze o mare bază sportivă. Numai că oamenii de acolo, ce au realizat toate demersurile au un defect legat de baza de curling.
Unde preşedintele federaţiei imaginare  de curling este, respect, Allen ColiBanul primarul Braşovului.
Deşi vom reda interviul, avem o propunere faţă de Botoşani:
Oferim gratis primar specialist în curling, colet nereturnabil, pe contribuţie publică.
Ăsta se comportă ca un boschetar care ştie că nimeni nu poate să îl deranjeze că-i pute doctrina şi trăieşte din pomana publică, ca orice politruc.
În schimb păstraţi aia 18 milioane de euro, dragii mei. Dacă vine ColiBan sunt ca şi topiţi.
Aceasta nu este o aporie ci o ofertă de nerefuzat.
Sănătate şi aveţi grijă la portmoneu. Pardon OeNGeu.
Acum interviul:
„Botoşaniul s-a ales cu patinoar de curling, pentru a nu fi sancţionat de UE: Nu ştiam nici cum se pronunță, ne-am uitat pe Youtube
Aţi auzit de curling? Dacă nu, puteţi lua curând lecţii la Botoşani, unde se află singurul patinoar din ţară omologat pentru acest sport exotic.
Câţiva oameni trebuie să înveţe neapărat regulile, altfel oraşul riscă să piardă o investiţie de milioane de euro din bani europeni. Iată cum am ajuns în patria oinei să documentăm sporturi alunecoase şi scumpe.
Pare un fel de biliard pe gheaţă. Sau o joacă mai ciudată prin care oamenii mari fac să alunece nişte pietre la ţintă.
Este, însă, curling. Un sport de echipă, puţin cunoscut la noi. Botoşănenii Însă trebuie să devină rapid experţi în acest sport exotic, relatează observatornews.ro.
”Nu știam nimic, niciunul dintre colegii mei, când am auzit nu ştiam nici cum se pronunță, cum se joacă… Ne-am uitat pe Youtube”,
Ovidiu Dumitraş, şef serviciu Baze Sportive
De ce se chinuie patria oinei, jocul tradiţional al României, să adopte curlingul şi să amenajeze piste speciale? Motivul e halucinant. În oraş, s-a construit un parc de agrement cu bazine de înot, aqua park şi patinoar din bani europeni.
În proiect, apărea şi amenajarea pistelor de curling pe patinoar, astfel că investiţia de 18 milioane de euro este condiţionată de funcţionarea unui astfel de spaţiu. Fără curling la Botoşani, România riscă sancţiuni financiare din partea Comisiei Europene.
Echipamentul a costat 15.000 de euro
Doar pentru echipament s-au cheltuit deja 15.000 de euro: papuci, pantaloni, perii şi un set de pietre dintr-o rocă extrasă din Canada. Acum, botoşănenii trebuie să pătrundă tainele unui sport despre care abia au auzit. Şi să-i înveţe şi pe alţii.
”Participanţii la joc ajută pietrele acestea să se poziţioneze cât mai bine cu ajutorul unei măturici, cu care face luciu şi poate schimba atât direcţia, cât şi viteza pietrei”,
Dănuț Mocanu, şef serviciu Administrare
Botoşănean: Cricket? Nu. Scarling? Nu… Carling…
Discuţie femeie – reporter:
-Curling.
-Cărling.
-Cărling, da. Mă rog…
Discuţie bărbat – reporter:
-Cărling, nu am auzit…
-Dacă sportul se cheamă cărling.. sportivii?
-Cărlingeri (râde) habar n-am.
-L-ai încerca?
-Da, dacă beau ceva înainte!
În România, există Federaţia Română de Curling. Iar căpitanul echipei naţionale este primarul Braşovului, Allen Coliban.
”Voi contacta autorităţile din Botoşani, avem deschidere din partea federaţiei”,
Allen Coliban, primarul Braşovului?
Reporter: Aşa cum e acum, se face la nivel de performanţă?
”Din ce am vazut în fotografii nu, în lipsa unor specialişti care să vină şi să pregatească zile întregi suprafaţa respectivă”,
Allen Coliban, primarul Braşovului
O şedinţă de două ore de curling la Botoşani va costa 400 de lei, de luni până vineri, şi 500 de lei în weekend. Curlingul a apărut în secolul al XVI-lea, în Scoţia. Pe atunci, se juca pe iazuri îngheţate cu pietre simple, încheie sursa citată.
„

Iulian Rinder

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.