A fost odată ca niciodată o legendă vie şi
acum în bula sa de interese, numit Hanu. Hanu acesta, ca orice mongolid care
se respectă, a trecut peste munţi şi ape, peste doctrine – care atunci ca şi acum,
nu existau decât în discursul prăduitorilor – a schimbat tăişul dur al
centurilor de socializare în funcţie de arginţii publici ai satrapalui care l-a
antamat, a sărutat mereu pulpana stăpânului până când aceasta i-a devenit
aceluia catafalc, a muşcat ca un şarpe veninos pe cei care încercau să se
apropie de el, şi îi plăcea să doarmă relaxat doar în siguranţa cocinei oferită de
banul public.
Tocându-şi arma bărbăţiei sale în lupte imaginare, Hanu
era atât de tare încât ajunsese să-şi sfâşie duşmanii şi apropiaţii cu
limba.
Astfel, Hanu îsi croise în timp un renume de
războinc ce reuşea să dea deodată zece ,,dislike-uri”
la duşmani motiv pentru care cele mai înţelepte minţi ale acelui moment, recte circopitecii
progreşişti, i-au aruncat un post de Lord Limbă Sfedelitoare.
Îl merita.
Avea un trecut
plin de performanţe, conform C.V. semnat cu degetul mare de la piciorul pe care
îl folosea să se scobească în nas. Începuse precum tizul său, G(enghis) Han. Documente apocrife spun că a început prin a-şi elimina fratele. Pentru acest lucru a cooptat cei mai periculoşi
războinici, cămătarii mercenari. Pentru tineretul parţial eclozat din generaţia
Tic şi Tock în termenii actuali am vorbii de bănci şi ANAF.
După ce a fost exclus din familie, Hanu trece
munţii cu scopul de a cuceri Euro. Euro la acea vreme reprezenta hrana tuturor
fomiştilor de atunci, un fel de tărâm al făgăduinţei. Ca orice hun, Hanu credea că
acea zonă unde creştea Euro, respectiv Transilvania, îi aparţine. La început a
trebuit să se lupte cu leii, dar cum aceştia au devenit din ce în ce mai
anorexici iar Hanu a dat dovadă că putea aduna sute de lei doar prin afişarea sa pe arena de luptă a bitongilor, numită Colosseum /Facebook pândeşte ca un viteaz în noaptea minţii Euro.
Noi credem că a reşit. De ce?
Iubit de mai marele cu părul cărunt/vopsit, consemnează istoria bârfei, a fost aruncat în celebra bătălile de pe
Câmpiile Metrom, pe care a cucerit-o şi apoi a prăduit-o conform regulilor
vremii.
După regretabila retragere a stăpânului, a schimbat armele pentru un tribun
parlamentar, care a decedat politic după ce cu un car de luptă de câteva sute
de cai putere pe care îl mâna sub euforia funcţiei a ucis un plebeu. În schimb aliura de războinic util de casă nu a
dispărut iar un boşorog combinator ce conducea carele de sclavi de subt Tâmpa
l-a luat sub cardul lui protector trimiţându-l ca iscoadă la Curtea cea Mare, ce
are în faţa porţilor lupoiaca cu cei doi pui.
Acum nu credem că legenda Lordului Limbă Sfredelitoare
Hanu se opreşte acolo. Vom căuta noi surse istorice pentru a vă mai povesti. Legenda continuă.
Iulian RINDER
