Pamflet

Grevă japoneză, în semn de solidaritate cu primarul.

Ca urmare a apariției în spațiul public a informațiilor referitoare la faptul că „Allienuș primar de pluș”, în cel de-al II-lea an de mandat a intenționat să deschidă Muzeul Ursuleților de Plus în Casa Mureșenilor, pe surse, redacția Argumentul a aflat faptul că pachistanezii cazați într-un cartier periferic din Săcele, în semn de solidaritate cu fostul coleg de bancă al directorului general al firmei la care sunt angajați, au intrat în grevă japonezo-ursulețească, alegând să protesteze într-un mod inedit.

În funcție de simpatia pe care i-o poartă întâiului fiu al glieii brașovene, în locul banderolei albe legate la mănă, fiecare pachistanez și-a agățat de uniformă, câte un ursuleț pufos, mărimea acestuia reprezentând gradul de solidaritate.

Intervievat de către colegii noștri, unul dintre protestatari ne-a declarat:

„Socherez moo! Nu-i protest moo! Mi l-a dat un om ca cadou ca să mergem mâine ca să îl votează„.

După închiderea camerelor de luat vederi, pachistanezul, care a dorit să-și păstreze anonimatul, ne-a mai relatat faptul că într-adevăr nu este vorba despre o formă de protest, ci este o golire de stoc a celor care intenționau să deschidă muzeul. 

Aceștia au renunțat la idee, imediat după trimiterea în judecată a unuia dintre viceprimarii orașului, fapt ce s-a întâmplat tot în urma deschiderii unui muzeu.

„Moo! Este și păcat să se duce la bulău pentru un urs din ăsta!…” – a mai declarat persoana intervievată.

PAMFLET ★ Răzvan Negrea ★ 08.06.2024

Click aici pentru a urmări noul canal de WhatsApp Argumentul.ro.