Ești un om
căsătorit. Vii acasă, șezi, te relaxezi cu tîmpenii tipic masculine. Fotbal,
politică, porn hubb. Ceva relaxant: se schimbă guvernul, intră alt atacant,
iese eroul principal din activitate înainte de a finaliza? Întrebări simple,
masculine.
Ești concentrat
în totalitate. 9999,9999 la miliard din neuronii tăi sunt cu tine, în tribuna
creierului la în acestă activitate laboriosă. Un neuron mai mic și mai pricăjit
tot se agită că nu este bine ceea ce faci.Dar cine-l bagă în seamă? Ăla tot
urlă că ,,șefu, șefu, atenție mare. Pericol. Impact major. Pericol”
Dar cine să-l
bage în seamă? La un moment dat se ecranează televizorul. Dar se aude un glas
diafan ca o boare de vânt primăvărătecă. ,,Ce
vezi azi schimbat la mine?”.
Dar televizorul
nu se mai vede. Fugi disperat la frigider. O fi căzut curentul și se încălzeste
berea. Le salvezi rapid și le pui lângă vinul de pe balcon. Măcar e cam
rece acolo. Te întorci, pui mâna pe
telecomandă și oftezi. Iar s-a dus dracu meciul, politica sau porn hubbul după
gust. Și totuși fantoma din casă vorbește, ,,Ce vezi azi schimbat la mine?” se aude șfichiuitor precum lama de
samurai a lui Uma Thurman din Kill Bill.
Neuronul alert
îți spune: ,,Șefu, nu ești singur.”
Te uiți mirat
și-ți vezi nevasta. Televizorul funcționează. Răsufli ușurat. Dar neuronul
agresiv tot spune ,, expedite, expedite, it is dangeros”. Tu nu
știi ce aia ,,expediție” dar știi că dangeros e ceva nașpa. Ești nervos că ți
se ecranează televizorul. Dar zâmbești, gen oliță, precum Ion Iliescu în
tinerețe. Devii atent.
Auzi: ,,Ce vezi
azi schimbat la mine!?”
În primul rând
ce vezi: că nu vezi nimic la televizor. Hopa. E o chestie în față. Nevasta.
Zici: ,,Ți-ai luat blugi noi”. Greeeeeșit.
Urlă ea. Îi aveam și ieri. Îți amintești cu nostalgie când într-un singur crac
de blug intra întregă. Cândva. Acuma se luptă cu focile de mare la siluietă.
Deh, vremuri apuse.
Zici: ai altă nuanță la unghii. Greșit.
Femeile au unghii ca-n Alien. Nu vrei să și le scoată vreodată.
Zici: OOO! Un nou pulover. Ți se răspunde
direct pul… e tactu cu daru ala mic de la nuntă.
Nu ai scăpare și
spui un sincer – de prost gust – după ce te scarpini unde vrei să te scarpini ,, Nu știu!!!”. Aici șah-mat lipsă din pat viitoarea săptămână.
Zice ea: ,,Am
fost la coafor și am părul într-un indigo naiv în cerc violet”
Bă, cu asta te încuie.
Noi bărbații
știm puține culori. Roș-albastru dacă ești stelist, alb roșu dacă ești
dinamovist, vișiniu dacă ești rapidist, galben negru dacă ești brașovean,
albastru fleoșc dacă ești craiovean, albastru roș deacă esti cu Botoșianul, un fel de vișiniu cu alb deca ții cu CFR și sigur verde dacă locuiești în România dar suflețelul tău mic și chircit stă în stipendii de la Budapesta. Și aici ni se oprește toată paleta de
culori pentru noi necunoscătorii.
Pentru noi, bărbații, indigo în cerc violet nu că nu există, dar reprezintă un fel de
înjurătură casnică, de budoar, de mamă.
Dar te afli în
defensivă.
Zici ,,Excepțional, mirific de frumos dragă”
La care ea,
cochetă, pune o altă întrebare capcană. Singurul neuron funcțional urlă
,,Boule, zi că ți-e somn”. Nu-l asculți că rânjești ca boul, deși nu se știe
dacă boii pot rânji. Tu rânjești și spui ,,da” ca la Starea Civilă.
Zice ea: ,,Gătim azi?”
Tu știi două
fapte clare:
a) nu face
de mâncare, comandă de la Glovo
b) dacă se
face o mâncare în casă oricum tu o faci și oricum mai trebuie ceva. Feminism
elaborat.
Neuronul ăla mic și răsculat urlă iar ,,nu, nu și
iarăși nu”, Dar tu îi asculți pe bolovanii ăia inutili din creier, 999,999 la
miliard care îți spun ,,Da”.
,,Puiule, zice ea,
nu avem….. aici completați dumneavoastă, nu știu ce condiment. Să megem la mall”
În secunda aceea cardul cere azil politic la vecini.
Nu știu cum se tiptilează el pe scări, dar fuge. Deschid portmoneul, banii
plâng. ,,Bă nenea, zic ei, abia ne-am
cunoscut, ne ținem lipiți unii de alții, tu ce faci, ne înstrăinezi așa ușor?”
Nu am ce face, răspund, a venit vrăjitoarea acasă.
Ce Hansel și Gretel? Nevasta.
Plecăm. Eftineală, mers cu taxiul. Bani.
În fața mall-ui ai alternativa: intri sau nu.
Aici este o dilemă clasică ce rimează cu tragedia
greacă precum Sofocle, Euripide sau Eschil. Explic.
Noi bărbații, când intrăm într-un mall, magazin,
chioșc, ce o fi, avem azimutul corect. Punct ochit, punct lovit, plătit, ca sniperul.
Noi vedem prețul și putirința de a accede. Femeia este ca octopusul ce are
scaieți pe mânuțe. Ea vede complexul din mall nu prețurile.
De preferat este să nu mergi cu ea la cumpărături.
Sau dacă da să eviți intrarea. Eșecul, oricum, este tot al tău.
Stai afară din mall. La noi, bărbații, când întârzii
cinci minute la șpriț ți se bate obrazul. După un sfert de oră ești subiect de
discuție privind neseriozitatea ta următoarele cinci ore.
Dar timpul curge altfel pentru femei, de aia murim noi
primii.
După cinci ore de așteptat veți vedea un tramvai
lung, zece – dousprezece cărucioare ieșind din mall.
Te și întrebi: când au montat ăștia aici șine de
tren? Și de ce mută magazinul vis-a-vis? Că e teren viran. O șpagă ceva la primar?
Iar greșit.
Este șoția – octopus ce a făcut nițele cumpărături
ultra necesare.
Ajungi acasă. Plângi, că ești fire sensibilă la
portmoneu. Dai vina pe SR Brașov, pe Dinamo, pe Steaua, pe Real, pe Barsa, etc.
Pe Cioloș, pe Câțu, pe Ciolacu sau pe Ciucă. Sau pe Mia Kalifa sau Lisa Ann.
Și atunci
auzi glasul suav ca o ghilotină: ,,dragă, am uitat să luăm scobitori”.
În acel moment îți recuperezi ,,cohoness-urile”.
Ieși din apartament pentru scobitori, suni cinci
prieteni și mergi la băut. Vii dimineța iar fata cu freză de mop, pardon, cu
părul indigo în cerc violet naiv va urla la tine. Semn că te iubește. Cum ar spune
trepaniții de pe tik tock floșc/fâs: 4you.
Mahmureala în schimb e groaznică. Dar merită.
P.S articol nerecomandat minorilor pseudointelectuali
incerți de la USR:
Iulian Rinder
