La Rial, un Pierde-vară
Face urbea de ocară,
Mintea lui de prostovan
Mestecă în gol de-un an.
A mâncat oficial,
Capitalul social,
Și-a făcut, n-ai vrea să știi,
Mii și mii de datorii!
Speriat peste măsură
De-această întorsătură,
Declară că nu-i învins,
Că e mare userist:
– Cum când toți sunt ca leguma,
Să mă dau învis acuma?
Cât Coli mi-e la picioare,
Nici în coate nu mă doare!
De Consiliul Local,
M-am desprins ombilical,
După ce le dau pilula,
Mă aclamă: Jula, Jula!
Iar celor din Primărie,
Le-o servesc pe farfurie,
Bag proiecte pe la spate,
Fără specialitate.
Celora din Prefectură,
Le mai trag un pumn în gură,
De le sare jucăria,
Că eu iar măresc chiria.
Eu, cu Gheorghe sunt la luptă,
Cu Cojocea, ce-i înfruntă,
Liberalii-și plâng furia,
C-am alături pe Maria.
Ce Oprea se mai numește
Și bugetul îl momește,
Face orice artificiu,
Că e șefă de serviciu.
Nu am grijă, nu am teamă,
Că ne ia parchetu-n seamă,
Noi suntem meseriași,