Pamflet

Linişte, consens şi stabilitate! S-a decis: Scripcaru şi Coliban vor face o rotativă la Primăria Braşov. O zi unul primar, a doua zi celălalt.

Într-un moment de graţie, un fel de epifanie a
prăduirii banului public, înţelepţii ciorditori de la USR Plus Forţa Dreptei şi de la PNL, PSD au ajuns la un acord. Ţinând cont că în sondaje cei doi principali candidaţi la funcţia de primar al Braşovului stau relativ
egal, cu un uşor avantaj pentru Scripcaru, pare-se, pentru a nu mai disturba
activitatea publică a braşovenilor, că ăştia trebuie trimişi la muncă pentru a
plăti taxe şi impozite, conducerile partidelor anterior amintite au luat
decizia efervescentă prin magnitudinea intereselor, ca o zi să fie primar
Scripcaru – că prea a stat în din 2020 încoace doar în anonimatul banilor –  iar următoarea zi Coliban, că e uşor epuizat
de la câte nu a făcut în ultimii patru ani.

Haita de prăduitori, pardon, elementele cetăţeneşti
cu funcţii de răspundere întru binele ţării au constatat că primordiale sunt
proiectele, ideile, conceptele bunăstării, mai pe scurt faptul că halca banului
public poate hrăni toate hienele indiferent de ideologia de care se pot
debarasa precum şerpii dacă binele comun o impune. Bine, precizăm, binele lor
comun. Nu al nostru, al fraieriştanilor –concept inventat de mine acum. Astfel
golanii bătrâni hîrşiţi întru cele rele şi tinereii eclozaţi din loboratoarele
idioţeniei oengiste au ajuns la un consens.

Din sinergia faptelor, cum ar spune Ion Iliescu,
tătucul moral al ambelor facţiuni, se va ajunge la linişte, consens şi
stabilitate. Tot  poporul braşovean va fi
fericit, marş la credite bancare, ca să munciţi ca sclavii pentru a finanţa
marile idealuri ale minusculilor ce ne conduc.

Conducerea bicefală a Primăriei Braşov SA va fi
realizată după un model de top, bazat pe eficienţă utilizând politica ratei de
utilizare şi a parităţi de schimb, brevetate de Fondul Monetar Internaţional.

Rotativa dintre Coliban şi Scripcaru va fi astfel făcută
de o echipă de economişti ai interesului, ale căror analize se bazează pe cele
spuse de John Maynerd Keynes şi Harry Dexter White ( creatorii FMI, deci
autorităţi în domeniu). Mai exact, se dă cu banul – cu ce altceva, fiind vorba
de cei doi edili anterior menţionaţi – pe sistemul: cap sau pajură. Astfel
echilibrul va fi restabilit. Luni Scripcaru, marţi Coliban, miercuri Scripcaru,
etc. Sau viceversa.

În funcţie de acest exceptional proiect se va pune
în practică rotativa. 

Foto: preluare din Transilvania Expres

Iulian Rinder, părelolog profesionist

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.