Doi copii din Brașov în vârstă de 6 respectiv 2 ani, au primit un cadou neașteptat înainte de Crăciun din partea Birou Executor Judecătoresc - BEJ Țermure Călin Ovidiu. O POPRIRE PE ALOCAȚII.
Deși art. 729 alin. 7 Cod Procedură Civilă interzice acest lucru: "Alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum şi orice alte asemenea indemnizaţii cu destinaţie specială, stabilite potrivit legii,nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii.", acest „Dumnezeu pe pământ” face un abuz și trece peste legislația României.
Mama copiilor a pierdut la Judecătoria Brașov o contestație la executare într-un proces cu o firmă de recuperări creanțe – după părerea noastră cămătari cu acte în regulă – dosarul executional aflându-se în lucru la BEJ Țermure Călin Ovidiu din anul 2020. Asta în ciuda faptului că debitul ce face obiectul dosarului, timp de 4 ani a mai fost în lucru și la BEJ Dârstar Cătălin, acesta neputând să recupereze creanță a închis dosarul.
După părerea noastră, debitul fiind prescris. Dar nu contestăm calitățile onoratei instante.
Domnul executor Țermure nici una, nici două, cu un zel de muncă ieșit din comun, s-a grăbit să recupereze banii, neverificând pe ce conturi pune poprirea, blocând alocația agonisită de părinții celor doi micuți pe întreg anul 2021, în ciuda faptului că Sentinta nu este una definitivă, doamna în cauză putând formula apel în decurs de 10 zile de la comunicare, mai exact până în 18 decembrie 2021.
Acum fie vorba între noi, vine Crăciunul și pentru dl. executor și pentru firma de recuperări creanțe și le trebuie bani de cadouri.
După cum se poate vedea din extrasul de cont, sumele provin din ALOCAȚII DE STAT, iar clientul cu nr. 3035768 a fost notificat de catre Banca Transilvania cu privire la instaurarea popririi printr-un SMS.
Contactat de către echipa Argumentul.ro, domnul executor foarte nonșalant ne-a spus că nu ne poate furniza informații din dosar și că nu își poare exprima nicio părere cu privire la acest aspect, după care ne-a închis telefonul în nas.
Suntem foarte curioși ce părere are conducerea Camerei Executorilor Judecătorești Brașov cu privire la acest - zicem noi - ABUZ!